Tot așa se învață și căile păcatului, ca și căile Domnului. Sunt atâția învățători pentru oricare din aceste căi! Mai ales pentru căile rele, sunt prea destui învățători răi: duhurile, oamenii, cărțile rele. Până când omul nu știe să-i caute, avem datoria să-l ajutăm. După ce știe să-i caute, are datoria să se ajute singur.

Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat, răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Cea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat, adică în neascultare de Dumnezeu, în vrăjmășie cu Cuvântul Său Sfânt și cu Duhul Său. Dar cea mai fericită eliberare este când un întreg popor se ridică din păcat.

Cea mai mare lipsă a oricărui suflet este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului și a harului Său și lipsa Duhului Său (Romani 8, 9), adică lipsa vieții și a luminii, care este El (Ioan 8, 12).

Traian Dorz, Cununile slăvite

Dacă nu te întorci la Dumnezeu și nu părăsești păcatul, ce vei face în clipa descoperirii și a judecății lui Hristos? Ce vei face în clipa întâlnirii cu Dumnezeu, și cu rușinea păcatelor făcute, și cu disprețuirea Cuvântului Său, ori cu batjocorirea Duhului Sfânt, și cu călcarea în picioare a Sfântului Său Sânge, și cu legământul tău? Ce vei face, ce vei face atunci cu toate câte sunt asupra conștiinței tale, împovarând-o (Evrei 10, 29)? Ce vei face cu ele?

Traian Dorz, Cununile slăvite

Adeseori nu poți vedea bunăvoința lui Dumnezeu față de alții, fiindcă nu le cunoști cele ascunse ale lor. Dar față de tine o poti vedea totdeauna, căci pe ale tale cele ascunse le știi. Și știi ce ai fi meritat pentru ele. Chiar și acel om peste care a venit mânia lui Dumnezeu, totuși chiar și el, cu destul de îndelungat timp înainte și după, vede și știe că Dumnezeu i-a fost binevoitor.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Numai acela în inima căruia locuiește necurmat încrederea în Dumnezeu, doar singur acela poate avea mintea echilibrată și cuvântul liniștitor, fața încurajatoare și spiritul prezent în clipele și în împrejurările de mare spaimă și primejdie pentru toți.

Crezând puternic în izbândă, omul încrezător vede limpede calea spre ea. Văzând limpede, poate avea un duh liniștit și un cuvânt dătător de putere și de speranță. Iar mulțimea, care mai mult simte decât înțelege, i se alătură acestuia într-un salt salvator ca printr-o înviere.

Traian Dorz, Cununile slăvite