Încrederea este forma cea mai înaltă a credinței, a dragostei și a părtășiei noastre cu Domnul și cu frații. Unde au ajuns desăvârșite dragostea și părtășia, acolo neapărat trebuie să existe încrederea deplină, frumoasă și dulce. Fără încredere desăvârșită nu poate exista nici dragoste adevărată cu nimeni și niciodată, nici pe pământ, nici în cer. Căci tocmai încrederea este aceea care aduce adevărata dragoste, plină de curaj și de stăruință. Ea aduce adevărata părtășie, plină de căldură și de bucurie. Acolo unde există o deplină încredere în Dumnezeu – și numai acolo! – a dispărut orice îndoială, a dispărut frica, a dispărut suspiciunea și îngrijorarea, a dispărut tânguirea și teama de orice fel.
Sufletul în care s-a aseșat deplin încrederea, nu se mai teme de primejdiile de astăzi (1 Ioan 4, 18), nu se mai îngrijorează de ziua de mâine (Mat. 6, 34) și nu se mai tânguiește pentru nimic de ieri, ci se bucură de toate din trecut, din prezent și din viitor totdeauna ( 1 Tes.5, 16). O, ce bine ar fi dacă toți cei care au credință în Dumnezeu ar avea și încredere în El! O, ce bine ar fi dacă și în inimile noastre ar locui încrederea puternică, statornică, netulburată și pe totdeauna! Dacă toți am avea mereu o înaltă și liniștită încredere în Dumnezeu!… Dar puțini din cei care spun: „Cred în Dumnezeu!”, se și încred puternic în El, atunci când vine încercarea credinței lor. Ei cred în Dumnezeu până când ajung în lipsuri, în necazuri, în primejdii sau în ispite, dar îndată ce vin încercările, se duce credința lor, își pierd toată încrederea și se pierd de tot.
Unii cred în ideea de Dumnezeu, dar nu pot crede în prezența Lui reală și oricând cu noi, lângă noi, pentru noi și în noi… Nu pot crede în intervențiile și în judecățile Lui. Nu pot crede și nu se pot încrede în făgăduințele Lui, nici în ocrotirea Lui, nici în izbăvirile Lui. Și, pentru că nu se pot încrede, n-au nici putere îndeajuns de a se rupe de păcat. N-au putere a se întoarce la Dumnezeu. N-au dorință să-L iubească, nici răvnă să-L urmeze, nici tărie să-L slujească pe Hristos.
Însă ce fericită este viața acelora în care încrederea deplină a statornicit între suflet și Dumnezeu o dragoste care nu mai cunoaște nici frică, nici îndoială, nici îngrijorare niciodată. Încrederea aceasta face totdeauna ca rugăciunea să ne fie plină de siguranță, suferința plină de pace, lupta plină de îndrăzneală, mărturisirea plină de înflăcărare, viitorul plin de lumină, moartea plină de nădejde și bucurie, și veșnicia plină de El. Fericit este un astfel de suflet și fericiți sunt cei care îl au între ei!
Fericită este lucrarea Domnului care are cât mai mulți astfel de lucrători plini de încredere! Fericită este biserica aceea care are cât mai mulți astfel de fii încrezători puternic în Dumnezeu și în Cuvântul Său! Ei cu încredere Îl slujesc pe Hristos Domnul, iubesc și fac voia Lui din tot sufletul lor, Îi duc jugul Lui cu bucurie și suferă ocara Lui liniștiți până la moarte. Și cu încredere deplină și puternică le fac toate acestea în Învierea Lui, în biruința Lui și în slava Lui, de toate fiind deplin încredințați că și ei vor avea fericită parte pe vecii vecilor, Acolo Sus, la El.
Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 4