Cum te-ai întors la Dumnezeu? Și cum ai intrat în Oastea Domnului? – Pr. Iosif Trifa

Când am fost la Ierusalim am văzut multe lucruri interesante, pe care le-am scris în cartea: “Însemnări din călătoria la Ierusalim”. Acolo se află multe amănunte şi despre călătoria noastră cu vaporul pe apă.

Când am intrat cu vaporul în portul Constantinopol – și mai târziu în portul Alexandria din Egipt – un amănunt mi-a atras atenţia. Îndată ce vaporul nostru a intrat în raza portului, un far de pe ţărm, a început să sloboadă lumină roşie – și vaporul îndată s-a oprit. Lumina cea roșie a farului era semnul de oprire. Și-a stat vaporul pe loc, câteva minute, până când farul și-a schimbat culoarea în verde; atunci a început iar să înainteze. Lumina verde era semnul că intrarea în port e liberă; vaporul poate înainte. Dar abia a mers câteva minute și vaporul iar s-a oprit. Farul dădea acum lumină albastră. De vapor s-a apropiat o barcă, din care a coborât un căpitan de vapor, care a preluat cârma vaporului. Așa e în toate porturile; vapoarele străine sunt conduse în port de cârmaci localnici, după ce intrările, îşi au greutăţile şi primejdiile lor, pe care numai ei le cunosc.

Adică,  precum, se vede, orice vapor, când intră în port, primeşte trei semnale de la farul luminător.

La semnalul I se opreşte în loc; la al II-lea, pășește înainte pe calea ce i se arată. Iar la al III-lea îşi predă cârma unui alt cârmaci.

Iată eu văd în aceasta o minunată icoană a întoarcerii noastre la Dumnezeu.

Prin aceste trei semnale și opriri, trebuie să treacă și mântuirea noastră; trebuie să treacă şi corabia vieţii noastre.

Întâi, Farul cel luminos, Iisus, Lumina lumii şi a vieţii, ne dă, semnalul cel roşu: opreşte-te omule! Uită-te încotro mergi! uită-te că eşti pe calea pierzării! Corabia vieții tale înaintează în voia valurilor! Opreşte-te din calea pierzării!

Şi omul care caută mântuirea aude acest glas mântuitor. Şi se opreşte în loc. Se opreşte la timp din calea pierzării.

Aceştia sunt primii paşi din calea mântuirii. Sunt desigur, nişte paşi binecuvântaţi. Dar acest început încă nu este mântuire. A te opri în loc din calea fărădelegilor, încă nu e mântuire. Ci mântuirea e a merge mai departe pe calea cea bună.

Şi când Dumnezeu dă ajutor, omul apucă şi pe calea aceasta. Corabia vieţii lui apucă direcţia spre portul Veşniciei. Apucă drumul mântuirii.

Dar nici aceasta încă nu e mântuirea deplină. Căci drumul spre portul Veşniciei este îngust şi plin de primejdii. Pentru drumul acesta, pentru intrarea aceasta, avem nevoie neapărat de un Cârmaci care cunoaşte «portul» şi a mai condus «corăbii» pe acolo.

Iar acest Cârmaci, este Iisus Hristos.

Mântuirea noastră se încheie, când la cârma «corabiei noastre» vine Iisus Hristos; când îi predăm Domnului Iisus cârma vieţii noastre. Îl rugăm pe El şi îl lăsăm pe El să ne conducă spre «portul» Veşniciei.

Aşa e şi la Oastea Domnului, iubiţii mei fraţi.

A intra în Oaste, înseamnă a te opri în loc din calea fărădelegilor. A te înscrie în Oaste înseamnă că te-ai oprit în loc. Dar această oprire încă nu e totul. E numai începutul. Oastea nu e numai un «stop», o oprire de la fumat, înjurat și alte păcate mai văzute; ci după această oprire, ea este –  şi trebuie să fie – o plecare înainte, pe drumul mântuirii, cu toate pânzele corabiei întinse: cu dragostea, smerenia, blândețea, răbdarea, etc.

Oastea Domnului și ostășia Domnului, e corabia ce s-a oprit mai întâi în loc și apoi a plecat în direcția portului Veșniciei.

Dar, ca să ajungi cu bine în acest «port», trebuie să te oprești din nou în loc și să-i predai Domnului Iisus cârma «corabiei» tale, cârma vieții tale.

Acesta este legământul Oastei și numai trecând prin acest legământ, prin această predare Domnului, poți fi un ostaș adevărat.

Deci frații mei, să cercetăm bine ostășia noastră, nu cumva să fim numai ostași de «oprire», ci să fim ostași de predare.

 

 

 

Preot Iosif Trifa, „Isus Biruitorul”, nr.7, anul 1936, pag. 4