Text - Oastea Domnului

Arestarea din 1959 – Traian Dorz

Totul începu deci, de data asta, în martie 1959.
Mă mutasem de curând la Călanul Mic, lângă Hunedoara, și eram angajat de o lună la un depozit de materiale, unde lucram douăzeci și patru de ore, iar altele douăzeci și patru eram liber.
Omul de la care cumpărasem casa îmi cerea neapărat zece mii de lei, cât promisesem că am să-i dau la 10 martie, după cum și mie îmi promisese omul la care îmi vândusem casa de la Sânicoară că o să-mi dea această sumă la 10 ianuarie.

La duminica bolnavilor – Pr. Iosif Trifa

Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea unul slăbănog (Marcu 2, 1-12). În legătură cu această evanghelie, Biserica noastră a rânduit un lucru foarte cuminte. Această duminică – a II-a din post – să fie o duminică a bolnavilor, în care şi mai mult să ne aducem aminte de cei bolnavi şi necăjiţi.

Minunea din închisoarea de la Beiuș – Traian Dorz

Prin 10 martie, tovarășul meu a fost scos pe neașteptate din celulă și n-a mai fost adus înapoi. I se dăduse drumul. Am rămas din nou singur. Dar acum nu mai era chiar așa de frig. Foamea însă mă chinuia și mai cumplit. Acasă începuse munca la câmp, ai mei se vede că nu puteau veni în fiecare zi să-mi aducă de mâncare. Pe lângă asta, aici eram acum vreo cinci, dintre care trei erau de departe, n-avea cine să le aducă de mâncare. Din ce ne aducea la doi, trebuia să mănânce cinci și câinele.
O dată n-au avut să ne dea nimic două zile la rând.
A treia zi au făcut un fel de mămăligă opărită într-o găleată și ne-au pus cu o lopățică câte o porție de asta în palme.
Am mâncat-o direct cu gura, cum mâncasem fasolea în urmă cu doi ani la Oradea.
În ziua următoare n-a mai fost nici asta. Când a venit Florea, servitorul, să măture, l-am întrebat:

– Astăzi nu ne dă nimic de mâncare?
Nu mai are ce. De acasă nu v-a venit nimeni, iar mălai nu mai este.

– Fă ceva, bace Flore, că murim de foame!

– Nu pot nimic până deseară. Atunci, dacă pot, am să vă aduc ceva.
Aproape de aici era Școala Normală de fete. Acolo rămânea de fiecare dată de la masa elevelor, în farfurii și pe mese, tot felul de resturi de mâncare. Acestea se strângeau și erau aruncate în hârdaie. Acolo erau bucăți mari de pâine, coji, oase, tăieței, cartofi, marmeladă, rămășițe de fructe…
O, dacă le-am avea noi astea acum!
Cu o găleată plină de resturi de astea veni, seara, grăbit și pe furiș, bace Flore la noi. Și, intrând pe rând la toți, ne spuse:

– Luați cu pumnii! Repede, să nu dea șeful peste noi, că mă bagă și pe mine aici cu voi.
Slavă Ție, Doamne Iisuse, am șoptit plângând… Cât de bun ești Tu și cum îngrijești ca, aici unde nu pot veni prietenii, să ne hrănească tocmai vrăjmașii noștri. Și cum știi Tu să ne faci binele chiar prin cei care au porunca să ne facă răul…

– Dumnezeu să-ți răsplătească, bace Flore, căci găleata asta de lături valorează acum mai mult decât o găleată de aur.
Asta a fost a doua minune cu mâncarea noastră primită ca din cer.
Aceste minuni nu s-au mai repetat. Foamea era cumplită, iar, o dată cu lipsa de mâncare, frigul era și el la fel. Slăbisem în așa măsură, încât în aprilie eram de nerecunoscut. Dinții mi se clătinau în gură, iar ochii îmi erau atât de slăbiți, încât cu greu mai puteam deosebi lucrurile.
Simțeam toată ziua și toată noaptea durerile ascuțite ale foamei.

Moartea fratelui Valer Mîndroni – Ioan Beg

Sâmbătă seara, 5 martie 1960, pe când era fratele Ilie Marini lângă el şi părea că doarme, l-a auzit totuşi spunând ceva. Fiindcă nu a înţeles ce a zis, fratele Ilie l-a întrebat dacă doreşte să-l ajute în vreun fel. Dar fratele Valer nu i-a răspuns lui, ci a răspuns altceva, care nu avea nici o legătură cu ce-l întrebase el. Însă fratele Ilie nu a plecat de lângă patul lui, ci le-a făcut semn şi celorlalţi fraţi să se apropie. Au venit şi ei în linişte, a venit şi părintele şi, stând cu toţii în jurul lui, îl auzeau cum vorbeşte cu cineva, cum răspundea scurt: Da. Am înţeles. Bine. Mulţumesc.

Întâlnire la nivel înalt – Traian Dorz

Prin zloata şi noroiul străzilor sparte, prin lapoviţa care cădea cu mare spor din norii joşi şi negri, înaintam cu greu, pe jos, stropindu-ne prin băltoace şi sărind tot felul de piedici, spre Dealul Mitropoliei. Când am ajuns în marea sală de aşteptare, am văzut la masa din mijloc, aşezat pe un divan, un om tânăr în reverendă, iar pe margini, aşteptând pe o bancă, alţi trei-patru.

Alte amare adevăruri – Traian Dorz

În ziua de 3 martie, eram în patul meu, bolnav şi singur, când iarăşi îmi intraseră în casă doi. Unul îmi era cunoscut. Era căpitanul care însoţise câţiva ani pe maiorul care mă chinuise aproape tot timpul de când mă eliberasem din închisori în 1964.

Din nou la mitropolitul Antonie – Traian Dorz

În ziua de sâmbătă, 1 martie, eram din nou în Sibiu, cu sacul meu de drum în care aveam pregătite trei exemplare din lucrarea „Taină și Minune”. În drum spre stațiunea unde va trebui să urmez iarăși trei săptămâni de tratament, am făcut întâi o oprire la Sibiu, pentru a-mi îndeplini față de mitropolitul Antonie promisiunea din decembrie. Iar după aceasta trebuia să ajung la București, la părintele Stăniloae și de acolo la patriarh.

Domnul veacului acestuia – Pr. Iosif Trifa

Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi, în sensul că niciodată satana n a avut biruinţe aşa de multe ca azi. Satana e parcă azi – cum foarte bine zice Apostolul Pavel – „dumnezeul veacului acestuia, care a orbit mintea oamenilor, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos“ (II Corinteni 4, 4). Sau, cum zice într-alt loc că satana este un domnitor, un stăpânitor, un duh puternic care domneşte în întunericul acestei lumi (Efeseni 6, 12).

Învăţătura Mântuitorului despre post – Pr. Iosif Trifa

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se. Adevăr grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală.

După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – Pr. Iosif Trifa

Aşa ne spune Biblia că a fost făcut omul. „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră»“ (Facere 1, 26). Ce este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om? „Chipul lui Dumnezeu“ sunt puterile şi darurile sufleteşti ce i s-au dat omului: sufletul, judecata, voinţa slobodă, simţirile etc. Iar „asemănarea lui Dumnezeu“ în om este – trebuie să fie – silinţa şi năzuinţa omului de a se apropia tot mai mult de Dumnezeu, de o viaţă sfântă şi curată, precum a zis Iisus: „Fiţi (faceţi-vă) desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru din cer desăvârşit este“ (Matei 5, 48).