Un cuvânt adevărat
Cuvântul este darul cel mai mare pe care îl are o făptură omenească. Darul de a putea vorbi, de a-și putea exprima simțămintele prin cuvinte grăite şi înțelese este un bun de un preţ nespus de mare, este o binecuvântare sfântă pe care Domnul Dumnezeu n-a dat-o decât omului. Nici o altă făptură a lui Dumnezeu nu are acest dar atât de nobil şi de ales, ca omul. De aceea, în înțeles duhovnicesc, omul nu este o făptură de origine pământească, ci de origine divină.
Darul cuvântului şi al înțelepciunii, din care izvorăşte cuvântul, este un dar pe care numai ființele divine îl au. De aceea cuvântul este sfânt, şi orice ființă omenească ar trebui să rostească fiecare din cuvintele sale numai în felul acesta. Fiecare cuvânt ar trebui să fie numai adevărat, şi numai sfânt, şi numai vrednic de primit.
Dar ce dureros adevăr se poate vedea azi în lume: în ce fel jalnic s-a degradat şi s-a pierdut valoarea cuvântului omenesc! În loc să fie numai adevăr, cuvântul oamenilor a devenit aproape numai minciună. În loc să fie înțelepciune, a devenit prostie. În loc să fie curăție şi frumuseţe, a devenit murdărie şi urâciune. Aproape nici un cuvânt omenesc, de azi, nu poate fi vrednic de primit şi de crezut. Oamenii îşi spun unii altora minciuni, spune Biblia (leremia 9, 8).
Şi pentru că s-au obişnuit să nu-şi mai pună nici un preț pe cuvintele lor, oamenii minciunii s-au obişnuit să nu prețuiască nici Cuvântul lui Dumnezeu. Nici cel vorbit din biserici şi adunări. Nici cel scris în Sfintele Scripturi şi în cărțile Domnului. Obişnuiţi cu disprețul față de ziarele şi cărțile lumeşti care spun şi scriu numai cuvinte nevrednice de crezut, oamenii lumii de azi privesc tot în acest fel neîncrezător şi Cuvântul cel Sfânt şi adevărat al lui Dumnezeu. De aceea îşi permit să-l calce, să-l ardă, să-l dispreţuiască, să-l lepede, să-l prigonească sau să-l strice după interesele sau voia lor.
Ce grozav lucru este acesta şi la ce pierzare nimicitoare îl duce pe om disprețul față de cuvântul său şi față de Cuvântul lui Dumnezeu. Dispreţuindu-şi cuvântul, omului nu-i mai rămâne nici un alt mijloc de apropiere faţă de alt om, semenul său. Nici față de Dumnezeu, Binefăcătorul lui. Fiindcă, minţindu-şi pe fratele său şi încercând să-şi mintă şi pe Dumnezeul lui, cine să-l mai ajute ori să-l mângâie pe omul fără cuvânt şi fără crezare?
O, fiul meu şi fratele meu, iată cea mai mare valoare pe care o ai de la Dumnezeu: cuvântul tău şi Cuvântul Lui; ai grijă de aceste două mari avuții, fiindcă în ele stau valoarea ta şi mântuirea ta. În cuvântul tău stă valoarea ta, şi în Cuvântul lui Dumnezeu stă mântuirea ta. Fie-ți amândouă acestea la fel de scumpe şi de sfinte. Ține-ţi cuvântul tău spus oamenilor şi lui Dumnezeu. Şi ține Cuvântul Lui, spus ţie şi lumii, în felul cel mai vrednic şi mai sfânt. Nu spune ce nu poți face, şi nu face ce nu poți spune. Dar ce poți face, spune; şi ce poți spune, fă, întocmai, fiindcă atunci eşti adevărat şi tu şi cuvântul tău.
Traian Dorz, Hristos - Puterea Apostoliei, vol. 2
