Însuflețit de aceste gânduri și de o îndatorată recunoștință față de el – de Părintele nostru Iosif – călcam în ultimii ani aleea cimitirului din Sibiu spre mormântul său.
Vedeam încă de la intrare, atât de-o parte, cât și de alta a aleii cimitirului, tot felul de monumente și de cruci de marmură, care de care mai frumoase și mai mari, ridicate de recunoștința urmașilor acelora ce odihneau acolo în așteptarea învierii.
Imaginea de mai sus înfăţişează un moment dintr-o istorie mai lungă, pe care o puteţi citi în Biblie la cartea lui Tobit. Doi bătrâni, Tobie şi Raguel, aveau două mari întristări: Tobie orbise şi l-a trimis pe fiul său Tobit să-i caute leac; iar Raguel avea o fată cuprinsă de duhul necurat care îi omora pe toţi peţitorii ei. La acest Raguel ajunge Tobie la peţite. Raguel îi dă fata, spunându-i şi necazul ce-l aşteaptă.
Ai urmărit îndeaproape învăţătura
Tu însă ai urmărit îndeaproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea (II Timotei 3, 10).
În această parte a acestui sfânt apostol se continuă atât de frumos şirul bunelor îndrumări şi al însemnatelor porunci date fiului preaiubit şi urmaşului vrednic de către părintele său sfânt.
Aici voi nota că îmi aduc aminte și eu tot de un astfel de vis, pe care mi-l spusese încă înainte cu doi ani și mai bine, în februarie 1935, fratele Marini, colegul nostru de redacție. Mai păstrez și astăzi, după aproape cincizeci de ani, la mine, salvată ca prin minune, însemnarea lui de atunci despre care n-am scris până acum nicăieri altundeva. Și nu-mi aduc aminte să fi scris nici el. Iat-o așa cum o scrisese el cu mâna lui atunci:
Soliile creştinilor de azi: să mai pot pune mâna pe moşia asta, atunci pot muri… să-mi mai fac o casă nouă, atunci pot muri… să-mi mai rotunjesc suma de banii, atunci pot muri».
Praznicele sunt puse să trecem prin ele cu folos de învăţătură sufletească. Eu mă întreb însă, câţi au trecut prin praznicul de miercuri alegându-se cu o învăţătură de mântuire sufletească. În legătură cu bătrânul Simeon, vom da câteva gânduri duhovniceşti.
Psalmul 45, versetul 4
Cunoaşterea lui Hristos şi a învăţăturii Sale, adică a Adevărului, cuprinde pentru fiecare din noi nu numai datoria de a păstra cele auzite şi cunoscute întocmai precum ne-au fost încredinţate şi transmise, ci cuprinde şi datoria de conştiinţă să apărăm acest Adevăr împotriva oricărui vrăjmaş al Său (I Corinteni 15, 1-2; Galateni 1, 8-9; Apocalipsa 22, 18-19; Tit 1, 9).
Cum se împacă?
Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi. Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Psalmul 44, versetul 22
Aceasta este vina noastră, marea noastră vină, şi acesta este adevărul, slăvitul adevăr, despre toată vinovăţia de care sunt acuzaţi cei credincioşi totdeauna, atât noi, astăzi, cât şi înaintaşii noştri, ieri (Romani 8, 36; 2 Corinteni 4, 11) şi la fel şi urmaşii noştri, mâine: din pricina Domnului suferim!
Astfel, cu nr. 5, din 26 ianuarie 1936, apăru primul număr din foaia “Tineretul Oastei”, ca supliment la “Iisus Biruitorul”, în patru pagini.
Pe prima pagină, Părintele Iosif scria, printre altele:
“Slăvit să fie Domnul! Iată, înfloresc și se coc mereu roadele de la Oastea Domnului. O biruință a Domnului sunt și tinerii noștri voluntari, tineretul Oastei… Ceata lor și freamătul lor au crescut an de an… Acest freamăt își căuta o ieșire… Iată acum avem un modest început, o foaie a tineretului Oastei…
Psalmul 44, versetul 6
La multe nenorociri îi duce pe bieţii oameni încrederea oarbă în lucrurile pe care le au numai pentru o vreme, dar pe care ei le cred statornice şi nebiruite. La câte păcate şi la ce nebunii îl duce pe om îngâmfarea şi neştiinţa tinereţii, în care se încrede, cu trufie şi cu prostie, prea mult. La câte nedreptăţi şi cruzimi îl duce pe om încrederea îngâmfată a scaunului său înalt, a gradului, a funcţiei lui, a acestui tron pe care i se pare că va sta veşnic.