Ce iute trec anii – Traian Dorz

Anii vieţii noastre se duc ca un sunet – spune Psalmul 90. Într-adevăr ca un sunet atât de scurt. Când îi avem înainte ni se pare că sunt atât de lungi şi că vin atât de încet şi că ţin atât de mult.

Când îi avem în urmă, ni se pare că au fost un vis, ni se pare că nici n-au fost. Au trecut şaptezeci de ani – vârsta biblică – şi iată ce am ales din ei.

Ce mult ar trebui să gândim înainte, cum gândim înapoi. Înainte când putem să-i folosim bine, nu înapoi când nu mai putem face nimic.

Dar nu anii, ci lunile, zilele, clipele ar trebui să le ştim folosi mai cu grijă, acum când le avem în mână – nu când nu le mai avem.

Ce voi face cu ziua de astăzi, asta trebuie să mă gândesc acum dimineaţa când vine – şi nu ce am făcut cu ea – să mă gândesc numai deseară când s-a dus.

Ce fac cu Biblia, cu rugăciunea, cu binefacerea? – aceste trei mari datorii de fiecare zi a fiecăruia dintre noi, căci de ele depinde toată binecuvântarea tuturor celorlalte datorii pe care le mai am astăzi!

Ziua când nu gândesc de dimineaţă să cercetez Biblia, să mă rog şi să fac cel puţin un bine unui semen al meu – este o zi pe care o voi pierde sigur, chiar dacă trupeşte voi realiza nişte lucrări mari în ea.

Aceste lucrări mari, fără Biblie, fără rugăciune şi fără binefacere, rămân până la urmă numai nişte deşertăciuni.

Ce iute va trece şi ziua de astăzi. Stai o clipă pe loc şi lasă orice alt lucru pentru ca să iei în mână Biblia de pe masa ta, care te aşteaptă de azi dimineaţă – şi încă n-ai deschis-o.

Întrerupe lucrul acesta pentru cinci minute şi mergi în cămăruţa cealaltă, închide uşa după tine şi aruncă-te pe genunchi în faţa Domnului înălţându-ţi inima şi mâinile spre El pentru puterea, ajutorul şi lumina de care ai nevoie pentru a ţi le face bune şi pe celelalte.

A trecut de amiază… curând vine seara – şi încă n-ai făcut nici un bine astăzi… Gândeşte-te ce bine poţi face acum, aci, cum şi la cine în Numele Domnului.

Şi mergi şi fă. Deseară când te vei întinde pentru odihna nopţii, cugetul tău mulţumit îţi va fi cea mai moale pernă.

Bucuriile pe care ţi le va da astăzi clipele petrecute cu Biblia, cu rugăciunea şi cu binefacerea îţi vor umplea de binecuvântări toate celelalte ceasuri şi ocupaţii ale zilei tale. Iar mâine vei fi şi mai dornic după aceste binecuvântări, până când nu vei mai putea trăi fără ele.

Şi astfel vor veni zilele tale, lunile tale şi anii tăi unii după alţii aducând şi ducând cu ei cele trei mari merite ale vieţii tale: Biblia, rugăciunea şi binefacerea.

Când vei ajunge în faţa Domnului, ele te vor aştepta toate trei acolo, fiecare cu câte o cunună strălucitoare şi veşnică.

Binecuvântează-L pe Domnul că ţi-a ajutat să te scoli din patul tău şi azi. Dar înainte de toate deschide Biblia şi citeşte-I Cuvântul Lui din dimineaţa asta pentru tine. Apoi închide Biblia şi-ţi deschide gura şi inima să-I mulţumeşti şi să-I spui tu Lui, ce ai de spus pentru ziua asta.

Cu lumina din Biblie şi cu puterea din rugăciune porneşte apoi la datoriile zilei – şi vei vedea ce uşor şi bine şi fericit le vei lucra ori le vei suferi pe toate.

Între timp nu uita măcar o facere de bine altuia.

Seara, oricât de obosit vei fi n-ai să te poţi culca fără o cântare de laudă Domnului pentru cât bine ţi-a făcut încă o zi ţie şi celor pentru care te-ai rugat, ai muncit ori ai răbdat încă o zi.

La sfârşitul unei astfel de luni, vei putea mulţumi pentru treizeci de binecuvântări de acestea deodată. Şi ele toate se vor întoarce la tine din cer încărcate ca nişte coşuri pline de roade cereşti.

La sfârşitul anului vei putea mulţumi lui Dumnezeu pentru trei sute şaizeci şi cinci de binecuvântări zilnice şi pentru douăsprezece coşuri lunare pline de bunătăţi cereşti.

O, ce an rodnic şi binecuvântat ar fi anul acesta al tău!…

Atunci la sfârşitul tuturor anilor, puţini sau mulţi, uşori ori grei, aproape sau departe, vei putea privi spre trecutul lor plin de bucuria lui Dumnezeu de care ţi-au fost plini şi cu care vei trece în veşnicie ca la cea mai strălucită sărbătoare şi la cea mai fericită răsplată.

Atunci nu vei fi silit să spui că lucrul anilor tăi a fost numai trudă şi durere (Psalm 90, 10), – căci ei înşişi prin încărcătura lor slăvită vor mărturisi veşnic tuturor că ai ştiut să-i foloseşti în chip fericit de dinainte de a-i avea, până nu i-ai mai avut.

Dumnezeul nostru Bun, dă-ne o inimă înţeleaptă şi învaţă-ne să ne folosim bine zilele, ca să ne câştigăm bine anii. Amin.

Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt