Centenar

„Ca un răspuns la datina cea păgânească de a petrece noaptea de Anul Nou în beţii, Oastea de la Sibiu a «aranjat» o mare «petrecere» duhovnicească în noaptea de Anul Nou…

Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice, unde se ţin şi adunările Oastei. Sala este plină… Părintele Trifa rosteşte rugăciunea de deschidere şi arată rostul acestei «petreceri». Arată păgânătatea fioroasă ce se petrece în noaptea aceasta plină de beţii şi păcate. Arată obiceiul ce este aici, în Sibiu, ca la miezul nopţii toată lumea chefuitorilor să iasă în piaţa cea mare a oraşului cu strigăte de chef, de beţii şi de orgie de te ia o groază. Ca un răspuns la această păgânătate, noi ne-am strâns aici ca să petrecem noaptea Anului Nou în rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Arată apoi ce însemnătate are timpul în lucrarea mântuirii noastre.

A treia zi era 30 decembrie 1947. Începuse să ningă puternic.

Eram acasă când omul puterii pământeşti, care era mai-mare peste satul nostru, mă chemă afară şi îmi porunci aspru:

– Mergi cu mine!

– Unde?

– Ai să vezi tu! Hai, gata!

În dimineaţa zilei de 28 decembrie, a patra zi de Crăciun 1956, eram la Bucureşti.

Am trecut pe la fratele Sergiu, căruia i-am arătat memoriul şi i-am făcut cunoscut totul. Apoi am telefonat şefului de la Ministerul de Interne, care a venit la ceasul din faţa Universităţii, unde i-am predat memoriul.

– Acum mergi la Patriarhie, mi-a zis el. Vei fi primit de patriarhul! După ce vei sta de vorbă cu el, îmi vei telefona din nou, ca să văd ce aţi aranjat.

Era în seara de Crăciun 1952…

În casa noastră unde locuiam cu fratele Cornel şi sora Maria, eram adunaţi toţi ai casei, împreună cu încă vreo câţiva fraţi şi surori veniţi să petrecem noaptea asta sfântă împreună, în frumoasa atmosferă biblică. Să trăim toate evenimentele dureroase şi minunate petrecute atunci în Betleem.

În 22 decembrie eram în satul Posat cu cărţile şi foile Oastei. După ieşirea din biserică, noi, câţiva fraţi, ne-am tras deoparte cântând cântările Oastei. Oamenii care beau şi fumau că era hram s-au tras către noi şi ascultau, dar, venind primarul, ne-a oprit, spunând că stricăm datinile, iar dascălul, cu ţigara în gură, ne-a spus să plecăm imediat de acolo.

Am fost chemat la postul de jandarmi, învinuit că sunt sectar adventist. D-l şef mi-a dat un pumn, înjurând pe bunul Dumnezeu.

«Lumina Satelor» din 25 dec. 1929 apăru cu înştiinţarea următoare pe prima pagină:

„Reorganizarea foii «Lumina Satelor»

Secerişul de la «Lumina Satelor» s-a mărit din an în an. Am rugat deci pe «Domnul Secerişului» să ne trimită lucrători noi. Şi, iată, El ne-a ascultat. Cu ajutorul colaboratorilor, «Lumina Satelor» face acum un pas înainte în realizarea programului său.

Duminică, înainte de Crăciun, cei din jurul Beiuşului am ţinut o adunare de pregătire în comuna Sudrigiu, unde am pus la punct, cu toţi fraţii şi surorile, felul cum noi vom face serbarea de Crăciun la penitenciar şi la spital:

Vom strânge tot felul de alimente la Beiuş. Acolo se vor pregăti câteva cazane cu două feluri de hrană caldă, iar cei de pe la sate vor aduce tot felul de alimente, astfel ca să fie într-o cantitate cât mai mare pentru fiecare necăjit din spital şi din penitenciar.

Preaiubit și scump frate Traian,

1 Timotei 4, 9-10

Slavă veșnică Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

El s-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău după voia Dumnezeului nostru și Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor, amin. (Galateni 1, 4-5)

Iubite frate Traian, aș fi vrut să vin la frăția ta, dar pentru că posibilitățile mele de a mă deplasa sunt așa de reduse, vă scriu această scrisoare. Vă scriu să vă bucurați. Bucuria aceasta vine din cuvântul hotărât spus atunci la Corocăiești.

În ziua de 15 decembrie 1937 avurăm acasă, cu toţii, o stare de vorbă în legătură cu arzătoarea nevoie de foaie, în care părintele zise:

– Sunt aici, în Sibiu, doi oameni cu care am putea conveni: Munteanu, care are ziarul «Acţiunea» şi Stoichiţă, care are gazeta «Glasul Dreptăţii».

În ziua de joi, 12 decembrie, am aflat de la Secretariatul Mitropoliei că înaltul ierarh era acasă. Am scris pe loc o cerere de audiență, după care am fost condus de părintele secretar până sus în cancelaria mitropolitană. Prima întâmpinare mi-a făcut-o privirea severă a mitropolitului care mă aștepta singur la o masă uriașă plină cu mape și cărți, cu odăjdii împăturite și așezate pe colțuri.

După formula consacrată și ceremonioasă a primirii, i-am prezentat lucrarea cu Maica Domnului, spunându-i că vin de la părintele Stăniloae de la București, trimis de către dânsul cu această lucrare pentru consultare și îndrumări. I-am arătat în original scrisul caracteristic al părintelui Stăniloae din „Cuvânt de Bucurie”, pe care l-a citit dintr-o privire.