Toata nenorocirea oamenilor se trage numai din faptul că ei nu vor să se apropie de Dumnezeu și să asculte ce spune Cuvântul Lui. Căci dacă s-ar apropia să asculte, ar fi cu neputință să nu le placă și să nu-L iubească.
Părerea necredincioasă pe care odată și-au făcut-o cei mai mulți dintre oameni despre Dumnezeu, ei nici nu doresc să și-o mai schimbe, ci rămân mereu tot mai departe de Dumnezeu. Și tot mai neascultători de El.
Am întâlnit nu de mult pe un cunoscut tânăr cu care am stat de vorbă.
Era mâhnit şi abătut.
– M-am scârbit de viaţă, îmi spuse el.
– Cum? Ce însemnează aceasta, îl întrebai. Altădată te vedeam mai vesel, mai bucuros…
– Da, spuse el, şi-mi povesti cum era gata să se predea Domnului dar „cineva”, l-a sfătuit să nu facă acest lucru, îndemnând şi pe părinţii lui să-l împiedice de la această faptă.
Inima omului firesc dorește mereu să nu păzească nicio poruncă a lui Dumnezeu, pentru că fiecare poruncă a lui Dumnezeu îi osândește o plăcere trupească și-l îndeamnă la o înfrânare. Îi osândește o plăcere pe care nu vrea s-o lase și-l îndeamnă la o înfrânare pe care nu vrea s-o ia. Din pricina aceasta, omul firesc nu primește lucrurile lui Dumnezeu și nu dorește să le păzească (Rom. 7, 23; Gal. 5, 17). Iar dacă nu dorește să păzească poruncile lui Dumnezeu, bietul om firesc este nefericit. Nefericit nu numai prin urmările păcatului său asupra vieții sale, ci mai ales prin urmările neascultării sale asupra sufletului său.
Dacă zăbovește, așteaptă, căci va veni și se va împlini negreșit. (Habacuc 2:3)
Mai serile trecute, însoțit fiind de cineva în călătorie, m-am dus pe la un prieten pentru a sta de vorbă și a-mi continua apoi drumul mai departe. Nu era prea târziu. Dar ușa era încuiată, iar lampa stinsă. Se culcaseră cu toții. Obosiți de drum, stăteam în fața unei uși încuiate.
”- Ce facem?- întreb pe cel ce mă însoțea?”
Cu acest prilej, repet ceea ce am spus de atâtea ori.
Cititți pe apostolul Pavel, căci nimeni dintre muritorii pământului n-a înțeles atât de adânc pe Mântuitorul și n-a predicat cu atâta putere pe Hristos cel Răstignit ca el și nici o carte din lume nu atrage pe om cu atâta putere la picioarele Crucii ca epistolele lui.
Dar Apostolul Pavel a fost nu numai un mare vestitor al Evangheliei ci și un profet. A profețit din cuvânt în cuvânt vremile și oamenii de azi.
Un vechi obicei este că aproape toate breslele de oameni îşi au câte un sfânt păzitor. Un sfânt patron şi protector. Spre pildă, corăbierii, încă din vechime, îl au pe sfântul Cristofor.
Noi, la Oastea Domnului, îl avem pe Iisus Biruitorul. El este Păzitorul, Patronul şi Conducătorul nostru. Iar dacă totuşi, pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru e vorba să avem şi noi un sfânt al Oastei, apoi acela, eu zic să fie sfântul şi marele apostol Pavel.
Ce mici sunt totdeauna contemporanii profeţilor mari ai lui Dumnezeu!
Profeţii lui Dumnezeu trăiesc totdeauna în viitor, iar contemporanii lor trăiesc mereu numai în trecut. De aceea neputându-i înţelege îi urăsc.
Un profet înţelept lasă pe o mie de mincinoşi nebuni să vorbească fiindcă un singur cuvânt al lui spulberă o mie de cuvinte ale lor.
Un fiu al răbdării și o jertfă a dragostei pentru Domnul a fost și fratele nostru Moroz Ioan din Volovăț, Burla.
Fratele Moroz Ioan s-a născut la 24 iunie 1893, din părinții Nicolae și Maria. Tatăl său a murit pe când el era încă copil mic. Mama sa recăsătorindu-se, nu a mai avut grijă de el și de ceilalți frățiori ai lui. Abia crescut mai mărișor, a fost slugă la străini și așa și-a câștigat traiul până târziu.
Dacă e să las un Testament pentru Oaste și frații ostași, apoi acela este de la I Corinteni 2, 2: Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus şi pe El răstignit. Pr. Iosif Trifa
Când Duhul Sfânt a venit peste apostoli, ei au vestit cu putere pe Iisus ce răstignit și înviat cu atâta stăruință încât, în scurt timp umpluseră Ierusalimul și lumea cu acest Nume. Ei au ridicat în fața ochilor mulțimii pe Hristos cel viu, pe Iisus Biruitorul, vestind în El, mântuirea de păcate.
Înainte de a pleca din mijlocul alor Săi, Mântuitorul a căutat să-i mângâie dându-le făgăduința Duhului Sfânt, prin care El va fi cu ai Săi în veac. Astfel, El pleacă și totuși rămâne. El va lipsi și totuși va fi mereu prezent. Ei nu-L vor vedea și totuși va fi cunoscut și bine cunoscut.
Da, El rămâne cu ai Săi, prin Duhul Sfânt. Duhul ne descoperă fața lui Isus Hristos. Predica Lui este una singură: cunoașteți-L pe El, primiți-L pe El, credeți în El, urmați-L pe El!