Şi tu ai pe lumea asta locuri care îţi amintesc despre cuvintele pe care ţi le-a spus Dumnezeu ţie, sau le-ai spus tu Lui.
De făgăduinţele pe care ţi le-a făcut Dumnezeu ţie, sau I le-ai făcut tu Lui, nu uita aceste locuri şi nu uita aceste clipe treci cât mai des pe acolo, ca să-ţi aduci aminte cât mai des de ceea ce nu trebuie să uiţi câte zile vei trăi.
Ceea ce trebuie să-ţi aminteşti neîncetat până la moarte şi până în veşnicie.
Dacă ai călcat peste legământul făcut cândva, în locul neuitat şi în clipele neuitate.
Dacă ai părăsit şi uitat ceea ce nu trebuia să mai poţi uita şi părăsi niciodată, atunci mergi la locurile şi spre clipele acelea cu cele mai amare lacrimi de căinţă şi cu inima zdrobită de cele mai grele păreri de rău, întorcându-te pe totdeauna acolo de unde nu trebuia să poţi să pleci, – ca la zidul plângerii tale…
Dacă locurile sfinte te mustră, nu fugi de ele. Ascultă-le mustrarea.
Dacă te vor osândi, nu le urî. Primeşte-le osânda.
Dacă te recheamă, nu le nesocoti. Înţelege-le, ascultă-le şi du-te. Căci numai aşa îţi vei putea redobândi ceea ce ai pierdut plecând.
Când vei fi singur, vino la locurile tale sfinte şi ele te vor însoţi mângâindu-te.
Când vei fi lovit şi părăsit, te vor ajuta să te ridici iarăşi.
Când vei fi întristat, îţi vor însenina sufletul din nou.
Şi totdeauna îţi vor întări credinţa, nădejdea şi dragostea ta dintâi. Singurele tale comori, adevărate şi fericite.
Fiindcă în ele îţi este păstrată cea mai frumoasă parte din tine.
Şi numai când te duci pe acolo ţi-o regăseşti totdeauna aşa cum era atunci când ai fost fericit.
O, ce încărcată este inima noastră de amintiri frumoase sau triste, din viaţa plină de lupte şi de bucurii, de biruinţe şi de înfrângeri, de cântări şi de lacrimi de fraţi şi de vrăjmaşi de iubiri şi de lepădări prin care am trecut…
O, ce încărcată ne este inima noastră de amintiri…
Binecuvântăm pe Dumnezeu cu bucurie şi recunoştinţă pentru amintirile noastre frumoase şi fericite, ne smerim înaintea Lui pentru cele dureroase şi amare.
Îl rugăm să ne păstreze pe cele bune, să le înmulţească pe cele frumoase spre veşnica noastră mângâiere şi să ni le şteargă pe cele dureroase atât din inima noastră cât şi din Cartea Lui.
Nimic trist să nu ne mai umbrească niciodată, căci destulă a fost tristeţea pe care am purtat-o în urma durerilor de pe pământ.
Răsplăteşte-i cu bucurie, Dumnezeule Bun, pe toţi cei prin care ai înfrumuseţat amintirile noastre şi ne-ai fericit viaţa noastră.
După ce s-a făcut noapte în zadar mai căutaţi soarele.
După ce a trecut primăvara, în zadar mai căutaţi ghiocei.
După ce s-au dus rândunelele, zadarnic mai căutaţi sub streaşină şi după ce s-a închis la pâine, zadarnic mai mergi să ţi se dea.
Există o vreme când trebuie să cauţi dacă vrei să găseşti, să baţi dacă vrei să ţi se deschidă, şi să ceri dacă vrei să ţi se dea.
Dacă faci aceste lucruri în vremea asta, găseşti, ţi se deschide, ţi se dă… Dacă laşi nepăsător ca vremea lor să treacă, – poţi să tot plângi apoi veşnic în zadar…
Doamne, fă să nu treacă zadarnic vremea mântuirii pentru nimeni, căci dacă nu vor veni să primească darul mântuirii acum când li se îmbie, – toate lacrimile veşnice nu le vor mai folosi la nimic.
Când Tu Isuse pleci definitiv de la cineva, la acela nu mai vine decât moartea şi diavolul. Nu pleca Doamne de la nimeni niciodată, ca să nu fie pierdut nimeni niciodată.
Când un om începe să nu mai aibă un sfânt respect şi o temătoare evlavie faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci el începe să răstălmăcească în chip îngrozitor acest Cuvânt în tot ce spune El.
Când un om începe să nu mai aibă temerea de Dumnezeu şi când mintea lui trufaşă şi neascultătoare începe să se îngâmfe cu încăpăţânare, – atunci toate cuvintele pe care el le spune cu gura sa ori le scrie cu condeiul său, sunt numai hule şi stricări faţă de Cuvântul şi de Duhul Sfânt, uneori mai îndrăzneţe chiar şi decât ale lui satana.
Atunci sluga celui rău, îl întrece şi pe însuşi stăpânul lui.
Fii plin de respect şi de smerenie totdeauna în faţa Domnului şi a Cuvântului Său.
Căci numai o singură dată dacă nu veghezi, vei începe să te obişnuieşti a nu asculta.
Apoi vei începe să te şi îndoieşti de adevărul Cuvântului Sfânt, după aceea vei începe să tăgăduieşti pe Însuşi Cel ce L-a spus şi să batjocoreşti răstălmăcind şi căutând să nimiceşti tot ce-i sfânt până vei ajunge la vorbe şi la fapte satanice.
Atunci vei fi satană şi nu om. Şi vei avea plata satanei.
Lipsa de respect faţă de Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, este unul din păcatele cele mai mari, este un păcat de moarte.
Oricine îl face, va ajunge la viermele care nu moare şi la focul care nu se stinge.
Oamenii care nu au credinţa sunt de jos, adică din întuneric, din păcat, din neştiinţă.
Ca să ajungă omul la ştiinţă cât timp, câte eforturi, câtă jertfă a trebuit.
Ce distanţă uriaşă este de la peşteră – până la navele cosmice, şi de la opaiţ – până la lumina atomică.
Dar şi mai multă este de la rob al păcatului până la fiu al lui Dumnezeu.
Ridicarea înspre Hristos are în ea însăşi o răsplătire deplină pentru jertfa pe care o cere.
După cum un savant descoperitor, sare şi aleargă ca un nebun de bucuria descoperirii sale pe care o trăieşte din ce în ce mai puternic pe măsura apropierii de ea, tot aşa un năzuitor spre Dumnezeu, are după fiecare izbândă, – după fiecare nouă experienţă cu Hristos, o nouă şi negrăită bucurie.
Toată taina puterii şi vieţii de bucurie a unui credincios, stă în faptul că el crede neclintit în existenţa şi puterea lui Dumnezeu.
Ştiu că Răscumpărătorul meu este Viu – zicea Iov. Şi această ştiinţă îi dădea puterea să rabde totul (Iov 19, 25-26).
Ştim că Hristos a Înviat şi că El este Viu în vecii vecilor – spuneau apostolii şi martirii lui Isus.
Această încredinţare, această ştiinţă fericită i-a putut face în stare să biruiască rănile, schingiuirile şi martiriul, să sufere focul şi fierul şi apa, să-şi învingă frica, dragostea şi viaţa din trup, pentru ca să primească viaţa veşnică şi cununa cerească.
Dacă nu crezi în Hristos că este, în zadar vei şti că a fost.
Dacă nu crezi că Hristos este aici, în zadar vei şti că El este în cer, şi dacă nu crezi că Hristos e Atotputernic, Atotştiutor, Atotprezent, zadarnic vei crede că El este orice altceva.
Dacă nu recunoşti că Hristos este Mântuitorul tău, zadarnic vei recunoaşte că El este Mântuitorul lumii.
Dacă nu poţi recunoaşte pe Hristos în tine, – tu eşti un lepădat (2 Cor. 3, 5) – chiar dacă ai recunoaşte că El este în alţii.
Când ştii că Hristos este; atunci nu mori în păcatele tale ci le părăseşti, te predai Lui şi crezi în răscumpărarea Lui.
Când ştii că Hristos este Viu şi Prezent, te cutremuri şi nu mai păcătuieşti.
Când ştii că Hristos este Mântuitorul tău, binecuvântezi pe Dumnezeu cu viaţa ta şi cu moartea ta.
Acesta este marele har de care au parte cei aleşi.
O, Doamne dăruieşte-ni-l tuturor oamenilor pe care i-ai creat Tu. Amin.
Traian Dorz, Calea bunului urmaș
