Cutremurătoarea osândă care îi așteaptă pe cei care săvârșesc fărădelegea este potrivită cu înștiințările și cu dreptatea lui Dumnezeu. De care ei n-au vrut să țină seama, măcar că erau atât de datori să le asculte. Ce fioroasă este și trăirea pe pământ și moartea pe el, a acelor suflete nelegiuite care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin neascultare.
Nelegiuitul însuși în fața morții când își vede și trecutul și viitorul mai limpede ca oricând, se cutremură îngrozit. O, de s-ar cutremura cu adevărat mai înainte – și nu abia atunci!
Cutremurul prea târziu pentru păcat, nu-i mai folosește omului la nimic, fiindcă la moarte pentru el viața și prilejul mântuirii, au trecut pentru totdeauna.
Pentru cel muribund mai rămâne numai înspăimântătoarea groază a morții și înfricoșata întâlnire cu Dumnezeu, față de care a trăit și a murit ca un vrăjmaș.
O, dragă suflete, cutremură-te și nu mai păcătui. Nu mai întărâta pe Dumnezeu la nimic. Și nu mai lucra împotriva legilor Lui. Ești tu oare mai tare decât El? Crezi oare că El nu vede și că puțin Îi pasă? Ci rupe-o chiar acum cu toate păcatele și nu le mai face. Nu mai înjura, nu mai fura, nu mai fuma, nu mai desfrâna, nu mai face nici una din aceste fărădelegi! Căci vai, cumplită și veșnică va fi odată ispășirea lor!
Cutremură-te și nu mai păcătui, căci grozav lucru este să cazi în mâinile lui Dumnezeu. Cutremură-te și nu mai păcătui, căci nici un păcat nu va rămâne nepedepsit. Ci chiar din clipa aceasta întoarce-te la Domnul Dumnezeu și nu mai păcătui. El să-ți ajute la aceasta!
Nu există un glas, un cuvânt, o expresie a noastră pe care Dumnezeu să nu o audă. Pentru El chiar și gândul nostru capătă răsunet. Cel care a zidit urechea oare s-ar putea să nu audă? (Psalm 94, 9). Da, cum aude El glasul nostru când vrem să ni-l audă strigând către El și ne arată că-l aude prin răspunsul pe care ni-l dă îndată de atâtea ori, tot așa ne aude și când nu vrem să ne audă. Cum aude când strigăm către El, Dumnezeu ne aude și când strigăm către alții.
Când strigăm către părinții noștri, către frații noștri, către inferiorii noștri, către semenii noștri cei mai slabi ca noi și către datornicii sau către greșiții noștri.
Dumnezeu ne aude glasul nu numai cântând la biserică sau șoptind la rugăciune. Ci ne aude și răgușind la cârciumă și la jocuri, bârfind pe stradă, țipând la mânie, sau alintând necuviincios pe ascuns… Dumnezeu ne aude nu numai glasul nostru calm și cuvintele noastre frumoase – ci și expresiile urâte, și lucrurile rușinoase, și cuvintele murdare, și vorbele ușuratice și mincinoase, care ne-ar putea ieși din gură. Toate acestea se înșiruiesc ca pe o uriașă bandă de magnetofon care în Ziua Judecății va fi reluată și repusă să se audă… Și după ea vor fi judecați, după cum este scris: din cuvintele voastre veți fi scoși fără vină și din ele veți fi osândiți (Matei 12, 36-37).
Dumnezeu aude glasul nostru dimineața, ni-l aude în orice clipă a zilei, a nopții, a vieții. Aude când vorbim adevărul mângâind și îndemnând pe calea sfințeniei pe aproapele nostru… Ne aude când învățăm spre bine pe alții și când facem bucurie altora… Dar aude și când certăm pe binefăcătorii noștri sau îi bârfim.
Dumnezeu ne aude și când umblăm cu vicleșug sau cu ademeniri față de frații noștri sau de surorile noastre. Față de soții sau de soțiile altora. Față de fiii noștri sau față de prietenii lor. Ne aude glasul și când ni-l ferim de alții. Ne aude și glasul scris ori numai gândit… Ne aude totul – totul. Aude Dumnezeu ceea ce n-am dori și ne-am feri să nu ne mai audă nimeni. Să știm sigur și să credem asta.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
