„Nimeni nu poate veni la Tatăl fără numai prin Mine” (Ioan 14, 6)
„Împăcaţi-vă cu Dumnezeu, în numele lui Iisus Hristos” (II Corinteni 5, 20)
În tâlcuirile noastre de mai înainte, am arătat că Tatăl ceresc ne aşteaptă cu braţele deschise… El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. Vom spune însă acum că Tatăl ceresc ne iubeşte şi ne iartă numai prin Jertfa cea mare a Fiului Său.
Istoria mântuirii neamului omenesc ne arată foarte lămurit acest lucru. Înainte de venirea Mântuitorului, omenirea era un mare fiu rătăcit. Chiar şi poporul cel ales era un mare fiu rătăcit ce orbecăia în căile pierzării.
În Vechiul Testament vedem vrăjmăşia între Dumnezeu şi om, vedem pedeapsa pentru păcat, pentru că nu venise încă Mijlocitorul şi Împăciuitorul cel mare dintre om şi Dumnezeu.
Iisus Mântuitorul a venit în lume ca un împăciuitor între Dumnezeu şi om. Tatăl ceresc nu era numai dragoste, ci El era şi dreptate, iar dreptatea Lui cerea pedeapsa păcatelor. Iisus Hristos a luat asupra Lui această pedeapsă şi, prin Jertfa Crucii Sale, „ne-a împăcat cu Tatăl ceresc” (Romani 5, 11). „Dumnezeu a voit să împace totul cu Sine prin El (Iisus), atât ce este în cer, cât şi ce este pe pământ, făcând pace prin sângele Crucii Lui” (Coloseni 1, 20).
Omenirea s-a împăcat cu Tatăl ceresc prin mijlocirea şi prin Jertfa cea mare a Fiului Său. Iisus Mântuitorul a făcut „ospăţul cel mare”. El S-a junghiat pe Sineşi şi S-a făcut „ospăţ” de împăcare cerească şi de bucurie sufletească pentru cei mântuiţi. Iisus Mântuitorul este şi azi şi va fi până la sfârşitul veacurilor marele mijlocitor dintre noi şi Dumnezeu. „Iar de va fi păcătuit cineva, avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre” (I Ioan 2, 1). El sângerează şi azi şi va sângera până la sfârşitul veacurilor pentru păcatele noastre. El a venit în lume anume să ne împace cu Tatăl ceresc.
Numai prin El ne putem întoarce „acasă” la Tatăl ceresc… Numai prin El ne putem împăca cu Tatăl ceresc, prin Iisus Hristos, prin Jertfa cea scumpă a scump Fiului Său. Din căile pierzării şi ale păcatelor, noi ne putem întoarce „acasă” la Tatăl ceresc numai cu ajutorul Mântuitorului. În acest înţeles zicea Mântuitorul: „Nimeni nu poate veni la Tatăl fără numai prin Mine” (Ioan 14, 6).
Vechiul Testament trimitea oamenilor înştiinţări şi chemări să se întoarcă la Dumnezeu. Dar aceste chemări se gătau cu blestemul legii, pentru că nu era cine să ajute întoarcerea şi să mijlocească iertarea. Legea lui Moise îl ducea pe cel greşit numai până la uşă şi apoi îl lăsa în faţa judecătorului, care îi măsura pedeapsa.
Este şi în Vechiul Testament o pildă cu un fiu rătăcit. Dar, vai, ce groaznică este această pildă! Citiţi-o în cartea a V-a a lui Moise: „Dacă un om – spunea legea lui Moise – are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, tatăl şi mama să-l ducă la bătrânii cetăţii şi toţi oamenii din cetate să-l ucidă cu pietre şi să moară” (Deuteronom 21, 18-21).
Iisus Mântuitorul a venit să ne scape din această grozavă osândă a legii. Legea lui Moise îl ducea pe fiul cel rătăcit în faţa morții, în faţa pedepsei pentru păcat. Iisus Mântuitorul ne duce pe noi, cei sărmani şi rătăciţi, în faţa iertării… Nu ne duce în faţa Judecătorului, ci ne duce în faţa Tatălui ceresc cu Care ne-a împăcat prin Jertfa Sa cea scumpă.
O, ce Mijlocitor bun şi scump avem noi în Iisus Hristos! El nu ne arată numai calea întoarcerii… El nu strigă numai: „Întoarceţi-vă la Tatăl ceresc!”, ci El vine la noi şi ne ia de mână, ne ajută să ne întoarcem acasă… Se înfăţişează cu noi şi pentru noi în faţa Tatălui ceresc şi ne mijloceşte iertarea.
Iisus Mântuitorul ne aduce vestea cea scumpă şi dulce că Tatăl ceresc ne iubeşte, ne iartă şi ne aşteaptă cu brațele deschise. Iisus Mântuitorul ne aduce şi „haine” şi tot ce ne trebuie să ne putem întoarce acasă.
O, preascumpul nostru Mântuitor! Cât de dulce este vestea Ta şi cât de scump este ajutorul Tău! Vino, preadulcele nostru Mântuitor, şi ne ajută să ne întoarcem „acasă”!
Ce Mijlocitor bun şi scump ne este nouă Iisus Mântuitorul! El mijloceşte pentru noi în toată clipa. „Dumnezeu a voit şi voieşte să împace totul cu Sine, prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin sângele Crucii Sale” (Coloseni 1, 20).
Fă şi tu, dragă cititorule, această împăcare, de cumva n-ai făcut-o încă! Fă-o îndată, căci nu ştii ziua şi ceasul când moartea te va chema în faţa Dreptului Judecător. „Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos şi ne-a încredinţat şi nouă zice Apostolul Pavel propovăduirea acestei împăcări. Vă rugăm fierbinte ca şi când Dumnezeu v-ar îndemna prin noi – în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (II Corinteni 5, 18-20).
Această împăcare o propovăduim şi noi. În numele lui Iisus Hristos, vă rugăm, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de o întâmplare ce a rămas adânc săpată în sufletul meu. Între un tată şi fiul său se iscase o mare vrăjmăşie. Dar pe mamă o durea această vrăjmăşie. Multe încercări de pace a făcut mama, dar toate erau zadarnice. M-a chemat şi pe mine să-i împac, dar nici eu n-am putut.
S-a întâmplat însă că mama s-a îmbolnăvit greu. De pe patul morţii, a cerut – cu ultima dorinţă – să-şi vadă fiul. Eram şi eu acolo; o împărtăşisem. Când fiul a intrat în casă, tatăl stătea lângă patul bolnavei cu capul aplecat. Din sufletul său nu se topise încă supărarea. Mama şi-a sărutat fiul cu foc şi apoi i-a zis:
– Fiule dragă, acum vorbeşte cu tatăl tău!
– Aş vorbi, mamă dragă, dar tatăl e supărat.
Atunci mama – parcă o văd – făcu o ultimă sforţare, se ridică puţin şi, luând cu o mână mâna fiului, iar cu cealaltă mâna tatălui, le împreună laolaltă, zicând cu glas stins, de parcă venea dintr-un adânc de mormânt:
– Dragul meu soţ şi scumpul meu copil, cu limbă de moarte vă rog: împăcaţi-vă!…
Inimile celor doi învrăjbiţi căzură rănite; tatăl îşi îmbrăţişă fiul, dându-i sărutul iertării. În aceste clipe, mama adormi în Domnul. Tatăl şi fiul se împăcaseră peste moartea ei şi prin moartea ei.
Un adânc înţeles văd eu azi în această mişcătoare întâmplare. Aşa se face şi împăcarea noastră cu Tatăl ceresc. Păcatul face vrăjmăşie între noi şi Tatăl cel ceresc, iar împăcarea o poate face numai Iisus Hristos şi sângele Crucii Sale (Coloseni 1, 20).
Ai păcătuit, dragă suflete?… Eşti în vrăjmăşie cu Tatăl ceresc?… Eşti un fiu pierdut, apucat în căile pierzării?… Lasă-L şi roagă-L pe scumpul nostru Mântuitor să te împace cu Tatăl ceresc.
Dorinţa Celui Răstignit pe Cruce este să te împace cu Tatăl ceresc. El moare pentru Tine şi împăcarea ta cu Tatăl ceresc. El îţi cere mâna ca să te împace prin moartea Lui cu Tatăl de Sus.
Suflet pierdut! Eu te rog fierbinte ca şi când Dumnezeu te-ar îndemna prin mine – împacă-te cu Dumnezeu, în numele lui Iisus Hristos şi al sângelui Crucii Sale (II Corinteni 5, 18).
Rugăciune
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Tu singur ştii că şi eu am fost un fiu pierdut. Tu singur ştii câţi ani de zile am trăit în starea aceasta grozavă… Tu singur ştii câţi ani am trăit cu roşcovele… Tu singur ştii câte am suferit şi câte am pătimit în ţara cea străină a păcatului… Tu singur ştii câte lacrimi am vărsat şi cât m-am zbătut să scap din această pierzare… Tu singur ştii că toate sforţările mele au fost zadarnice, până ce nu Te-am aflat pe Tine… Binecuvântată să fie clipa în care Te-am aflat pe Tine, preadulcele meu Mântuitor. Când totul mi se părea pierdut, Tu ai sosit să mă scapi când orice nădejde de pace şi împăcare sufletească mi se părea pierdută, o mână plină de sânge a luat mâna mea şi a pus-o în mâna Tatălui ceresc. Era mâna Ta şi mijlocirea Ta, preadulcele meu Mântuitor. În clipa când ai strigat de pe Crucea Golgotei: „Săvârşitu-s-a!” eu am căzut în braţele Tatălui ceresc şi am primit sărutul iertării.
Slăvit să fii, Doamne, amin şi de-a pururi să fii slăvit pentru această pace şi împăcare dulce şi sfântă pe care mi-ai câştigat-o cu sângele Crucii Tale! Eu voi sta şi rămâne de-a pururi îngenuncheat la picioarele Crucii Tale, ca să gust din această pace dulce şi să n-o mai pierd niciodată. Slăvit să fii, Doamne, amin şi de-a pururi să fii slăvit!
Preot Iosif Trifa, Fiul cel pierdut
