În ziua de joi, 12 decembrie, am aflat de la Secretariatul Mitropoliei că înaltul ierarh era acasă. Am scris pe loc o cerere de audiență, după care am fost condus de părintele secretar până sus în cancelaria mitropolitană. Prima întâmpinare mi-a făcut-o privirea severă a mitropolitului care mă aștepta singur la o masă uriașă plină cu mape și cărți, cu odăjdii împăturite și așezate pe colțuri.
După formula consacrată și ceremonioasă a primirii, i-am prezentat lucrarea cu Maica Domnului, spunându-i că vin de la părintele Stăniloae de la București, trimis de către dânsul cu această lucrare pentru consultare și îndrumări. I-am arătat în original scrisul caracteristic al părintelui Stăniloae din „Cuvânt de Bucurie”, pe care l-a citit dintr-o privire.
Apoi i-am amintit și despre alte evenimente, eventuale probleme asupra cărora am avea nevoie de un cuvânt de îndrumare.
Am fost poftit să iau loc pe unul dintre cele două divanuri mari care stăteau față în față de o latură și de alta a mesei.
Am încercat să mișc acest divan, spre a-l așeza mai direct în fața mesei dar mi-a fost cu neputință să-l clintesc din loc.
Atunci m-am ridicat și am trecut pe după masă la dreapta înaltului ierarh, ca să-i ajut la răsfoirea și cercetarea textelor și tablourilor din marele album cu Maica Domnului pe care îl adusesem și i-l așezasem înainte pe masa sa.
S-a uitat mai atent asupra „Cuvântului” pe care îl scrisesem ca o prefață a cărții. L-au șocat acele două fraze în care spuneam că această lucrare este adusă ca o ofrandă Maicii Sfinte de către Lucrarea Oastei Domnului care este cea mai însuflețită de trăirea cu fapta a îndemnurilor și învățăturii Bisericii și Evangheliei. Că atât autorul versurilor, cât și compozitorii melodiilor sau cei care au lucrat frumoasa grafică a acestui volum sunt devotați fii ai Bisericii și membri ai Oastei Domnului. Și că toți doresc să aducă din dragostea lor curată acest dar și această jertfă pentru cinstirea Maicii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
– Nu-i nevoie să scrii acest lucru, îmi zise dânsul. Nu-i nevoie să amintești aici despre Oastea Domnului, căci oricine citește aici Traian Dorz știe că este vorba despre Oastea Domnului. Dar spune, dumneata ai venit aici acum pentru Maica Domnului, ori pentru Oastea Domnului?
– Pentru amândouă, Înalt Prea Sfințite, pentru că amândouă sunt ale Lui.
– Știi bine ce a pățit aici mitropolitul Bălan cu Oastea Domnului!
– Înalt Prea Sfințite, poate că Domnul Dumnezeu V-a rânduit aici acum tocmai pentru a repara gafa care s-a făcut atunci la Sibiu. Avem și noi o lucrare istorică în care sunt scrise acele evenimente în felul cum s-au petrecut în realitate – și nu după cum se spunea în versiunea unilaterală și oficială care s-a răspândit atunci și se menține până azi. Dacă doriți, am putea să vă înfățișăm aici primele două volume din această lucrare, ca să vedeți totuși și să cunoașteți și cuvântul nostru, al celor învinuiți. Ar fi vremea, după cincizeci de ani de la declanșarea acelor evenimente… Și oricine judecă și vrea să judece cu dreptate într-o cauză trebuie odată să asculte și „partea cealaltă”, cea învinuită. Și nu numai partea învinuitoare.
– Despre asta vom mai vorbi. Aș vrea să cunosc și lucrarea despre care spui. Dar despre toate aceste voi vorbi și cu patriarhul. Și, dacă vrei, îi voi spune ca să mergi și la el.
– Dorim foarte mult. Și Vă mulțumim foarte mult dacă Veți avea bunătatea să-i vorbiți despre noi și părintelui patriarh. (…)
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 355
