Vineri, 26 nov. 1937
…Stau şi scriu la masă, ca de obicei. Părintele, lungit pe dormeză, răsuflă greu şi se zvârcoleşte de dureri… Mă doare adânc şi pe mine, dar nu-l pot ajuta cu nimic. Crucea lui grea trebuie să şi-o poarte numai el singur.
– Vezi, Dorz dragă, câte dureri şi suferinţe trebuie să îndur eu, dar nu acestea mă fac să sufăr cu adevărat, ci neînţelegerea şi nepăsarea multora dintre cei pentru care m-am jertfit şi pentru care nu mi-am cruţat nici avutul şi nici viaţa mea… Până şi cel care mi-a fost mai apropiat ca toţi, în loc să-mi uşureze aceste suferinţe, mi le mai măreşte… Aproape că n-aş zice nimic…
…De aici n-a mai putut spune nimic un timp îndelungat. Tace, cu ochii închişi. Tac şi eu şi mă rog în gând. Apoi îi adun brâul pansamentului de vată în jurul corpului. Şi îl ridic uşor, să-l duc pe scări, din nou sus, în patul său.
La fiecare scară oprim. Îşi odihneşte capul îndurerat pe umărul meu…
Privesc printre lacrimi acest cap început să încărunţească, cu părul creştetului ros de prea multa zăcere… Şi binecuvânt pe Dumnezeul cel atât de Mare, Care m-a ajutat să fiu lângă acest mare sfânt al Lui, tocmai eu şi tocmai acum, spre a putea sprijini acest cap sfânt pe umărul meu cel păcătos şi nevrednic… şi spre a-i putea purta aceste sfinte moaşte istovite, strânse lângă sânul meu. Eu, care eram cel mai depărtat şi mai străin… O, Doamne Iisuse!
O, lacrimile mele care cad pe creştetul acesta ros de zăcere…
…Îl aşez pe marginea patului ca să-i scot încălţămintea… aceeaşi încălţăminte cu care îl ştiu, şi vara şi iarna, de patru ani…
Îl aşez apoi uşor pe pernă şi îi ridic încet picioarele, învelindu-l…
– Mulţumesc, dragă Dorz… acum m-am mai liniştit. Poate voi putea dormi puţin… Slăvit să fie Domnul pentru toate… Du-te şi lucrează…
Cobor gândind… Dumnezeule, ce mare deosebire este între cei care predică despre răbdarea creştină şi acest martir care o trăieşte atât de cutremurător; între cei ce se numesc singuri că sunt şi cel pe care îl simţim cu toţii că este slujitorul trimis al lui Hristos, robul şi apostolul Lui…
Până la urmă, Dumnezeu şi Timpul tot vor face marea alegere şi vor arăta marele adevăr… Atunci se va vedea ce nimb ceresc era în jurul acestui creştet sfânt.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. I, pag. 280
