Psalmul 9, versetul 1
Nu este suflet de om care, privind spre ceruri şi văzând lucrarea Mâinilor creatoare, înţelepte şi puternice ale lui Dumnezeu, să nu-L recunoască în aceste mari lucrări. Să nu-L simtă în toate. Şi să nu-L laude apoi cu toată smerenia şi dragostea fiinţei sale.
Dar când omul n-are minte sau n-are cinste, atunci, în loc să privească spre cer, ca să ajungă să laude pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, el priveşte spre bani, spre plăceri trupeşti, spre slava lumii acesteia, spre opera „geniului“ său — şi atunci începe să laude pe cine-l plăteşte.
Să laude plăcerile josnice, să-şi laude calităţile sale, să laude tot ce i le poate procura pe acestea. Pe cât de înţeleaptă şi cinstită este judecata şi strădaniile unui lăudător al Domnului, pe atât de nebună şi necinstită este mintea şi fapta unui lăudător şi închinător al omului şi lumii. Acela care istoriseşte lucrările lui Dumnezeu şi face din El bucuria şi veselia inimii sale, nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiată de Dumnezeu, pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii, — ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească încă din viaţa lui de pe pământ.
Dar acela care pentru satisfacţii lumeşti refuză slujirea laudei lui Dumnezeu, făcându-se robul şi lăudăreţul oamenilor, decade tot mai mult. Până când ajunge ca tot ce era cândva urmă de inspiraţie şi de artă în îngânările lui rămâne doar o repetare respingătoare şi o înşiruire de vorbe deşarte. Ba unii dintre aceşti lăudăreţi, ca să fie şi mai pe placul idolilor lor, pentru a fi mai răsplătiţi de aceştia cu ale lor laude lumeşti, cu banii murdari ai păcatului, se întrec în a batjocori Numele cel Sfânt al Singurului Dumnezeu Adevărat şi al Domnului Iisus Hristos, Fiul Său. Luând în derâdere tot ce cinstiseră şi respectaseră chiar şi ei cândva, dar de care acum nu numai că se leapădă, dar se şi ruşinează.
Aceşti „geniali“ lăudăreţi, în trufia lor nebunească şi „originală“, sfidează şi provoacă pe Dumnezeu în modul cel mai periculos şi mai jalnic. Vai, cât de nenorociţi pot fi aceşti bieţi oameni. Şi câte rugăciuni pline de milă trebuie înălţate spre bunul Dumnezeu pentru vindecarea sufletului lor nenorocit, stăpânit de atâtea legiuni de demoni.
Doamne Dumnezeul nostru Slăvit și Bun, din toată inima noastră Te lăudăm pentru tot ce ai lucrat și lucrezi Tu. Nu găsim de-ajuns de inspirate cuvinte pentru a Te slăvi, nici mulțumiri pentru binefacerile Tale.
Tu ești bucuria și veselia inimii noastre. Iar adâncirea în lauda numelui Tău Sfânt ne umple de lumină și de pace.
Fă, Doamne, Te rugăm, ca ochii inimii noastre să Te vadă mereu tot mai strălucit, iar cântările noastre inspirate să laude Numele Tău Minunat, mai presus de orice alte cântări pământești, întrecând tot ce se poate auzi pe pământ, cu atât mai mult cu cât Tu ești mai frumos și mai fericit ca tot.
Să-ți aducem lauda și slava de care pe dreptate numai Tu ești vrednic. Și ai milă, Doamne, de toți oamenii robi ai oamenilor și lăudători ai omului. Trezește-le mintea sănătoasă care să-i salveze din robia stomacului și gunoaielor. Și, dându-și seama de josnicia și deșertăciunea celor pentru care se entuziasmează și se chinuiesc ca să se “inspire”, să se ridice până la slava de robi ai Tăi. Spre a-și găsi personalitatea și rostul adevărat și demn de finite superioare. Amin.
Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 1
