Aşa ne spune Biblia că a fost făcut omul. „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastr㻓 (Facere 1, 26). Ce este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om? „Chipul lui Dumnezeu“ sunt puterile şi darurile sufleteşti ce i s-au dat omului: sufletul, judecata, voinţa slobodă, simţirile etc. Iar „asemănarea lui Dumnezeu“ în om este – trebuie să fie – silinţa şi năzuinţa omului de a se apropia tot mai mult de Dumnezeu, de o viaţă sfântă şi curată, precum a zis Iisus: „Fiţi (faceţi-vă) desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru din cer desăvârşit este“ (Matei 5, 48).
Vedeţi aşadar că este deosebire între „chipul“ şi „asemănarea“ lui Dumnezeu. „Chipul“ lui Dumnezeu îl are fiecare om (suflet, judecată, inimă), dar „asemănarea“ a rămas să şi-o facă omul.
O, ce dar mare ni s-a dat nouă, să purtăm chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Însă oamenii nu-şi dau seama de acest dar şi, mai ales, nu-şi dau seama despre cum trebuie să trăiască pentru a rămâne în noi acest dar. Scriptura spune că „Dumnezeu este iubire“ (I Ioan 4, 8, 16), Dumnezeu este adevărul, Dumnezeu este dreptatea, Dumnezeu este bunătatea, mila etc.
Să porţi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu înseamnă să te faci şi tu tot mai bun, tot mai curat, tot mai plin de iubire, adevăr dreptate etc. Pe de altă parte, Scriptura spune că diavolul este minciuna (Ioan 8, 44), diavolul este păcatul, este făţărnicia, vicleşugul, trufia etc. Când trăieşti în păcate, înseamnă că porţi numai chipul lui Dumnezeu (suflet, judecată, inimă), dar trăieşti în asemănarea diavolului.
O, iubite cititorule, eu te întreb: care este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în tine şi în viaţa ta? Bagă de seamă că din tine s-a şters cu totul chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă petreci în păcate şi răutăţi. Păcătosul e ca un ban de pe care s-a şters chipul împăratului Dumnezeu. O, în câţi oameni n-a rămas nimic din chipul şi asemănarea lui Dumnezeu! Ba încă mai mult decât atâta: şi-au pus darurile ce le-au primit de la Făcătorul lor în slujba diavolului. Mintea, judecata inima cu simţirile ei sunt „chipul lui Dumnezeu“ în noi, dar mulţi folosesc aceste daruri să poată minţi, să poată înşela, să poată face vicleşug, adică le pun în slujba diavolului.
Când se pune omul în slujba patimilor şi a păcatelor, îşi pierde şi înfăţişarea cea din afară a chipului său. Aţi văzut cum îşi schimbă înfăţişarea cei ce se dedau la patima beţiei. Se îndobitoceşte şi înfăţişarea cea din afară a celor cuprinşi de patimi rele. Cât de mult se va schimonosi şi chipul lor cel sufletesc!
Domnul nostru Iisus Hristos, prin Jertfa Crucii, ne‑a dat puterea să „ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou care se înnoieşte spre cunoştinţă deplină după chipul lui Dumnezeu Care l-a făcut pe el“ (Col. 3, 9-10). Faci tu, cititorule, acest lucru? Te îmbraci tu în omul cel nou care se înnoieşte mereu după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sau te îmbraci mereu în păcate şi fărădelegi şi, pe zi ce merge, se întunecă în tine chipul lui Dumnezeu?
Cu capul în sus
Dintre toate vieţuitoarele pământului, singur omul a fost făcut cu privirea întoarsă în sus, spre cer, spre Făcătorul său. Toate celelalte vieţuitoare se uită spre pământ. Este şi faptul acesta o predică ce ne arată că patria noastră cea adevărată este cerul… Să ne ridicăm cu sufletul spre cer, spre Dumnezeu.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
