„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4)
Lupta pentru pâine!
Câtă trudă pe bietul muritor care dă totul şi este în stare să facă totul, ca să-şi asigure o bucată de pâine, pentru trecătoarea sa viaţă pământească. Şi câtă mulţumire pe el, când îndestularea îşi face loc la masa şi în magazia sa.
Fără îndoială, lupta pentru câştigarea pâinii este o luptă nobilă, atunci când se duce pe o cale curată şi cinstită. Când însă „pâinea” devine singura ţintă şi singurul scop al vieţii, iar omul uită şi de Cel ce i-o dă şi de Împărăţia şi voia Sa, şi de sufletul său, atunci, lupta sa şi viaţa sa însăşi, devine searbădă şi fără rost. Păcatul se încuibează uşor într-o asemenea viaţă care sfârşeşte cu prăbuşirea.
Nu numai cu pâine!
Sunt mulţi oameni al căror scop se reduce la mâncare şi băutură. Dumnezeul lor este pântecele (Filipeni 3, 18). „Panem et circensem” – pâine şi cicus – striga poporul din Roma veche care ajunsese să nu mai trăiască decât pentru îmbuibare şi petrecere. Dar aceasta înseamnă falimentul vieţii. Dând totul pentru viaţa trupească, omul pierde şi viaţa de aici şi pe cea de dincolo.
Noi avem un suflet. Şi pentru ca el să poată trăi, trebuie să fie hrănit. Domnul Hristos a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Pâinea este pentru trup. Sufletul nostru încă trebuie să fie hrănit, pentru ca viaţa lui să fie întreţinută. Pâinea sufletului este cuvântul lui Dumnezeu. „Tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. El este cuprins în Sfânta Scriptură, în Biblie.
Dacă trupului nu-i dai hrana de trebuinţă, slăbeşte şi moare. Tot aşa şi sufletul, dacă nu este hrănit, moare şi el, în moartea păcatului şi necredinţei. O, şi e plină lumea de astfel de „morţi care trăiesc” (Apocalipsa 2, 1) … e plină lumea de oameni, vii cu trupul (pe care-l hrănesc din belşug), dar morţi cu sufletul (căruia nu-i dau de mâncare decât cojile lumii – ceapa şi usturoiul Egiptului).
Mulţi se miră că sunt slabi sufleteşte, că nu pot lupta cu ispitele, că n-au credinţă şi dragoste, nu se pot ruga şi n-au nici o putere. Care-i pricina? Ei sunt anemici, sufăr de slăbiciune, n-au „sânge” fiindcă nu se hrănesc. Şi cum ar putea să aibă viaţă, dacă nu se hrănesc din cuvintele vieţii veşnice.
Vrei să prinzi putere şi viaţă? Hrăneşte-te din cuvintele vieţii, cuprinse în Sfânta Scriptură. Despre unul din cei mai mari oameni de credinţă ai veacului trecut, prin care Dumnezeu a făcut lucruri minunate, se spune că a citit Biblia de 100 de ori!… E de mirare că acest om a avut o credinţă de uriaş, iar Dumnezeu s-a folosit de el aşa cum s-a folosit? El era întărit sufleteşte prin cuvântul lui Dumnezeu, de aceea avea putere.
Hrăneşte-te bine!
Când eram bolnav şi foarte slăbit, doctorul mi-a spus să mă hrănesc mai bine; să mănânc mâncăruri uşoare şi hrănitoare (unt, lapte, brânzeturi, ouă, fructe, etc). Pricina era însă că nu mă puteam hrăni şi de aceea eram slab. Am plecat la ţară, am început să mă hrănesc mai bine (puteam să mănânc) şi într-o lună de zile, m-am schimbat, încât toţi se mirau.
Eşti slăbit cu sufletul? Eşti bolnav? N-ai putere de-a face nimic pentru Domnul? … Tu nu te hrăneşti îndeajuns. Păcatul ţi-a stricat pofta de mâncare şi nu te mai hrăneşti. Pe Biblia ta s-a aşezat praful. Sufletul tău e omorât cu foamea. Dispreţuind Biblia, ţi-ai dispreţuit viaţa sufletului tău; refuzând să iei hrana din Pâinea vieţii, te-ai condamnat singur la moartea grozavă prin foamete.
Dragul meu, vei fi vinovat, dacă, în timp ce „pâinea” îţi stă la îndemână, tu mori de foame în păcat şi necredinţă. Ia şi mănâncă!
Familii muritoare de foame!
În iarna trecută, cu lipsurile ei de tot felul, multe familii sărace au făcut cunoştinţă cu nepoftiţii musafiri, foamea şi golătatea.
Acum, după ce bunul Dumnezeu ne-a dăruit cu belşug în toate cele, lipsurile s-au mai împuţinat. Pâinea poate îndestula şi pe cei mai săraci şi lipsiţi. Nu vor mai fi muritori de foame. Sunt însă altfel de familii muritoare de foame, pe care le întâlneşti la tot pasul. Sunt familii care au pâine din belşug, dar de unde lipseşte cu totul hrana cuvântului lui Dumnezeu.
Sunt mii de case unde nu găseşti o Biblie sau o carte religioasă, ori o revistă cu hrană sufletească. Sunt atâtea familii unde în loc de psalmi, răsună sudalme, în loc de rugăciuni, nu se-aud decât certuri iar în locul cuvântului este duhanul şi alcoolul. Aici, moartea sufletească este la ea acasă.
Sunt alte familii care deşi au în casă „pâinea” Cuvântului, nu se hrănesc dintr-însa nici tatăl, nici mama, nici copiii (care de obicei urmează pilda părinţilor). Pentru ei, sărmanii creştini fireşti, Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns de dispreţuit, socotindu-l ca pe o „mâncare proastă”, cum a socotit Israel mâncarea cerească, mana din pustie. Trec săptămâni şi luni iar pe Biblia pe care nimeni nu o deschide se-aşează praful iar pe suflet păcatul. Pâinea care dă lumii viaţă (Ioan 6, 33) rămâne.
Ioan Marini, Revista „Familia Creştină”, anul 1941, nr. 3, pag. 2
