În ziua de sâmbătă, 1 martie, eram din nou în Sibiu, cu sacul meu de drum în care aveam pregătite trei exemplare din lucrarea „Taină și Minune”. În drum spre stațiunea unde va trebui să urmez iarăși trei săptămâni de tratament, am făcut întâi o oprire la Sibiu, pentru a-mi îndeplini față de mitropolitul Antonie promisiunea din decembrie. Iar după aceasta trebuia să ajung la București, la părintele Stăniloae și de acolo la patriarh.
Am ajuns la secretariatul Mitropoliei și părintele secretar m-a poftit sus la înaltul ierarh care abia sosise dintr-o deplasare și se pregătea să plece în alta. Totuși și-a făcut timp să stea de vorbă din nou cu mine. Vroiam o aprobare pentru tipărirea lucrării pentru Maica Domnului și vroiam un sprijin pentru rezolvarea celeilalte probleme, a normalizării situației Oastei Domnului în Biserică și în țară. El, cu personalitatea sa și cu locul pe care îl ocupa, eram convins că poate face foarte mult în privința aceasta.
O, Doamne Dumnezeul nostru, fă să se rezolve deodată aceste probleme, ca să ni se ia nouă de pe suflet, iar lor de pe conștiință această povară pe care și unii, și alții am purtat-o de prea multă vreme.
Cu aceste gânduri am ajuns din nou lângă masa uriașă, fără să mă așez pe marele divan, dorind să urmăresc mai îndeaproape impresia pe care o lasă aspectul și conținutul nou al lucrării asupra celui ce o cerceta.
– Acum da! zise mulțumit Înaltul, răsfoind filele și admirând frumoasele reproduceri color cu explicațiile în josul celor neortodoxe: Tizzian, Michelangelo, Rafael, Rembrandt, Guido Reni, Murillo, Grigorescu… Frumos, frumos, a încheiat el.
– Ați văzut reproducerea acelui „Cuvânt de Bucurie” scris de părintele Stăniloae, Înalt Prea Sfințite? N-ați vrea să scrieți la fel un astfel de cuvânt pentru lucrarea închinată Maicii Domnului? Ar fi ceva atât de adânc duios și fericit!
– După ce vei obține un „bun de tipar” pentru ea, se poate.
– Dar oare Înalt Prea Sfinția Voastră nu puteți da un aviz, spre a se putea obține acest „bun de tipar”?
– Nu. Numai părintele patriarh singur poate să dea un astfel de aviz. El este capul Bisericii și numai el singur are acest drept. Mergi la el. Am vorbit ca să te primească. Te așteaptă.
– Sper să ajung luni, 3 martie, la București. Doresc foarte mult să-i aflu părerea și cu privire la cealaltă problemă. Cea a Oastei Domnului. V-aș ruga, dacă vreți, să ne sprijiniți în găsirea unei soluții fericite și în problema asta.
– Mai întâi să vă duceți la el și să vorbiți împreună. După aceea am să vorbesc și eu cu el. Problema aceasta privește toată țara, ba chiar toată Ortodoxia, prin urmare numai el poate lua o decizie. Dacă va considera că nici chiar el nu poate singur, va convoca Sinodul și va supune problema deciziei acestuia. Noi, oricare, avem sub conducerea noastră doar o zonă mai mare ori mai mică, iar aceasta este o problemă generală.
– Înțeleg și vă mulțumesc pentru bunăvoință, dar – dacă acolo, în timpul discuției se va ivi din nou nevoia să vin aici – veți binevoi să mă primiți și să-mi dați un eventual ajutor?
– Nu va fi această nevoie. Dar, dacă totuși se va ivi, ușa mea vă va fi totdeauna deschisă.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 360
