În dimineaţa zilei de 28 decembrie, a patra zi de Crăciun 1956, eram la Bucureşti.
Am trecut pe la fratele Sergiu, căruia i-am arătat memoriul şi i-am făcut cunoscut totul. Apoi am telefonat şefului de la Ministerul de Interne, care a venit la ceasul din faţa Universităţii, unde i-am predat memoriul.
– Acum mergi la Patriarhie, mi-a zis el. Vei fi primit de patriarhul! După ce vei sta de vorbă cu el, îmi vei telefona din nou, ca să văd ce aţi aranjat.
Era în seara de Crăciun 1952…
În casa noastră unde locuiam cu fratele Cornel şi sora Maria, eram adunaţi toţi ai casei, împreună cu încă vreo câţiva fraţi şi surori veniţi să petrecem noaptea asta sfântă împreună, în frumoasa atmosferă biblică. Să trăim toate evenimentele dureroase şi minunate petrecute atunci în Betleem.
În 22 decembrie eram în satul Posat cu cărţile şi foile Oastei. După ieşirea din biserică, noi, câţiva fraţi, ne-am tras deoparte cântând cântările Oastei. Oamenii care beau şi fumau că era hram s-au tras către noi şi ascultau, dar, venind primarul, ne-a oprit, spunând că stricăm datinile, iar dascălul, cu ţigara în gură, ne-a spus să plecăm imediat de acolo.
Am fost chemat la postul de jandarmi, învinuit că sunt sectar adventist. D-l şef mi-a dat un pumn, înjurând pe bunul Dumnezeu.
«Lumina Satelor» din 25 dec. 1929 apăru cu înştiinţarea următoare pe prima pagină:
„Reorganizarea foii «Lumina Satelor»
Secerişul de la «Lumina Satelor» s-a mărit din an în an. Am rugat deci pe «Domnul Secerişului» să ne trimită lucrători noi. Şi, iată, El ne-a ascultat. Cu ajutorul colaboratorilor, «Lumina Satelor» face acum un pas înainte în realizarea programului său.
Războiul cel mare a fost o nimica toată faţă de un alt mare război şi prăpăd pe care îl fac diavolul şi moartea cu ajutorul băuturilor. Acest război îl arată desenul alăturat. În fruntea acestui război se văd cei doi comandanţi: diavolul şi moartea. Le râde barba de bucurie, văzând că au „muniţie“ destulă şi soldaţi destui (crâşmari), care bagă mereu gloanţe în „tun“. Cu acest război aprinde diavolul satele şi oraşele şi face cumplite pustiiri, cum se vede în imagine. Pe urma acestui război rămâne prăpăd trupesc şi sufletesc: sărăcie, boală, bătăi, omoruri, desfrânări, sudalme, hoţii etc. etc. S-a făcut socoteala că băutura omoară într-un singur an atâţia oameni câţi a omorât războiul cel mare în patru ani. Iar sufletele omorâte, acelea, încă pe deasupra, pierdute pe veci.
Duminică, înainte de Crăciun, cei din jurul Beiuşului am ţinut o adunare de pregătire în comuna Sudrigiu, unde am pus la punct, cu toţi fraţii şi surorile, felul cum noi vom face serbarea de Crăciun la penitenciar şi la spital:
Vom strânge tot felul de alimente la Beiuş. Acolo se vor pregăti câteva cazane cu două feluri de hrană caldă, iar cei de pe la sate vor aduce tot felul de alimente, astfel ca să fie într-o cantitate cât mai mare pentru fiecare necăjit din spital şi din penitenciar.
Preaiubit și scump frate Traian,
1 Timotei 4, 9-10
Slavă veșnică Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
El s-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău după voia Dumnezeului nostru și Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor, amin. (Galateni 1, 4-5)
Iubite frate Traian, aș fi vrut să vin la frăția ta, dar pentru că posibilitățile mele de a mă deplasa sunt așa de reduse, vă scriu această scrisoare. Vă scriu să vă bucurați. Bucuria aceasta vine din cuvântul hotărât spus atunci la Corocăiești.
În ziua de 15 decembrie 1937 avurăm acasă, cu toţii, o stare de vorbă în legătură cu arzătoarea nevoie de foaie, în care părintele zise:
– Sunt aici, în Sibiu, doi oameni cu care am putea conveni: Munteanu, care are ziarul «Acţiunea» şi Stoichiţă, care are gazeta «Glasul Dreptăţii».
În ziua de joi, 12 decembrie, am aflat de la Secretariatul Mitropoliei că înaltul ierarh era acasă. Am scris pe loc o cerere de audiență, după care am fost condus de părintele secretar până sus în cancelaria mitropolitană. Prima întâmpinare mi-a făcut-o privirea severă a mitropolitului care mă aștepta singur la o masă uriașă plină cu mape și cărți, cu odăjdii împăturite și așezate pe colțuri.
După formula consacrată și ceremonioasă a primirii, i-am prezentat lucrarea cu Maica Domnului, spunându-i că vin de la părintele Stăniloae de la București, trimis de către dânsul cu această lucrare pentru consultare și îndrumări. I-am arătat în original scrisul caracteristic al părintelui Stăniloae din „Cuvânt de Bucurie”, pe care l-a citit dintr-o privire.
Diavolul îşi are şi el, între oameni, o armată a lui, armata băutorilor, armata celor biruiţi de patimi şi fărădelegi, armata celor biruiţi de ispitele diavolului.
O, cum sporeşte de bine această armată! Noi, cu Oastea Domnului, de ani de zile umblăm prin toată ţara, chemând pe oameni sub steagul Domnului Iisus, şi abia am aflat câteva mii de suflete, pe când diavolul strânge zeci şi sute de mii. Îndeosebi, vai! cât de grozav sporeşte armata băutorilor, armata beţivilor. Asta e cea mai puternică armată a diavolului. Şi Satana are grijă de ea să nu scadă.