Fratele Eftimiu Florea s-a născut în satul Valea Ampoiului de lângă Zlatna, în județul Alba. A făcut o școală militară și s-a angajat în armată ca subofițer de administrație. S-a căsătorit cu soția sa Ghizela din Târgu Mureș, având împreună șase copii.
În vremea unei boli grele pe care a primit-o în timpul și din cauza serviciului, în anul 1935, la un sanatoriu-spital a întâlnit un frate care, mărturisindu-i Cuvântul Domnului Iisus și dându-i una din cărțile Oastei Domnului, l-a ajutat să se predea Domnului, intrând în frățietatea Oastei.
Din clipa predării și legământului său, fratele Eftimiu Florea a devenit un ostaș deplin hotărât și devotat Domnului. Locuind în Oradea, unde era pe atunci un centru puternic al Oastei Domnului, fratele Eftimiu a început să ia parte activă la toate adunările și misiunile Oastei împreună cu toată familia sa. Înzestrat de la Domnul cu darul vorbirii și al scrierii, el a început să propovăduiască hotărât pe Domnul atât prin cuvântul vorbit, cât și prin cel scris.
A colaborat, cu multe articole și meditații biblice, la foaia ”Isus Biruitorul”, ”Ogorul Domnului”, ”Familia Creștină” și ”Viața Creștină”. De asemenea, a scris mai multe cărți, din care două: ”Unde ești?” și ”Creștini, uniți-vă”, au apărut la Oradea în anii 1939 și 1940.
În timpul marilor hotărâri de la Sibiu, din 12 septembrie 1937 ori 12 februarie 1938, a luat parte alături de alți frați delegați ai Adunării Oastei din Oradea și a colaborat îndeaproape la buna reușită a oricăror lucrări unde a luat parte.
A tradus din limba maghiară, pe care o cunoștea bine, diferite lucrări biblice pe care le-a răspândit spre slava Domnului. Și, de asemenea, a tradus în această limbă unele din lucrările Oastei Domnului, făcând multă bucurie celor ce s-au împărtășit cu ele.
În casa lui a adăpostit și la masa lui a hrănit, ani de zile, mulți frați nevoiași și tineri lipsiți care făceau școala ori căutau locuri de muncă în Oradea. Unul dintre aceștia a fost Silviu Hărăguș.
După căderea Ardealului de Nord s-a mutat la Beiuș, unde a continuat să lucreze și să alerge cu mult zel pentru Domnul împreună cu frații de acolo, mergând pe jos, zile și nopți, în propovăduirea Evangheliei. Râvna lui fierbinte și dragostea lui sinceră pentru Hristos și Lucrarea Lui au rămas neuitate pentru toți cei ce l-au cunoscut. Având un fin spirit de observație, un curaj deschis pentru Domnul și un vocabular bogat în idei și expresii, el a luat apărarea Oastei în fața multor potrivnici…Și nimeni nu putea sta în fața argumentelor și dreptății lui…
Cu ce putere și bucurie a apărat el dreptatea Părintelui Iosif și a cauzei Oastei prin multe articole din publicațiile Oastei de la Sibiu, Oradea, Beiuș ori Cluj, dovedind în fața tuturor, în vremea conflictului, nedreptatea care se făcea profetului ales al lui Hristos și Frățietății Oastei, în care vedea mesajul ceresc trimis special poporului și Bisericii noastre, ca singura cale mântuitoare. Convingerea aceasta era atât de puternică la el, încât a fost în stare să o apere și să o susțină cu orice preț.
A avut și el destul de multe necazuri și lupte de toate felurile pentru atașamentul lui față de Hristos și Oastea Sa, dar nu s-a dat înapoi din fața nici unei jertfe, rămânând statornic și hotărât până la moarte față de legământul pe care l-a pus cu Mântuitorul său…
S-a stins din viața asta lucrând și luptând cu toată râvna și dragostea de la început și până la sfârșitul său din 1952.
Pilda lui va rămâne vie și neuitată, fiindcă a fost un vrednic slujitor și ostaș al Domnului.
La înmormântarea lui din anul 1952, la Beiuș, au luat parte mulți frați și surori din multe părți, petrecându-l cu cântări și cu lacrimi până la biserica din Deal, unde aștepta sub o cruce de marmură, frumos lucrată de dragostea frățească, învierea fericită a celor morți în Domnul. Pentru a fi luat, împreună cu toți cei ce au murit biruitori, la răsplata cununii cerești.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, Fericiții noștri înaintași
