Text - Oastea Domnului

Singura avuție (I) – Traian Dorz

Singura avuție desăvârșită dintre toate avuțiile lumii acesteia este numai Iisus Hristos. Nici una dintre toate celelalte avuții nu se poate nici măcar asemăna cu aceasta. Singura învățătura Lui a putut scoate omenirea din barbarie și animalitate, din sclavagism și din întuneric. Singură ea a adus bucuria seninătății și inteligența iubirii în ochii care erau mai înainte întunecați de prostie

și înroșiți de ură. Singură învățătura lui Hristos poate să facă dintr-un canibal un frate și un binefăcător. Ea a scos la civilizație și la rugăciune pe fiară.

Taina mântuirii mele – Pr. Iosif Trifa

Taina vieții și mântuirii mele sufletești eu am aflat-o la picioarele Crucii. La picioarele Crucii am aflat că și eu sunt un Adam pe care păcatul m-a izgonit în noaptea pieirii și pierzării mele sufletești. La picioarele Crucii am înțeles ce mare este dragoste lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care a pătimit și s-a răstignit pentru mine și păcatele mele. La picioarele Crucii am început a urî din tot sufletul meu păcatul dându-mi seama că păcatele și fărădelegile mele bat cuie în mâinile și picioarele Domnului și răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu.

Prin Jertfa Crucii – Pr. Iosif Trifa

“Fărădelegile tale se vor şterge şi păcatele tale se vor curăţi…” (Isaia 6, 1-8)

“În anul morţii împăratului Ozia – scrie proorocul Isaia – am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărimea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum.

Veniți după Mine – Pr. Vasile Ouatu

Iată glasul lui Iisus, iată dorința și chemarea ce ne-o îndreaptă și astăzi: “Veniți după Mine” (Matei 4, 19), ne zice El astăzi nouă, celor ce-I purtăm Numele. Da, chemarea lui Iisus astăzi este nespus de duioasă. El caută și-i cheamă pe cei ce pe nedrept își zic ai Lui.

Cu adevărat, iubitul meu cititor, cei mai mulți dintre noi nu mai suntem ai Domnului! E multă vreme de când Iisus ne cheamă cu glasul Lui duios și blând! Dar cine-L mai aude? Și cine-L mai urmează? Vrei o dovadă? O, sunt multe! Iată câteva!

Despre creșterea copiilor (V) – Sf. Ioan Gură de Aur

“Erau iarăși doi frați, și tot așa, unul mai în vârstă și altul mai tânăr. Cel mai în vârstă se ducea la vânătoare, iar cel mai tânăr stătea pe lângă casă.”

Această povestire este cu mult mai plăcută decât cea dintâi pentru că are mai multe peripeții, și frații erau mai în vârstă.

“Acești doi frați erau și gemeni. De când s-au născut, mama iubea pe cel mai mic, iar tatăl, pe cel mai mare. Acesta își petrecea vremea mai mult pe ogoare, pe când cel mai tânăr stătea acasă. O dată tatăl, când a îmbătrânit, a spus copilului pe care-l iubea: Pentru că am îmbătrânit, fiule, du-te și pregătește-mi un vânat, adică, prinde-mi o căprioară sau un iepure, adu-mi-l și frige-l, ca să mănânc și să te binecuvintez. Celui mai mic nu i-a spus așa ceva.

Conștiința și mustrarea (II) – Traian Dorz

Câtă vreme iudeii erau frământați de întrebarea: „Cine este Omul acesta, Iisus?“, câtă vreme alergau mereu ca să-L asculte, pentru a se putea lămuri cine este IISUS HRISTOS, truda lor era totuși frumoasă. Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă și un grăunte de credință, ușor ar fi putut ajunge și la încredințarea la care ajunseseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).

Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.

Conștiința și mustrarea (I) – Traian Dorz

Trebuie să simtă veșnic usturimea conștiinței chinuite și chinuitoare acela care n-a vrut s-o asculte cât a trait. Deși l-a înștiințat sau l-a mustrat în viața sa pământească. Fiecare păcătos trebuie să ispășească prin felul în care a păcătuit. Sufletul vrăjmaș lui Dumnezeu trebuie să ardă în focul unui plâns pe care n-a vrut să-l verse spre iertare. Îl va vărsa spre ispășire. Trebuie să sufere în focul unei singurătăți chinuite, fiindcă a disprețuit-o pe cea a meditației și a rugăciunii. Trebuie să îndure veșnic pedeapsa Adevarului pe care L-a respins și L-a batjocorit pentru a asculta de minciună… (Apocalipsa 14, 10-11; II Tesaloniceni 2, 10-11).

Din minunile credinței

Valurile furioase ale unei lumi frământate de ură și păcat se ridică tot mai amenințătoare, vrând să acopere păcătosul cu întinăciunea lor. Și mulți, mulți care nu le văd decât pe acestea se lasă cuprinși de deznădejde. Ei nu văd că, în mijlocul unei lumi căzute și frământate de păcat, adevărații credincioși se luptă, suferă și biruie prin puterea și harul Domnului Hristos și prin tăria credinței lor nestrămutate în Jertfe Lui.

Este plin de nădejde și de bucurie faptul de a ști că în lumea aceasta sunt totuși mulți dintre cei care, neștiuți de nimeni, duc o luptă nu mai puțin mare ca finlandezii pe frontul de nord.

Fărădelegile și dreptatea (II) – Traian Dorz

Dragă suflete, la tine ce glas aude Dumnezeul Cel Viu și Atent, dimineața? Aude glasul une rugăciuni de mulțumire și de recunoștință pentru încă o noapte petrecută în pace sau aude glasul răgușit de cântece bețive? Glasul încărcat de vicleșug sau de minciuni după încă o noapte petrecută în păcate?

Aude oare Dumnezeu glasul tău recunoscător pentru o noapte de odihnă și cerând putere și binecuvântare pentru o nouă zi de muncă sau de călătorie sau aude glasul înjurăturilor pentru cei din jur?

Fărădelegile și dreptatea (I) – Traian Dorz

Cutremurătoarea osândă care îi așteaptă pe cei care săvârșesc fărădelegea este potrivită cu înștiințările și cu dreptatea lui Dumnezeu. De care ei n-au vrut să țină seama, măcar că erau atât de datori să le asculte. Ce fioroasă este și trăirea pe pământ și moartea pe el, a acelor suflete nelegiuite care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin neascultare.

Nelegiuitul însuși în fața morții când își vede și trecutul și viitorul mai limpede ca oricând, se cutremură îngrozit. O, de s-ar cutremura cu adevărat mai înainte – și nu abia atunci!