Profeţii şi Contemporanii lor – Traian Dorz

Ce mici sunt totdeauna contemporanii profeţilor mari ai lui Dumnezeu!

Profeţii lui Dumnezeu trăiesc totdeauna în viitor, iar contemporanii lor trăiesc mereu numai în trecut. De aceea neputându-i înţelege îi urăsc.

Un profet înţelept lasă pe o mie de mincinoşi nebuni să vorbească fiindcă un singur cuvânt al lui spulberă o mie de cuvinte ale lor.

Dar un singur mincinos nebun nu lasă pe o mie de profeţi înţelepţi să vorbească, fiindcă nu le poate suferi nici un adevăr.

Geniile şi profeţii sunt ca şi munţii; – se văd numai de departe. De aproape mărimea lor ne împiedică să-i vedem.

Fericiţi sunt ochii care se micşorează când îi privesc de aproape pentru a-i putea cuprinde de departe.

Datoria celor care trăiesc lângă un profet, lângă un geniu, este nespus de mare şi de eternă. Ei trebuie să facă totdeauna ca sfântul Ioan Botezătorul când a zis: El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.

Hristos creşte în faţa oamenilor în măsura în care profetul se micşorează în faţa Lui.

Dar Hristos îl creşte deodată cu El şi pe profetul Său cel smerit.

Nimeni n-a vorbit aşa de frumos despre Ioan ca Hristos – pentru că nimeni nu vorbise despre Hristos aşa de frumos ca Ioan.

Am trăit şi noi câţiva ani aici în preajma unuia dintre cei mai mari profeţi contemporani cu noi.

Uriaşa lui valoare însă era acoperită de un trup atât de mic, atât de slab şi atât de suferind, că nimeni nu i-a cunoscut valoarea acestui diamant unic şi rar.

Pentru că oamenii cântăresc dimensiunea nu valoarea. Muntele nu mărgăritarul.

Poate va trebui să mai treacă secole pentru a i se putea vedea adevărata sa mărime.

Fiindcă se pare că pentru a ajunge să fie înţeles şi preţuit un geniu şi un profet de către o generaţie, este nevoie să mai treacă atâţia ani cu câţi a fost el înaintea lor. Oamenii mari ai unui popor şi sfinţii mari ai unei biserici pot fi cunoscuţi numai după roadele lor. Nu atât după cele din timpul vieţii – ci mai ales după cele de după moarte.

Faptele oamenilor obişnuiţi sunt cunoscute în viaţa asta şi merg înainte la judecată. De aceea ei îşi primesc răsplata în viaţa aceasta.

Faptele oamenilor neobişnuiţi însă nu se pot cunoaşte cu adevărat decât după moarte. De aceea ei nu-şi primesc răsplata decât în viaţa cealaltă.

Oamenii trimişi în lumea asta de către Divinitate pentru o slujbă divină sunt oameni divini. Profeţii sunt oameni divini pentru că ei sunt trimişii lui Dumnezeu în lume pentru a-i comunica lumii un mesaj ceresc.

Profetul sfânt trimes neamului nostru şi bisericii noastre a avut un astfel de mesaj.

Când Dumnezeu vrea să facă un lucru sfânt, El pregăteşte mai întâi pe omul sfânt prin care va face lucrul acesta.

Şi orice trimes sfânt, pentru un lucru sfânt, are asupra lui un semn sfânt, ca Moise, ca David, ca Ioan Botezătorul.

Dar semnul acesta sfânt nu-l văd decât ochii sfinţi.

De ce ochii fetei lui Faraon s-au oprit asupra copilaşului Moise?

De ce ochii profetului Samuel s-au oprit asupra păstorului David?

De ce ochii dreptului Simeon s-au oprit asupra Copilaşului Mariei?

De ce gândul mai-marelui bisericii s-a oprit asupra îndepărtatului Iosif?

Căile Domnului sunt necunoscute înainte. Ele se văd numai în urmă.

Ziua 1-a este şi Ziua a 8-a. Cifra 8 este un număr divin, fiindcă urmează după cifra 7 care este numărul desăvârşirii omeneşti.

În viaţa multor profeţi şi genii şi Cifra aceasta a fost un semn.

Un profet sfânt este totdeauna un părinte sufletesc pentru cei care îi primesc mesajul şi se împărtăşesc de binefacerile soliei lui.

Avraam a fost un profet sfânt – şi toţi cei care au dobândit o credinţă ca a lui, au devenit fiii săi duhovniceşti (Isaia 51, 2; Rom. 1, 16).

Sfântul apostol Pavel a fost un profet sfânt – şi toţi cei care au primit naşterea din nou prin propovăduirea lui, au devenit fiii săi duhovniceşti, iar el a devenit în Domnul părintele lor sufletesc (1 Cor. 4, 15).

Tot aşa profetul Iosif a fost un trimes sfânt – şi noi toţi cei care am primit înfierea Duhului Sfânt prin propovăduirea sa, suntem fiii săi duhovniceşti.

Dar datoria unui fiu trupesc faţă de părinţii săi trupeşti este atât de mare încât ea este aşezată în rândul celor zece porunci veşnice, îndată după primele patru porunci faţă de Dumnezeu…

Porunca datoriei faţă de părinţi – Însuşi Mântuitorul Hristos a spus-o, că este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă şi de o condiţie: viaţa şi fericirea veşnică (Matei 15, 4; Efes. 6, 1-3).

Iar dacă porunca cinstirii părinţilor trupeşti este atât de mare şi sfântă, cu cât mai mare şi sfântă trebuie să fie porunca Cinstirii părinţilor sufleteşti.

Faţă de părinţii trupeşti avem obligaţii trupeşti şi datorii trecătoare, dar faţă de părinţii sufleteşti avem obligaţii sfinte şi datorii veşnice.

Căci după cum unii dintre noi purtăm pe trupul nostru trăsături care ne aseamănă cu părinţii noştri trupeşti, sau urmările unei slăbiciuni moştenite de la ei, – tot aşa purtăm fiecare dintre noi pe sufletele noastre trăsăturile sufletului părintelui nostru duhovnicesc.

Să ne împărtăşim din virtuţile şi puterea sufletului său.

În fiecare dintre noi, când mii de copii sufleteşti ai lui suntem mici, este câte ceva din dragostea lui, din lacrimile lui, din suferinţele lui, din jertfele şi ostenelile lui. Din cantitatea uriaşă a acestora care a fost toată înainte numai în el singur, în sufletul său uriaş şi sfânt.

Şi nu numai a noastră cei de acum ci şi acelor câţi încă mii şi mii care vor veni după noi.

Iată ce uriaş este un profet sfânt.

Aşa a fost profetul dăruit nouă. Fie binecuvântat în veci.  Amin.

Traian Dorz, Dorim să fim