În dimineaţa zilei de 28 decembrie, a patra zi de Crăciun 1956, eram la Bucureşti.
Am trecut pe la fratele Sergiu, căruia i-am arătat memoriul şi i-am făcut cunoscut totul. Apoi am telefonat şefului de la Ministerul de Interne, care a venit la ceasul din faţa Universităţii, unde i-am predat memoriul.
– Acum mergi la Patriarhie, mi-a zis el. Vei fi primit de patriarhul! După ce vei sta de vorbă cu el, îmi vei telefona din nou, ca să văd ce aţi aranjat.
Am luat acum crucea mea pe umăr – gândeam. De acum trebuie să mi-o duc până la capăt. Numai Domnul singur merge şi suferă împreună de mine.
Am fost primit la cancelaria patriarhului de către părintele Cazacu, cel care ne repezise cu vorbe de batjocură când mai fusesem aici rândul trecut cu Sergiu.
Acum, când i-am spus cine sunt şi că doresc să vorbesc cu părintele patriarh, repede s-a dus să mă anunţe.
Apoi, întorcându-se, îmi deschise o uşă şi, cu un gest de largă bunăvoinţă şi favoare, îmi zise:
– Poftiţi la Prea Fericirea Sa!
Părintele patriarh, cu o înfăţişare slăbuţă şi binevoitoare, m-a primit cu braţele deschise. I-am sărutat dreapta, iar dânsul m-a îmbrăţişat, spunându-mi:
– Fii binevenit, frate Dorz!
M-a aşezat la masă alături de dânsul, a poruncit să ne aducă două cafele.
După aceea m-a ascultat cu răbdare asupra problemei şi necazurilor Oastei.
Apoi, luându-mi memoriul şi citindu-l, îmi spuse:
– Am toată bunăvoinţa să vă ajut. Să căutăm împreună orice posibilitate pe care am avea-o spre a soluţiona problema dumneavoastră. Dar aceasta se poate numai în cadrul Statutelor existente pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe. Nici o altă cale de soluţionare nu există.
Iată! îmi zise mai departe, întinzându-mi cartea Statutelor Bisericii. Ia-o la dumneata acasă şi cerceteaz-o în linişte. Dacă vei găsi acolo vreun paragraf în care s-ar putea încadra activitatea Oastei, consemnează-l într-un alt memoriu în care să propui forma practică cea mai acceptabilă atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru Biserică şi Stat. Iar eu voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a se rezolva cât mai bine problema dumneavoastră.
I-am mulţumit respectuos şi îndatorat pentru toată bunăvoinţa arătată. Apoi, după ce mi-a scris câte un autograf pe o serie de cărţi ieşite proaspăt din tipografia cărţilor bisericeşti, mi-a dat binecuvântarea de plecare, spunându-mi:
– Când vei mai avea să vii la mine, nu veni pe la cancelarie, vino pe aici, pe partea astalaltă.
Şi, luându-mă de braţ, mă scoase pe o altă uşă într-un hol, apoi, arătându-mi un călugăr bătrân cu barbă albă, care ieşise de undeva, îmi zise:
– Iată-l pe părintele Mitrofan care îţi va deschide uşa asta când vei suna! El te va conduce la mine.
I-am sărutat dreapta, mulţumindu-i din nou şi am ieşit pe poarta astalaltă, pe care părintele Mitrofan o închise apoi în urma mea, răsucindu-i cheia.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 289