Tot așa se învață și căile păcatului, ca și căile Domnului. Sunt atâția învățători pentru oricare din aceste căi! Mai ales pentru căile rele, sunt prea destui învățători răi: duhurile, oamenii, cărțile rele. Până când omul nu știe să-i caute, avem datoria să-l ajutăm. După ce știe să-i caute, are datoria să se ajute singur.
Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat, răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui. Aceștia, cu toții, au datoria de conștiință să-l îndrepte, învățându-l căile Domnului, să-l îndrume în tot ce este curat, sfânt și bun, sădind și cultivând în inima și în mintea copilului, încă de la început, tot ce este sfânt, adevărat, cinstit, vrednic și bun.
Odată cu graiul mamei lui, copilul trebuie să învețe rugăciunea. Și odată cu cunoașterea, el trebuie să învețe credința în Bunul Dumnezeu – Tatăl.
Aceste căi ale lui Dumnezeu, oricare copil învățându-le și păzindu-le de la început, el, viitorul om, va ajunge să fie un mădular sănătos al societății și un fiu vrednic al Bisericii lui Hristos.
Când copilul ajunge să-și poată alege singur învățătorii și învățătura, el va ști să aleagă oamenii lui Dumnezeu de care să asculte și va ști să aleagă Cartea lui Dumnezeu și dreptarul învățăturii sănătoase și încercate din care să învețe. Va ști să deosebească Duhul lui Hristos, de Care să se lase pătruns și stăpânit. Astfel va învăța să umble el în căile frumoase ale lui Dumnezeu. Să-i învățați pe copiii voștri și pe ai altora numai căile virtuții și ale sfințeniei! Să vă învățați mereu și pe voi înșivă – și cu toată grija – aceste căi, fiindcă numai în felul acesta voi veți crește niște fii demni și folositori nu numai lui Dumnezeu, ci veți crește în același timp și niște fii vrednici și folositori patriei lor, poporului lor, familiei lor.
Când priviți aceste drăguțe și nevinovate făpturi care se uită la voi cu acești ochișori frumoși și dulci, pe care Dumnezeu vi i-a încredințat să-i creșteți, învățându-i căile Lui, prin care ei vor putea fi fericiți, simțiți-vă marea răspundere și aveți foarte multă grijă ce le spuneți urechilor și ce le arătați ochilor lor.
Când cu ochișorii nevinovați și cu urechile atente ei ascultă la voi, aveți multă grijă ce le spuneți și ce îi învățați pe copiii voștri sau pe copiii altora. Uitați-vă atenți, căci pe fețele lor dornice veți citi scrisă puternic rugămintea: „Învățați-ne căile Domnului!”
Pe leagănul copilașilor voștri, și pe băncile lor de școală, și pe tot viitorul neamului nostru, uitați-vă bine și veți vedea scris ca o poruncă pe totdeauna și ca o datorie pentru noi toți, cu litere de foc: „Învățați-ne, arătați-ne, croiți-ne căile Domnului.”
Ascultați bine, să auziți cum toți copiii lumii vă zic: „Dacă ne iubiți, dacă ne doriți adevărata noastră fericire, învățați-ne căile lui Dumnezeu!
Dacă vreți ca noi, copiii voștri, să avem cu adevărat un viitor luminos și fericit, învățați-ne căile Domnului! Iar dacă doriți să ne vedeți nefericiți, dacă vreți să ne ruinați și să ne pierdeți viața noastră și a neamului nostru, învățați-ne căile păcatului, căile necredinței, căile fără Dumnezeu. Căci să știți că, pentru tot ce ne învățați astăzi, voi veți răspunde în fața lui Dumnezeu, în fața viitorului nostru, în fața conștiinței voastre și a judecății lui Dumnezeu și vă veți lua sigur răsplata meritată.”
Traian Dorz, Cununile slăvite
