Psalmul 9, versetul 6
Privind înapoi peste veacurile istoriei omeneşti, peste tot întinsul câmpurilor de luptă pe care s-au înşiruit, valuri după valuri, rândurile războinice ale vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ale potrivnicilor Lui, te umpli de un sfâşietor simţământ de milă — şi de un fericit simţământ de încredere.
„Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Sfârşitul a tot omul vine înaintea Mea, că s-a umplut pământul de nedreptate de la dânşii (oameni) şi iată voi pierde pe ei şi pământul. Iar tu fă-ţi corabie din lemn de gofer (chiparos); despărţitori (cămări) vei face prin corabie şi o vei smoli pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală.
Primul cuvânt al lui Dumnezeu a fost: Lumină! Să fie Lumină! (Facerea 1, 3).
Prima poruncă a lui Hristos a fost: Lumină să fie viaţa voastră înaintea oamenilor (Matei 5, 16).
Prima lucrare a Duhului Sfânt a fost Lumina (Fapte 2, 3).
„Şi se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse de nedreptate. Şi S-a uitat Dumnezeu spre pământ şi a văzut că pământul era stricat; pentru că tot omul s-a abătut de la calea sa… Şi a zis Dumnezeu: «Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc şi de la cele ce se târăsc pe pământ până la păsările cerului…»“. Dar Noe a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Noe era un om drept şi fără prihană. El umbla (trăia) în legătură cu Dumnezeu. „Şi Noe avea trei feciori: pe Sem, pe Ham şi Iafet“ (Facere 6, 1-12).
Psalmul 9, versetul 1
Nu este suflet de om care, privind spre ceruri şi văzând lucrarea Mâinilor creatoare, înţelepte şi puternice ale lui Dumnezeu, să nu-L recunoască în aceste mari lucrări. Să nu-L simtă în toate. Şi să nu-L laude apoi cu toată smerenia şi dragostea fiinţei sale.
Fiul cel întors a fost primit cu toată dragostea şi iertarea tatălui său. A fost primit cu zgomot mare de ospăţ şi bucurie. Dar, după această primire zgomotoasă, fiul putea cu tot dreptul să se întrebe îngândurat: „Oare nu cumva această bucurie este numai un foc trecător?… Oare ce va zice tata după ce i se va potoli bucuria?… Poate mă va mustra… Ba, poate mă va şi pedepsi…”
Multe puteri ale răului sunt pornite împotriva celui credincios şi multe curse şi primejdii îl pândesc neîncetat de-a lungul drumului său. Mulţi urmăritori vor fi puşi mereu pe urmele lui să-l iscodească, să-l învinuiască, să-l vândă. Şi multe curse îi sunt aşezate în calea lui.
Ţi-ai numărat tu bine puţinele zile pe care le mai ai, spre împlinirea multelor tale datorii? Câte ai câştigat din zilele tale folosindu-le bine? – şi câte ai pierdut nefolosindu-le deloc, sau folosindu-le rău? Câte prilejuri ai avut tu să te întorci la Dumnezeu, dar nu le-ai folosit, nu te-ai întors, nu te-ai predat Lui, ci eşti tot nehotărât şi azi?
„Nimeni nu poate veni la Tatăl fără numai prin Mine” (Ioan 14, 6)
„Împăcaţi-vă cu Dumnezeu, în numele lui Iisus Hristos” (II Corinteni 5, 20)
În tâlcuirile noastre de mai înainte, am arătat că Tatăl ceresc ne aşteaptă cu braţele deschise… El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. Vom spune însă acum că Tatăl ceresc ne iubeşte şi ne iartă numai prin Jertfa cea mare a Fiului Său.
Oriunde se face o întoarcere la Dumnezeu, acolo se supără cineva
Pilda cu fiul cel pierdut spune că feciorul cel mai mare era la câmp când a sosit acasă fratele său.
„Şi, când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri”; şi înţelegând despre ce este vorba, „s-a mâniat şi nu voia să intre, iar Tatăl lui, ieşind, îl ruga pe el…”