Text

Iată glasul lui Iisus, iată dorința și chemarea ce ne-o îndreaptă și astăzi: “Veniți după Mine” (Matei 4, 19), ne zice El astăzi nouă, celor ce-I purtăm Numele. Da, chemarea lui Iisus astăzi este nespus de duioasă. El caută și-i cheamă pe cei ce pe nedrept își zic ai Lui.

Cu adevărat, iubitul meu cititor, cei mai mulți dintre noi nu mai suntem ai Domnului! E multă vreme de când Iisus ne cheamă cu glasul Lui duios și blând! Dar cine-L mai aude? Și cine-L mai urmează? Vrei o dovadă? O, sunt multe! Iată câteva!

“Erau iarăși doi frați, și tot așa, unul mai în vârstă și altul mai tânăr. Cel mai în vârstă se ducea la vânătoare, iar cel mai tânăr stătea pe lângă casă.”

Această povestire este cu mult mai plăcută decât cea dintâi pentru că are mai multe peripeții, și frații erau mai în vârstă.

“Acești doi frați erau și gemeni. De când s-au născut, mama iubea pe cel mai mic, iar tatăl, pe cel mai mare. Acesta își petrecea vremea mai mult pe ogoare, pe când cel mai tânăr stătea acasă. O dată tatăl, când a îmbătrânit, a spus copilului pe care-l iubea: Pentru că am îmbătrânit, fiule, du-te și pregătește-mi un vânat, adică, prinde-mi o căprioară sau un iepure, adu-mi-l și frige-l, ca să mănânc și să te binecuvintez. Celui mai mic nu i-a spus așa ceva.

Câtă vreme iudeii erau frământați de întrebarea: „Cine este Omul acesta, Iisus?“, câtă vreme alergau mereu ca să-L asculte, pentru a se putea lămuri cine este IISUS HRISTOS, truda lor era totuși frumoasă. Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă și un grăunte de credință, ușor ar fi putut ajunge și la încredințarea la care ajunseseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).

Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.

Valurile furioase ale unei lumi frământate de ură și păcat se ridică tot mai amenințătoare, vrând să acopere păcătosul cu întinăciunea lor. Și mulți, mulți care nu le văd decât pe acestea se lasă cuprinși de deznădejde. Ei nu văd că, în mijlocul unei lumi căzute și frământate de păcat, adevărații credincioși se luptă, suferă și biruie prin puterea și harul Domnului Hristos și prin tăria credinței lor nestrămutate în Jertfe Lui.

Este plin de nădejde și de bucurie faptul de a ști că în lumea aceasta sunt totuși mulți dintre cei care, neștiuți de nimeni, duc o luptă nu mai puțin mare ca finlandezii pe frontul de nord.

Dragă suflete, la tine ce glas aude Dumnezeul Cel Viu și Atent, dimineața? Aude glasul une rugăciuni de mulțumire și de recunoștință pentru încă o noapte petrecută în pace sau aude glasul răgușit de cântece bețive? Glasul încărcat de vicleșug sau de minciuni după încă o noapte petrecută în păcate?

Aude oare Dumnezeu glasul tău recunoscător pentru o noapte de odihnă și cerând putere și binecuvântare pentru o nouă zi de muncă sau de călătorie sau aude glasul înjurăturilor pentru cei din jur?

Cutremurătoarea osândă care îi așteaptă pe cei care săvârșesc fărădelegea este potrivită cu înștiințările și cu dreptatea lui Dumnezeu. De care ei n-au vrut să țină seama, măcar că erau atât de datori să le asculte. Ce fioroasă este și trăirea pe pământ și moartea pe el, a acelor suflete nelegiuite care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin neascultare.

Nelegiuitul însuși în fața morții când își vede și trecutul și viitorul mai limpede ca oricând, se cutremură îngrozit. O, de s-ar cutremura cu adevărat mai înainte – și nu abia atunci!

 Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele… Când nu eram decât un plod fără chip, Ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi vreuna din ele. (Psalmi 139, 13-16)

Datorită ignoranței și a nepăsării, în lumea în care trăim, oamenii au ajuns să aibă o înțelegere greșită cu privire la educația propriilor copii.

Unii nu se gândesc prea serios la educația copiilor lor. Alții se gândesc într-o anumită măsură dar înțeleg greșit. Unii oameni cred că educația propriilor lor copii începe de pe la șapte ani, când încep să meargă la școală, alții cred că începe de pe la 2-3 ani când copilul poate comunica cu părinții. Alții de la un an și ceva când începe să vorbească.

“Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești” (Galateni 5, 16), “căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu…” (Matei 6, 33), “căutați necurmat fața Lui” (I Cronici 16, 11), “ferice de cei care-L caută din toată inima lor” (Psalmul 119, 2), “căutați-Mă și veți trăi!” (Amos 5, 4), “umblați ca unii care aveți lumina” (Ioan 12, 35), “să umblați cu băgare de seamă” (Efeseni 5, 15), “ferice de poporul care umblă în lumina feței Tale” (Psalmul 89, 15) și “umblați după lucrurile de sus” (Coloseni 3, 1).

Acestea sunt câteva îndemnuri spre viața veșnică ale Cuvântului lui Dumnezeu cărora li se contrapun alte îndemnuri și chemări ale firii noastre pământești care conduc la moarte veșnică.