Totul începu deci, de data asta, în martie 1959.
Mă mutasem de curând la Călanul Mic, lângă Hunedoara, și eram angajat de o lună la un depozit de materiale, unde lucram douăzeci și patru de ore, iar altele douăzeci și patru eram liber.
Omul de la care cumpărasem casa îmi cerea neapărat zece mii de lei, cât promisesem că am să-i dau la 10 martie, după cum și mie îmi promisese omul la care îmi vândusem casa de la Sânicoară că o să-mi dea această sumă la 10 ianuarie.
Cum nici până la 10 martie, acela nu-mi dăduse banii cu care eu eram dator, a trebuit să merg să mă împrumut undeva.
Așa am ajuns la hotărârea grea, dar silită, să merg la Comănești să încerc printre frații de acolo un împrumut, până ce îmi voi primi banii de la cel care mi-i datora.
Familia binecuvântată a fratelui și a sorei Iftimoaie împreună cu alții de acolo m-au înțeles bine și m-au ajutat, împrumutându-mi acești bani cu care mă întorceam acasă spre a-mi plăti datoria.
Încă de pe drum m-am observat urmărit. Cineva mă însoțise, încă de acasă, tot drumul până acolo și înapoi.
În seara de 13 martie, când am sosit, încă de la coborârea din tren m-am văzut înconjurat de vreo cinci sau șase civili și milițieni care s-au repezit să mă prindă ca pe un făcător de rele. Se înnoptase…
Am fost dus acasă, unde mi s-a făcut o percheziție și mi s-a luat tot ce aflaseră: cărți și scrieri. Apoi am fost suit în mașină și dus din nou la Securitate la Deva, unde mai fusesem cu șase ani în urmă.
În tot timpul de la arestarea mea și până la depunerea mea în Deva, oamenii aceia care m-au arestat la gară s-au purtat cu multă asprime și vrăjmășie atât față de mine, cât și față de familia mea. Nu s-au mulțumit că m-au luat pe mine și lucrurile cu care m-au dus, ci a doua zi s-au dus din nou, asuprind pe ai mei și cerând să le dea și cei zece mii de lei pe care tocmai îi împrumutasem și pe care i-au confiscat.
După aceea s-au dus la casa de la Sânicoară, de unde încă nu ne adunasem lucrurile, și au confiscat tot ce am avut acolo. Toate lucrurile fetei mele, Nina. Cearceafuri, perne, ștergare, masa, patul, dulapul, scaunele… Tot puținul ce-l aveam.
După aceea, cei de la Cluj au confiscat și casa, cu grădină cu tot.
Nu ne-au lăsat nimic, decât ceea ce aveam pe noi.
După arestare, n-am stat la Deva decât o noapte și o zi…
A venit de la Cluj o mașină care m-a luat de aici și m-a dus acolo, la Securitatea din Cluj, unde trebuia să trec prin chinurile până sub moarte ale celui de-al șaptelea cuptor…
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 319