La începutul lunii decembrie 1985, „Taină și Minune”, albumul închinat Maicii Domnului, era încheiat în prima lui formă.
Duhul Domnului mi-a inspirat gândul să merg să prezint această lucrare omului ales al lui Dumnezeu, profesorul și scriitorul cel mai erudit în ce privește învățătura și doctrina ortodoxă, părintele Dumitru Stăniloae de la București. Acestei somități în ce privește problemele ortodoxiei, voi merge în primul rând să-i prezint această lucrare și să-i cer prima părere asupra ei.
Psalmul 53, versetul 8
Nădejdea nu trebuie să ne părăsească niciodată! Deznădejdea nu trebuie niciodată să pună stăpânire pe noi. Nu există nici o stare, oricât de grea ar fi, să dăinuiască pe totdeauna. Nu există nici un asupritor, oricât de tare ar fi el, să rămână veşnic. Nu există rău care să nu se ducă şi nici bine care să nu vină! Numai să avem credinţă şi nădejde, adică curaj şi răbdare, până va birui Binele! Adevărata nădejde şi credinţă se bucură încă de pe acuma de lumina viitoare. Căci credinţa şi nădejdea cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi (Romani 4, 17). Câtă vreme suntem încredinţaţi că Dumnezeul nostru este Viu şi Puternic, nu avem drept să ne îndoim de nici una din făgăduinţele Cuvântului Său, căci El Însuşi garantează adevărul celor cuprinse acolo… Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Sale nu (Isaia 51, 6; Matei 24, 35).
În anul 1952, fiind pârâţi în multe părţi de către astfel de preoţi, au mai fost arestaţi şi chinuiţi mulţi dintre fraţi. Iată, de exemplu, alte câteva cazuri, din Bucovina. (…)
Fratele Moroz de la Volovăţ a fost luat de către miliţia din Calafindeşti fiindcă a fost găsit cercetând pe fraţi. Acolo a fost anchetat cu asprime şi supus la pedepse pentru această vină. În urmă i s-a dat drumul.
În marţea cea mare, Iisus Mântuitorul S-a retras împreună cu apostolii Petru, Iacov, Ioan şi Andrei pe Muntele Măslinilor de unde a profeţit dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul veacurilor.
„Şi, stând El (Iisus) jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui I-au zis: «Spune-ne nouă care va fi semnul venirii Tale şi sfârşitul veacului acestuia?»
SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
Acesta este cel dintâi cuvânt pe care l-am grăit.
Sibiu, la 2 decembrie 1929 Tipografia «Oastea Domnului»
„Luni, 2 decembrie 1929, Tipografia «Oastea Domnului» a intrat în lucrare.
Părintele Iosif îmi părea o fiinţă mai mult cerească decât pământească. Iar la nădejdea că vreodată aş putea să ajung să-l văd nu îndrăzneam nici măcar să gândesc. Eu eram atât de nimic, iar omul acesta era atât de sus, încât mi se făcea şi frică. Începeam să tremur şi numai gândindu-mă.
Dar, într-o zi din toamna anului 1931, totuşi am plecat.
Simțeam tot mai mult că toată puterea mi se scurge din toate mădularele și din fiecare părticică a trupului, ca apa dintr-un vas crăpat. Toți dinții mi se clătinau din gură. Mi-am și scos doi din față cu mâna într-o dimineață. Noaptea nu mai puteam dormi din pricina prostatei care mă scula de câte zece ori în șapte ceasuri, cu dureri ascuțite care îmi săgetau tot trupul. Dormeam doar seara un ceas, apoi toată cealaltă vreme mă învârteam. Era un frig îngrozitor în patul de jos, sub fereastra deschisă și ziua, și noaptea, cu conducta de fier rece ca gheața la spate. Dormeam cu spinarea, cu rinichii lipiți de ea. Pătura era o reformă ruptă, de douăzeci de ani… Celălalt, care dormea cu mine pe acest pat lat de 80 cm nu voise să doarmă la perete și tot timpul mă împingea, dezvelindu-mă, spre peretele înghețat, cu spatele gol. E ușor de închipuit și în privința aceasta cum era. Din cauza răcelii care se infiltrase în tot trupul, starea mea se înrăutățea vertiginos…
Psalmul 54, versetul 1
Pe măsură ce sufletul credincios înaintează în vârsta sa duhovnicească, primind tot mai multă lumină… şi pe măsură ce ochii lui văd mai multe, iar mintea lui ia tot mai bine seama la cele ce se petrec cu el şi în jurul lui, cunoaşterea lui despre Dumnezeu şi cunoaşterea lui cu Dumnezeu se adânceşte tot mai mult. Prin această cunoaştere apoi, sufletul credincios capătă o tot mai deplină lumină asupra multor taine de care înainte nu avea nici o ştiinţă.
Vineri, 26 nov. 1937
…Stau şi scriu la masă, ca de obicei. Părintele, lungit pe dormeză, răsuflă greu şi se zvârcoleşte de dureri… Mă doare adânc şi pe mine, dar nu-l pot ajuta cu nimic. Crucea lui grea trebuie să şi-o poarte numai el singur.
În noaptea de 23 noiembrie, între unele din cele mai grele încercări, Domnul m-a înștiințat într-o scurtă vedenie că înainte de 11 ianuarie voi fi acasă. M-am mângâiat și întărit nespus de mult cu această tainică și duioasă înștiințare, după cum făcusem și în Săptămâna Patimilor din 1960 în beciul Securității din Cluj, când mai fusesem într-o astfel de stare… Dar eram încredințat și acum, ca și atunci, că această casă va fi Casa mea cea de Sus. Și mă pregăteam în liniște, cu lacrimi și cu dor să merg la Acasa aceasta.