Dacă sub Vechiul Aşezământ avea atâta însemnătate felul cum omul trebuia să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în Locaşul Său de închinare, cu cât mai însemnat lucru este acum felul în care slujitorul – ispravnic al Tainelor lui Hristos – şi credinciosul adevărat trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui!
A fi în Hristos înseamnă a fi o făptură nouă (II Corinteni 5, 17; Galateni 6, 15). A fi o făptură nouă înseamnă a te fi născut din nou (Ioan 3, 3). Apoi înseamnă a creşte mereu şi în toate privinţele, până la Cel care este Capul, adică Hristos (Efeseni 4, 15).
A avea roadele Duhului Sfânt (Galateni 5, 22). A fi îmbrăcat cu toată armătura lui Dumnezeu (Efeseni 6, 11) şi a umbla în Lumină (I Ioan 1, 7).
O, cât de curate, cât de fără mânie şi cât de fără îndoieli trebuie să fie mâinile care se înalţă spre Tine, Doamne! Dar mâinile noastre sunt atât de lipsite de orice podoabe ale milei, ale dărniciei şi ale ostenelii binefăcătoare! Inima noastră este atât de goală şi nici o podoabă de bunătate, de blândeţe, de iubire şi de smerenie nu străluceşte peste ea.
Picioarele noastre nu sunt încălţate cu frumoasa încălţăminte a râvnei, iar pe fruntea noastră nu străluceşte cununa rănilor şi sudorile curatei răbdări iertătoare, şi nici a stăruitoarei rugăciuni pentru vrăjmaşii noştri.
O, Dumnezeul nostru, împodobeşte-ne cu acestea pe toţi, pentru a ne putea înfăţişa cu vrednicie înaintea Ta.
Viaţa noastră este atât de lipsită de podoaba roadelor Duhului Sfânt, iar pe faţa noastră nu a strălucit poate niciodată podoaba lacrimilor în rugăciune, în meditaţie, în auzirea şi rostirea Cuvântului Tău.
O, Doamne Iisuse, cum să ne înfăţişăm noi înaintea Ta în starea aceasta, lipsiţi de orice merite şi fără nici una din sfintele podoabe cerute de Tine?
Dăruieşte-ni-le, Te rugăm!
Traian Dorz, Cununile slăvite
