Un cuvânt adevărat
Cuvântul este darul cel mai mare pe care îl are o făptură omenească. Darul de a putea vorbi, de a-și putea exprima simțămintele prin cuvinte grăite şi înțelese este un bun de un preţ nespus de mare, este o binecuvântare sfântă pe care Domnul Dumnezeu n-a dat-o decât omului. Nici o altă făptură a lui Dumnezeu nu are acest dar atât de nobil şi de ales, ca omul. De aceea, în înțeles duhovnicesc, omul nu este o făptură de origine pământească, ci de origine divină.
Era 20 ianuarie când am ajuns la Sibiu. L-am găsit pe fratele Marini, într‑adevăr, foarte grav.
Dar abia am ajuns lângă el, până am şi aflat o altă veste dureroasă: mama lui, Ana, de la Săsciori, trecuse la Domnul…
Viaţa Mântuitorului a fost o viaţă de ofensivă, de luptă şi biruinţă neîncetată împotriva Ispititorului. Fiecare minune ce o făcea Domnul, fiecare diavol ce-l alunga, fiecare samarineancă şi magdalenă pe care o scotea din adâncul păcatelor, fiecare predică şi fiecare pildă a Domnului erau un atac şi o biruinţă împotriva Satanei. Întreagă viaţa Domnului, clipă de clipă, a fost o viaţă de luptă şi biruinţă împotriva Ispititorului.
În ianuarie 1971, am intrat din nou în spital. Boala mea de inimă se agravase atât de mult, încât a trebuit să mă internez, cu crize din ce în ce mai dese şi mai grele. Mă şi pregătisem pentru plecarea mea la Domnul. Inima mea mărită şi tensiunea scăzută până la limită mă înştiinţau întruna că trebuie să fiu gata în orice clipă. Am stat în situaţia asta acolo trei săptămâni. Îmi aşteptam moartea, din nou, ca pe o izbăvire. Dar din nou voia Domnului a fost alta.
Psalmul 44, versetul 1
Nimeni nu poate fi un mai necruţător martor împotriva neascultării noastre decât propriile noastre urechi. Urechile noastre au auzit mereu bunele îndemnuri ale lui Dumnezeu. Au auzit repetatele Lui mustrări, au auzit asprele înştiinţări ale Sfântului Său Cuvânt sau ale dreptăţii pedepselor Sale… Au auzit duioasele chemări frăţeşti, caldele rugăciuni părinteşti, cererile şi gemetele semenilor lipsiţi, ţipetele deznădejdii multora, vaietele lor sfâşietoare…
Când se va arăta Hristos
Cel mai dulce, dar şi cel mai greu de crezut adevăr din toate cele scrise în Scripturi este adevărul venirii în Slavă a Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Psalmul 43, versetul 4
Încă de la începutul vieţii sale pe pământ, omul căzut în neascultare de Dumnezeu, deci în primejdia şi în suferinţa care urmează totdeauna neascultării — şi vin din ea — a avut nevoie, în starea lui grea, de ajutor. Având nevoie de ajutor, omul a ajuns la rugăciune, astfel rugăciunea lui a fost mai întâi cerere, după aceea recunoştinţă, după aceea bucurie, după aceea adoraţie în faţa lui Dumnezeu.
Se apropia nu ştiu ce eveniment politic şi mulţi puneau speranţe într-un decret de graţiere care – spuneau ei – trebuie să vina neapărat. Aici în cea mai mare parte a timpului nu se discută şi nu se speră decât asta. Dar unii, dimpotrivă, nu credeau şi nu sperau nimic.
Să mergem şi noi pe urmele Domnului!
Lupta şi biruinţa Mântuitorului asupra Satanei este plină de învăţătură şi pentru noi. Să mergem pe urmele Biruitorului, ca să aflăm cu ce fel de mijloace l-a bătut Iisus pe Satana.
Era, prin ianuarie 1942, o iarnă grea, cu ger mare.
Dar abia a plecat şi, la două zile, am şi primit vestea că a fost arestat şi ţinut închis la un post de jandarmi, chiar la Sâmbăteni, lângă Arad, unde abia coborâse din tren.
Plecase pentru un rând de adunări cu fraţii de prin părţile Aradului şi Timişoarei şi voia să înceapă de acolo.