Când am ieşit din şcoli ştiam din scoarţă în scoarță toată istoria biblică. Ştiam şi istoria israelitenilor cu toate amănuntele ei. Dar nu ştiam înţelesul cel adânc ce este în această istorie. La noi în şcolile cele mari şi cele mici se face greşeala de a se da numai oasele goale ale întâmplărilor biblice. Însă în corpul cel mare şi viu al Bibliei aceste oase îşi au viaţa lor, îşi au înţelesul şi legătura lor.
Bunătatea şi dragostea Tatălui nostru Cel Ceresc iartă într-adevăr greşelile noastre de care ne căim înaintea Lui, iar ele ne sunt şterse şi uitate din pricina Sângelui Scump al Domnului nostru Iisus Hristos, pentru Jertfa Lui răscumpărătoare şi mântuitoare (I Ioan 2, 2). Dar Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să curăţească urmele acestor vinovăţii lăsate peste fiinţa noastră, spre a fi noi din nou curaţi deplin.
Poate că tu te bucuri când poţi să înşeli, să nedreptăţeşti, să furi, să minţi, să-i păcăleşti pe alţii şi să râzi de ei. Când îi poţi atrage să facă răul – şi nu când îi vezi umblând să facă binele. Atunci mai bine întristează-te.
E adevărat că cei mai mulţi tineri care au sfârşit rău au sfârşit aşa pentru că au început rău. Din cea mai fragedă copilărie părinţii lor nu le-au dat nicio educaţie bună, iar în viaţa lor de familie n-au văzut decât fapte şi vorbe rele.
Venirea Domnului nostru Iisus Hristos, şi Învierea Morţilor, şi Judecata Veşnică a tuturor oamenilor, acestea sunt cele trei mari evenimente cu care se va deschide şi va începe strălucita Împărăţie a lui Dumnezeu, – care nu va mai avea apoi sfârşit niciodată.
Dacă sub Vechiul Aşezământ avea atâta însemnătate felul cum omul trebuia să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în Locaşul Său de închinare, cu cât mai însemnat lucru este acum felul în care slujitorul – ispravnic al Tainelor lui Hristos – şi credinciosul adevărat trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui!
Duminică avem la rând evanghelia celor zece leproşi pe care i-a tămăduit Iisus Hristos, dar numai unul dintre ei s-au întors să-I mulţumească. „Dar cei nouă unde sunt?” – a întrebat Domnul. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 12-19).
Progresul este de la Dumnezeu, regresul nu este de la El. Datoria de a lupta să cunoşti tot mai mult şi de a munci tot mai bine, pentru a trăi mai frumos, este o poruncă divină. Lenea este un păcat satanic.
Oricât de bine v-ar merge pe pământul acesta în vreo zi sau vreun loc, – nu vă pierdeţi totuşi bunul cumpăt. Oricât de sus veţi fi ajuns pe scara vieţii între oameni în vreo situaţie sau vreme şi oricât de siguri vi s-ar părea că puteţi fi pe scaun, – nu vă umpleţi totuşi de mândrie prea tare. Oricât de departe vi s-ar părea că sunteţi de moarte şi oricât de mult v-ar plăcea să nu fie adevărate înştiinţările lui Dumnezeu, totuşi voi nu vă împietriţi inima în nebunia trufiei şi nu dispreţuiţi înştiinţările înţelepciunii, şi nu râdeţi de Cuvântul lui Dumnezeu!
Fii răbdător în clipele nenorocirii şi ale loviturilor. Fii răbdător în ceasul cel greu al despărţirii şi al nedreptăţii. Alungă atunci gândurile deznădăjduite şi negre care vin să te împingă în prăpastia hotărârilor nefericite. Amână răzbunarea, amână hotărârea grozavă şi grea. Amână lovirea şi jignirea, înjurătura şi revanşa. Amână-le pe toate acestea până peste altă clipă, pe când gândurile negre nu vor avea atâta putere, până când va reveni iarăşi echilibrul în mintea ta.