Să ne aducem aminte de sfinții noștri înaintași: Moroz Ioan

Un fiu al răbdării și o jertfă a dragostei pentru Domnul a fost și fratele nostru Moroz Ioan din Volovăț, Burla.

Fratele Moroz Ioan s-a născut la 24 iunie 1893, din părinții Nicolae și Maria. Tatăl său a murit pe când el era încă copil mic. Mama sa recăsătorindu-se, nu a mai avut grijă de el și de ceilalți frățiori ai lui. Abia crescut mai mărișor, a fost slugă la străini și așa și-a câștigat traiul până târziu. În Primul Război Mondial fiind pe front, a fost rănit și așa a ajuns, în spital, să cunoască un soldat care i-a dat un Nou Testament și l-a învățat să citească, arătându-i literele Numelui Iisus.

După război, s-a căsătorit cu soția sa, Trandafira, din Volovăț. Acolo, în biserica din Burla, au venit odată frații din Oastea Domnului și în urma acelei adunări s-a predat și el Domnului Iisus, intrând în Oastea Sa. Era în anul 1929.

După aceea, plin de credință și dragoste față de Domnul, el se ruga și citea mult, având din partea Domnului mari bucurii, descoperiri și îndemnuri neobișnuit de minunate, prin care Domnul l-a umplut de o mare dragoste și putere de lucrul Său și fără de care el poate nu ar fi fost în stare de râvna și jertfa pe care le-a dovedit pentru Domnul Iisus în Oastea Sa. Își făcea și munca sa, dar pleca și la drum zile și săptămâni întregi, cercetându-i pe frații unde erau adunări și înființând adunări noi prin satele unde încă nu erau…

A fost luat adesea pe la posturile de jandarmi, bătut și amenințat… dar nimic nu l-a putut clinti din hotărârea lui și nici opri din lucrul său sfânt.

În 1940 a fost dat în judecată la Curtea Marțială din Cernăuți… Dar Domnul l-a izbăvit cu o mare biruință.

În 1951 a fost găsit la o adunare și dat în judecată cu alți frați, dar mărturisirea lui frumoasă în fața judecătorilor le-a adus achitarea tuturor. În acest proces el a fost împreună cu frații Coca Lazăr, Olar Teodor, Lupoștean Ștefan și Antonovici Gheorghe, toți din Volovăț, Suceava.

Neavând copii, au înfiat-o pe Valeria, o fetiță orfană, nepoată de-a soției sale Trandafira. Ea, la vremea ei, s-a căsătorit cu fratele Nistor Arcadie, în anul 1948, aceștia locuind apoi împreună cu fratele Moroz Ioan.

În anul 1952, la 6 decembrie, a fost luat noaptea din adunarea Oastei Domnului din satul Romanești, județul Suceava, de un ofițer din aceea localitate, căruia i se spunea „Pușcuța” și care împreună cu un civil l-au scos în drum. Acolo era o sanie cu două femei. L-au bătut pe fratele amândoi, cu pumnii și cu picioarele, apoi l-au legat lângă calul de la sanie, iar ei s-au urcat în sanie, începând să lovească cu biciul atât în cal, cât și în omul legat de cal.

Așa au mers, în fugă, până la șoseaua care vine de la Suceava spre Rădăuți. Acolo l-au bătut iarăși și l-au trântit jos. După ce au obosit lovindu-l, l-au pus iarăși alături de cal, bătând iarăși când în cal, când în el. Așa au mers, fugărindu-l încă vreo șase kilometri, până la podul de peste râul Suceava. Acolo l-au lăsat să plece. Dar de abia s-a putut târî prin zăpadă până la casa fratelui Calafiuc Gheorghe, care l-a adus a doua zi cu sania până la acasă la Volovăț.

Când a aflat despre aceasta chiar comandantul Securității a venit și l-a întrebat ce pretinde pentru această fărădelege ce i-a fost făcută.

  • Nimic, a răspuns fratele Moroz. Îl iert cum m-a iertat și pe mine Hristos, Care a suferit pentru păcatele mele. Dar doresc să se întoarcă și ei la Domnul, ca să scape de Judecata și pedeapsa Lui.

Până la moartea lui, fratele a suferit mult datorită celor întâmplate atunci. Moartea i s-a tras din bătaia și chinurile acelea. La puțin timp după aceea, ofițerul care îl bătuse pe fratele s-a împușcat singur.

În multe alte rânduri, fratele a mai avut și înainte de suferit din cauza credinței lui. Dar el a rămas statornic și neclintit în mărturisirea sa că este și rămâne ostaș al Domnului Iisus. alte dăți, după ce i se făcuse alte nedreptăți și necazuri, el și-a iertat pe toți prigonitorii săi și pe cei care îi pricinuiseră dureri, rugându-se pentru iertarea și mântuirea lor.

Trecerea lui la Domnul a fost așa: în săptămâna patimilor 1959, când fratele Arcadie, ginerele său, era la închisoare pentru Domnul, el era pe patul de suferinţă. O păsărică albă s-a așezat pe crucea geamului și bătea cu ciocul în geam. Deodată a strălucit ca un fulger o lumină în casă. Valeria și sora ei, care erau lângă patul fratelui Moroz, s-au înspăimântat foarte tare, dar fratele le-a zis:

  • Nu vă temeți, este îngerul Domnului, care a venit și eu trebuie să merg cu el.

Atunci Valeria i-a zis:

  • Roagă-l pe îngerul Domnului să te mai lase… Ce facem noi două femei? Copiii sunt încă mici, iar Arcadie nu știu când vine.

Erau numai ele și cei cinci copii, sub zece ani.

Asta era luni. Fratele Moroz le-a zis:

  • Am vorbit cu îngerul Domnului și a spus că mă mai lasă până vineri, în ziua când Domnul Iisus și-a dat duhul pe Cruce. Atunci va veni să ma ia cu el.

A fost petrecut de o mare mulțime de frați și surori care veniseră, până de la mari depărtări, după cum au putut fi înștiințați. Fratele Arcadie a fost eliberat numai după 14 luni de la plecarea la Domnul a fratelui Moroz.

Iată un alt suflet mare și statornic care a suferit foarte mult și a lucrat foarte mult pentru Domnul. În multe părți ale Bucovinei, numele lui este pomenit cu multă recunoștință de către toți cei care prin el au venit la Domnul. Și de către multe adunări ale Oastei Domnului pe care el le-a înființat prin puterea Duhului Sfânt.

În anii grelelor încercări, când cei mai mulți erau ținuți pe loc de frică, el a mers la frați fără încetare , îmbărbătându-i și ducândule cărți, Biblii și foile Oastei Domnului, ca un harnic semănător al țarinei Domnului Iisus.

Fie și pilda lui un îndemn și o încurajare pentru toți cei ce sunt și vor fi în Oastea Domnului.

Trupul lui odihnește în cimitirul de la Burla, până la învierea morților sfinți și Venirea Domnului Iisus. Slăvit să fie Domnul.

Traian Dorz, Fericiţii noştri înaintaşi