„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4)
Lupta pentru pâine!
Câtă trudă pe bietul muritor care dă totul şi este în stare să facă totul, ca să-şi asigure o bucată de pâine, pentru trecătoarea sa viaţă pământească. Şi câtă mulţumire pe el, când îndestularea îşi face loc la masa şi în magazia sa.
Anii vieţii noastre se duc ca un sunet – spune Psalmul 90. Într-adevăr ca un sunet atât de scurt. Când îi avem înainte ni se pare că sunt atât de lungi şi că vin atât de încet şi că ţin atât de mult.
Când îi avem în urmă, ni se pare că au fost un vis, ni se pare că nici n-au fost. Au trecut şaptezeci de ani – vârsta biblică – şi iată ce am ales din ei.
Ce mult ar trebui să gândim înainte, cum gândim înapoi. Înainte când putem să-i folosim bine, nu înapoi când nu mai putem face nimic.
Praznicul Înălțării Sfintei Cruci este amintirea zilei când Împărăteasa Elena a aflat Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul și a dus-o la Ierusalim unde patriarhul Macarie a înălțat-o în mijlocul bisericii ca să o poate vedea mulțimea poporului ce venise să i se închine.
Ca și pe celelalte praznice, biserica a rânduit și pe acesta să culegem învățături sufletești din el. Creștinilor!
Cum binecuvântările lui Dumnezeu se înnoiesc pentru fiecare dintre noi în fiecare zi, tot așa și sufletele noastre ar trebui să caute a-L binecuvânta pe El în fiecare zi într-un fel mereu ca nou.
Cum fiecare ivit de zori e frumos și cum fiecare răsărit de soare e altfel, și cum în fiecare dimineață este tot mai proaspătă și mai minunată Fața lui Dumnezeu, venind către noi, tot așa ar trebui să fie și fața noastră, mergând către El. Ieșind în întâmpinarea Domnului în fiecare zori de ziuă, cum spune psalmistul când zice: „O iau înaintea zorilor și strig…”
Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! (Psalm 40, 7-8)
Mântuitorul celor păcătoși
De ce a venit Domnul Iisus?
Răspuns: Tatăl L-a trimis. Și L-a trimis pentru a mântui o lume pierdută și lipsită de orice sprijin și ajutor. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16).
Încrederea este forma cea mai înaltă a credinței, a dragostei și a părtășiei noastre cu Domnul și cu frații. Unde au ajuns desăvârșite dragostea și părtășia, acolo neapărat trebuie să existe încrederea deplină, frumoasă și dulce. Fără încredere desăvârșită nu poate exista nici dragoste adevărată cu nimeni și niciodată, nici pe pământ, nici în cer. Căci tocmai încrederea este aceea care aduce adevărata dragoste, plină de curaj și de stăruință.
“A venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat că murise așa de curând. A chemat ăe sutaș și l-a întrebat dacă a murit de mult. După ce s-a încredințat de la sutaș că a murit, a dăruit lui Iosif trupul. Și Iosif a cumpărat o pânză subțire de in, a dat jos pe Iisus de pe cruce, L-a înfășurat în pânză de in și L-a pus într-un mormât săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului (Marcu 15, 43-46).
Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13, 34)
Porunca „iubiţi-vă unii pe alţii“ este mereu nouă. Oricât de mult s-a spus atunci de când a ieşit prima dată din inima şi de pe buzele Domnului, porunca de a ne iubi unii pe alţii este nevoie să ni se tot spună mereu… şi ea este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi. Noutatea este ceva care ai nevoie să primeşti zilnic.
Fratele Eftimiu Florea s-a născut în satul Valea Ampoiului de lângă Zlatna, în județul Alba. A făcut o școală militară și s-a angajat în armată ca subofițer de administrație. S-a căsătorit cu soția sa Ghizela din Târgu Mureș, având împreună șase copii.
În vremea unei boli grele pe care a primit-o în timpul și din cauza serviciului, în anul 1935, la un sanatoriu-spital a întâlnit un frate care, mărturisindu-i Cuvântul Domnului Iisus și dându-i una din cărțile Oastei Domnului, l-a ajutat să se predea Domnului, intrând în frățietatea Oastei.
Şi tu ai pe lumea asta locuri care îţi amintesc despre cuvintele pe care ţi le-a spus Dumnezeu ţie, sau le-ai spus tu Lui.
De făgăduinţele pe care ţi le-a făcut Dumnezeu ţie, sau I le-ai făcut tu Lui, nu uita aceste locuri şi nu uita aceste clipe treci cât mai des pe acolo, ca să-ţi aduci aminte cât mai des de ceea ce nu trebuie să uiţi câte zile vei trăi.
Ceea ce trebuie să-ţi aminteşti neîncetat până la moarte şi până în veşnicie.