Psalmul 12, vers 6
Cât de puţine sunt cu adevărat curate dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu şi le citesc sau le ascultă! Şi cât de multe din acestea sunt întinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu ură, cu trufie, cu vicleşug, cu minciună, cu prefăcătorie… Cu atâtea şi atâtea păcate.
Psalmul 12, versetul 1
O, ce suspin dureros este acesta! Cu câtă sfâşiere l-am scos şi noi de atâtea ori din inimile noastre! Când, cu adâncă întristare, am aflat vestea că încă un suflet ales şi credincios al lui Dumnezeu s-a mai dus… Cu ce zdrobire de inimă primim şi privim plecarea dintre oameni de pe pământ a fiecărui suflet care a fost evlavios şi vrednic! Din numărul celor atât de puţini şi de necesari printre noi. Căci viaţa lor era atât de binefăcătoare, de rodnică şi de frumoasă.
Cel dintâi lucru ce l-a făcut Noe după ce a ieşit din corabie a fost să dea mulţumită lui Dumnezeu. „Şi a zidit Noe altar Domnului şi a luat din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate şi a adus ardere de tot pe altar. Şi a mirosit Domnului Dumnezeu miros cu bună mireasmă şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu dinadinsul spre cele rele, din tinereţile lui… În toate zilele pământului, semănătura şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi primăvara, ziua şi noaptea, nu vor înceta“ (Facere 8, 19-21 ).
Scopul şi sensul cel mai profund al vieţii noastre pământeşti este acela de a-L preamări şi adora pe Dumnezeu, cum ne îndeamnă şi sfântul Pavel: “Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6.20)
„În anul şase sute unu, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei; s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase. Şi a grăit Domnul Dumnezeu către Noe, zicând: «Ieşi din corabie tu şi femeia ta, feciorii tăi şi femeile lor. Şi toate vieţuitoarele câte sunt cu tine, scoate-le afară şi creşteţi şi vă înmulţiţi pe pământ». Şi a ieşit Noe şi femeia lui şi feciorii lui şi femeile feciorilor lui şi toate fiarele şi toate dobitoacele toată vietatea ce mişcă pe pământ după felul său, au ieşit din corabie“ (Facere 8, 13-19).
O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură. Fără hrană, se usucă. Fără curăţenie, putrezeşte. Fără căldură, îngheaţă. Sufleteşte este tot aşa.
Psalmul, 11, versetul 4
Dragă suflete, care eşti îngrozit de oameni şi de primejdii, care tremuri din pricina slăbiciunii tale sau a puterii vrăjmaşilor tăi, care priveşti înspăimântat la apropierea unei nenorociri din care îţi pare că nu vei mai scăpa… — ia aminte la acest mare şi însemnat adevăr: Ochii Domnului privesc… şi grija Lui este gata să vină în ajutorul tău. Şi nu te mai zbuciuma neliniştit, ci află-ţi liniştea în credinţa aceasta.
Urgia potopului a ţinut cu totul 150 de zile, timp în care „a pierit tot ce era viu pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc“… şi a rămas singur Noe şi cei ce erau cu el în corabie (Facere 7, 23).
După ce Noe a intrat în corabie şi Dumnezeu a încuiat uşa în urma lui, el era într-o siguranţă deplină. Afară vuiau potopul şi prăpădul, afară era plângere şi moarte, dar înăuntru, în corabie, era viaţă, linişte şi mântuire. Valuri uriaşe acopereau munţii; valuri furioase izbeau şi corabia, dar Noe avea o siguranţă deplină. Corabia plutea cu mântuire peste apele morţii.
Psalmul 11, versetul 1
Credinciosule prigonit şi urmărit pe nedrept de vrăjmaşii lui Hristos, Domnul tău, pentru dragostea şi ascultarea de El, fii totdeauna liniştit şi sigur că la Domnul vei găsi în orice vreme scăparea şi adăpostul tău. Căci adevărate sunt cuvintele Lui: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!».