Adeseori nu poți vedea bunăvoința lui Dumnezeu față de alții, fiindcă nu le cunoști cele ascunse ale lor. Dar față de tine o poti vedea totdeauna, căci pe ale tale cele ascunse le știi. Și știi ce ai fi meritat pentru ele. Chiar și acel om peste care a venit mânia lui Dumnezeu, totuși chiar și el, cu destul de îndelungat timp înainte și după, vede și știe că Dumnezeu i-a fost binevoitor.
E adevărat că peste Sodoma și peste Ierusalim au venit cumplite pedepse de la Dumnezeu până la urmă. Dar înainte de acestea, câtă vreme nu răsunase zadarnic pe ulițele și în piețele lor chemările și avertismentele dumnezeiești! Cât de lungă și cât de îngăduitoare a fost într-adevăr bunăvoința lui Dumnezeu față de cei loviți! Ea a așteptat îndelung, trecând cu mult și peste timpul de la care se putea vedea bine că nu mai poate fi nici o nădejde de îndreptare… nici măcar una.
Atât de îndelungată vreme Domnul te-a răbdat, te-a așteptat și pe tine ca și pe mine, ca și pe alți semeni ai noștri, să te întorci din calea cea rea, să o rupi cu păcatul și cu neascultarea ta și să te predai Lui. Și poate n-ai făcut-o nici până azi. O, de când era timpul să faci asta!
Cât de binevoitor S-a arătat El față de tine, chiar și în acest timp, neîndepărtându-Se încă mânios de tine și neîncetând să te cheme, ci continuând să te iubească și să te cerceteze; a așteptat neîncetat să-ți vină odată mintea sănătoasă. Nu-i așa că bunăvoință și mai mare încă a avut Dumnezeu față de toți?
Nu este om pe lumea aceasta căruia Hristos să nu-i fi acoperit o sumedenie de păcate. Chiar și celor care nu vor să se lase de calea lor cea rea, ci cu îndrăzneală vor să meargă până la moarte pe calea pierzării, chiar și acelora Dumnezeu le-a arătat atât de multă îngăduință și milă, acoperindu-le atât de multă vreme și în atât de multe locuri faptele lor vinovate și rușinoase. Aceasta nu pentru că nu L-ar fi vătămat nelegiuirile făcute și nu L-ar fi îndurerat această rea stare, ci pentru că, prin bunăvoința arătată față de bietul păcătos nenorocit și căzut, să vadă el, în sfârșit, cât de bun este Dumnezeu chiar și cu el și să se trezească, părăsindu-și calea sa nefericită și pierzătoare venind cu pocăință la mântuire.
Tâlharul, daca ar vrea să-și aducă aminte câte păcate i-a acoperit Dumnezeu înainte de a-l lăsa să fie descoperit, s-ar prăbuși înaintea lui Dumnezeu, de rușine și de recunoștintă. Desfrânatul, la fel; mincinosul și înșelătorul, tot așa; vânzătorul și prefăcutul, asemenea; ucigașul și clevetitorul, toți-toți, la fel. Dar oare câți recunosc asta – și să se întoarcă înainte de a fi prea târziu?
Dumnezeu Și-a oprit ani îndelungați, plin de durere și de îngăduință, plata dreptății Sale împotriva celor care păcătuiau cu tot mai mare îndrăzneală. Domnul suferea, văzându-i mereu săvârșind cu tot mai multă nerușinare fărădelegile lor, și i-a răbdat, așteptându-i.
Dar toate acestea numai până într-o zi. Până în ziua care pentru unii a venit, iar pentru alții nu-i departe, ci e aproape să vină.
Există o margine peste care nici o îndelungă răbdare a lui Dumnezeu nu mai trece. Atunci Dumnezeu scoate la iveală totul (Isaia 47, 3). Iar nelegiuitul îndrăzneț trebuie să plătească totul.
Chiar și cele acoperite în urmă, timp îndelungat, de răbdarea lui Dumnezeu.
Dragă suflete care spui că ești credincios în Dumnezeu și cunoști Cuvântul cel aspru al Lui împotriva oricărui păcat, oare la al câtelea păcat încă nedescoperit ești și tu? Și câte crezi că-ți mai poate acoperi și răbda Dumnezeu?
La a câta desfrânare ești, la al câtelea furt, la a câta beție și la a câta neascultare de Dumnezeu?
Teme-te, căci asta poate fi ultima! Vino acum, dar chiar acum, în clipa asta, și, prăbușindu-te îngrozit la picioarele Lui, mărturisește-I cu durere zdrobitoare păcatele tale și pune legământ să nu le mai faci. Din durerea pocăinței și din legământul curăției să te naști din nou, alt om.
Dumnezeu să-ți ajute! Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
