Meditații

Dumnezeu Însuși a binecuvântat gândul unei Case a Lui. Pentru că locul în care trebuie să se înfățișeze oamenii înaintea Sa și felul în care trebuie să facă acest lucru se cere să fie unic și sfânt, iar Cuvântul Său se poate adresa oamenilor, în chip vrednic, numai în acest loc; de aceea să cinstim și să căutăm întotdeauna cu vrednicie Casa Domnului.

Desigur că tot pământul este al lui Dumnezeu, fiindcă El l-a întemeiat (Psalmul 24, 1-2) și fiindcă Prezența Ziditorului tuturor celor văzute și nevăzute umple totul și pretutindeni și nici o casă nu-L poate încăpea (II Cronici 6, 18). Totuși El Și-a ales o Casă care să fie numai a Lui. Și numai aceea este numai a Lui.

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Ioan 14, 2.

Ce largă este inima Domnului și câtă bunătate este în lărgimea ei! Ce largă este Împărăția Lui și câtă frumusețe este în lărgimea aceasta! Ce largă este dragostea Lui mântuitoare și câți încap în ea!…

Dacă Dumnezeu a îngăduit să fie pe pământ multe seminții, multe neamuri, multe limbi și multe popoare (Apocalipsa 7, 9), este pentru ca să I se umple marea lui Împărăție. Dacă sunt multe familii care își trag numele din Hristos (Efeseni 3, 15), sunt și multe lăcașuri în cer. Și dacă sunt multe cete care vor învia, fiecare la rândul ei, în Ziua Învierii (1 Corinteni 15, 22-23), sunt multe promisiuni pentru ele.

Săracilor li se binevestește.
(Matei  11, 5)

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

Noi am isprăvit cu ce aveam de spus privitor la judecățile rostite de Vlădica Grigorie asupra părintelui Trifa. Îmi pare bine totuși că P.S. sa încheie cu laude asupra lucrării acestui preot. Pentru cât face sfinția sa, i se cuvenea această recunoaștere. Prea sfinția sa i-a mărturisit-o și mai înainte. Cum ne dumirim atunci că-l ia la forfecat acum? Eu cred că prea sfinția sa s-a lăsat târât de vorbele care se aud ici și colo despre părintele Trifa.

Astfel de vorbe le aud și eu. Dar de ce să mă potrivesc eu la ce spune altul și să nu privesc cu ochii mei? Cine este căpetenie, nu se mulțumește să-i spună altul, ci trebuie să lucreze cu judecata sa proprie.

Ca încheiere la toate acestea, Vlădica Grigorie mai are o singură imputare, care nu privește vreun text anume din cartea părintelui Trifa, ci are o răsfrângere asupra Oștii Domnului ca întreg. Prea Sf. Sa zice că impută ostașilor pronirea pietistă, adică se țin mai mult de rugăciuni, de închinare, iar apoi de îndreptarea personală a vieții lor, precum: a nu mai bea, a nu mai înjura, a nu mai fuma. Prea Sf. Sa le cere fapte de milă creștinească, lucrări în slujba aproapelui, cu o vorbă nouă: activism religios. Căci dacă e vorba numai să nu bei, să nu înjuri, să nu fumezi, ce-am făcut cu acestea? Nu le fac și pocăiții? – zice Prea Sf. sa.

Foarte bine, nu ajunge numai a zice “Doamne, Doamne”, ci a și face voia Tatălui.

Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui și ca să se ridice la starea de vrednicie în fața Lui, și ca să asculte de poruncile Lui și ca să se încadreze în orânduielile Lui, această îndreptare totdeuna l-a înălțat pe om, l-a înnobilat și l-a strălucit.

Lupta omului de a se înălța spre Dumnezeu l-a ridicat pe om întotdeauna pe o treaptă mai înaltă, l-a făcut mai bun, mai nobil, mai inteligent, mai blând, mai om.

Către Dumnezeu, omul se înalță, nu se coboară.

Trebuie să spunem și de imputarea făcută Părintelui Trifa că în cartea de cântări la pagina 41 vorbește despre Iisus ca mijlocitor între noi și Dumnezeu, astfel că oarecum face iluzorie chemarea sfinților. “Tot Părintele Trifa zice că Iisus Hristos «este legătura ce ne-o facem cu El și prin El, cu Dumnezeu». În mod tacit se omite chemarea sfinților, deși un ortodox are tot interesul să grăiască și de preoție, și de sfinți, când e vorba de mijlocire între noi și Dumnezeu. Părintele Trifa vorbește de rămânerea întru noi a Domnului și a noastră întru El, fără a preciza, fără a arăta pe ce cale, adică pe aceea a Tainelor.” Frăția sa zice: «Dealul Golgotei este azi o înălțime ce ajunge până la cer, leagă cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură și să rămânem în ea. Să-L primim pe Mântuitorul și să rămânem în El.» Aici nu spune pe ce cale să primim această legătură și cum să rămânem în ea. Se vede că sf. Sa crede în primirea prin credință a acestei legături: Sola fides, deci gust protestant?”