Noutatea este ceva care ai nevoie să o primeşti zilnic. Oricât de vechi este numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi.

Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.

Aşa este iubirea de care avem nevoie fiecare. O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel, trebuinţa dragostei între noi!

Când am fost la Ierusalim am văzut multe lucruri interesante, pe care le-am scris în cartea: “Însemnări din călătoria la Ierusalim”. Acolo se află multe amănunte şi despre călătoria noastră cu vaporul pe apă.

Când am intrat cu vaporul în portul Constantinopol – și mai târziu în portul Alexandria din Egipt – un amănunt mi-a atras atenţia. Îndată ce vaporul nostru a intrat în raza portului, un far de pe ţărm, a început să sloboadă lumină roşie – și vaporul îndată s-a oprit. Lumina cea roșie a farului era semnul de oprire. Și-a stat vaporul pe loc, câteva minute, până când farul și-a schimbat culoarea în verde; atunci a început iar să înainteze.

Preot Iosif Trifa, „Isus Biruitorul”, nr.7, anul 1936, pag. 4

Despre trei morți spune Evanghelia că a înviat Mântuitorul: fiica lui Iair (Luca 8, 40-42; 49-56), fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17) și pe Lazăr din Betania (Ioan 11). E izbitor, că toți acești morți pe care Domnul i-a înviat, sunt tineri. Este un adânc înțeles în aceste învieri.

Mai întâi, ele ne spun de ușurința cu care moare un tânăr. O boală scurtă a vestejit repede tinerețea fiicei lui Iair.

Ioan Marini, „Isus Biruitorul” nr. 16/1936, pag. 5 (suplimentul ”Tineretul Oastei” prima pagină)

Marta ca stăpână a casei cum era avea o zi foarte grea şi încărcată, ori de câte ori venea Domnul la casa ei.

Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta, ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină, care ieşeau din gura Domnului, – dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,

de spălarea picioarelor sau a schimburilor lor, era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea căreia se arăta marea ei dragoste faţă de Nepreţuitul lor Oaspe.

Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor

Sufletul care Îl iubeşte pe Dumnezeu va umbla ca să placă lui Dumnezeu.

Un astfel de suflet se va îmbrăca totdeauna pentru Ochii Stăpânului şi Mirelui său Iisus – iar nu pentru ochii cei desfrânaţi ai lumii şi ai păcatului.

Numai atunci îmbrăcămintea sa va fi evlavioasă şi chipul său va fi curat.

Traian Dorz, Eterna iubire