Noutatea este ceva care ai nevoie să o primeşti zilnic. Oricât de vechi este numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi.
Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.
Aşa este iubirea de care avem nevoie fiecare. O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel, trebuinţa dragostei între noi!
Dacă am dori să avem iubirea, cum dorim ziarul şi pâinea zilnică. Mereu proaspătă. Mereu nouă. Mereu caldă.
Pâinea şi Harul, aceste două lucruri zilnice necesare, aproape fiecare dintre noi le caută zilnic.
Pentru a fi siguri că le vom avea, ne abonăm la ele, acolo de unde ni se pot da zilnic, şi, o, cât suferim adesea, în lipsa lor.
Cu iubirea ar trebui să facem tot la fel.
Iubirea faţă de Dumnezeul nostru, ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi dulce.
Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm azi pentru ca astăzi să începem din nou, ca din altă magazie plină, din care să împărtăşim cu dărnicie tuturor, cât putem.
Din aceeaşi dragoste dar nouă pentru Iisus, astăzi trebuie să facem altceva din nou.
Rugăciunea noastră ar trebui zilnic să cuprindă ceva nou, ceva reînnoit, ceva proaspăt.
Pentru ca să aibă neîncetat viaţă, frumuseţe şi bucurie mereu nouă.
Părtăşia faţă de fraţi ar trebui să ne-o reînnoim zilnic căutându-i mereu ca din nou.
Privindu-i mereu cu o nouă plăcere şi cu o plăcută preţuire în Domnul pentru slujba şi chemarea lor.
O pâine uscată şi veche nu o mănânci cu plăcere, ci vrei una proaspătă, – tot aşa este şi cu iubirea uscată şi veche,
după cum n-ai nici nevoie şi nici folos de ziarul de ieri, vechi şi trecut, tot aşa este şi cu iubirea de ieri trecută, dacă nu mai este astăzi.
Lucrurile cele mai simple sunt cele mai necesare vieţii pe pământ, – aerul, apa, lumina, pâinea, – de acestea avem nevoie clipă de clipă, nimeni nu poate trăi fără ele.
Ei, bine, de dragoste avem cel puţin tot atâta nevoie pe lume, cât avem nevoie de pâine, de aer, de apă, de soare.
De iubire avem nevoie fiecare dintre noi nu numai s-o primim zilnic nouă, proaspătă şi curată de la toţi,
dar avem şi mai multă nevoie să o dăm noi tuturor aşa.
Aşa cum a făcut şi Hristos, Domnul nostru Preaiubit.
Fie-ţi mereu proaspătă iubirea de rugăciune pe care o ai din Dumnezeu.
Fie-ţi mereu proaspătă iubirea pentru fraţi, să nu poţi fără ei. Să nu-i întristezi, să nu-i huleşti,
la fel iubirea pentru meditaţie şi citirea Cuvântului Sfânt,
la fel iubirea pentru soţia ta, sau soţul tău,
la fel pentru mama ta sau tatăl tău
şi pentru fiul tău sau sora ta
şi pentru toţi oamenii.
În fiecare dimineaţă să putem scoate din cuptorul inimii noastre pentru toţi pâinea caldă, proaspătă şi din belşug, la liber, pâinea iubirii din Hristos.
Domnul Iisus n-a dat ca semn al cunoaşterii celor ce sunt ai Lui – nici minunile, nici predicile, nici veşmintele lor – ci dragostea…
dacă vor avea dragoste, – acesta este semnul.
Pâinea nu strigă, nu se laudă, nu se preface.
Ea se dăruieşte cu totul tuturor, în tăcere şi în jertfă şi întâi apare mireasma ei. Apoi apare gustul său. Adică ea se dăruie prin ceea ce are înafară şi nu prin ceea ce are înăuntru.
Aşa să fie iubirea noastră.
Cel flămînd n-are nevoie de o fotografie a pâinii, ci chiar de ea însăşi.
Cel flămînd n-are nevoie nici de o frumoasă descriere a pâinii sau de o reţetă a ei, ci are nevoie de dăruirea ei, de viaţa ei.
Aşa este şi cu iubirea noastră.
Cât de amărât am plecat odată de la o prăvălie care avea pusă deasupra uşii o mare firmă pe care scria “Pâine”,
şi pe toţi pereţii avea zugrăvite tot felul de forme de pâine, de cozonaci, de franzele, de cărnuri,
dar înăuntru era gol
nu avea nici un fel de pâine.
Eram flămând, aveam nevoie neapărat de pâine, dar cel care trebuia să ne-o dea nu avea decât o firmă şi diferitele zugrăveli ale pâinii.
Iar cu acestea eu n-aveam ce face,
cu acestea foamea de pâine mai tare mi-o chinuiam.
Aşa este şi cu iubirea.
Traian Dorz – Eterna iubire
