„Şi se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse de nedreptate. Şi S-a uitat Dumnezeu spre pământ şi a văzut că pământul era stricat; pentru că tot omul s-a abătut de la calea sa… Şi a zis Dumnezeu: «Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc şi de la cele ce se târăsc pe pământ până la păsările cerului…»“. Dar Noe a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Noe era un om drept şi fără prihană. El umbla (trăia) în legătură cu Dumnezeu. „Şi Noe avea trei feciori: pe Sem, pe Ham şi Iafet“ (Facere 6, 1-12).
Grozavă stricăciune sufletească era pe vremea lui Noe! De unde şi cum se făcuse această stricăciune? Ne spune Biblia şi acest lucru. „Fiii lui Dumnezeu spune Biblia s-au amestecat cu fetele (şi cu fiii) oamenilor“ şi pe urmă s-au stricat cu toţii (Facere 6, 4). Urmaşii lui Abel s-au amestecat cu urmaşii lui Cain… cei buni s-au amestecat cu cei răi şi pe urmă s-au stricat cu toţii.
Ah, ce mişel mare este diavolul! El a făcut lucrul acesta. Începând din grădina Edenului, Satana a lucrat neîncetat să strice ceea ce a făcut Dumnezeu. El a lucrat şi lucrează mereu să strice, mai ales pe om, făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu. Multe apucături şi mişelii foloseşte Satana pentru a-şi ajunge acest scop. Apucătura cea mai des folosită e cea de pe vremea lui Noe. Satana amestecă binele cu răul, lumina cu întunericul, neghina cu grâul… iar din această amestecătură totdeauna câştigul e al lui. Domnul a pus un hotar statornic pe vecie între bine şi rău, între întuneric şi lumină, între oamenii cei duhovniceşti şi cei lumeşti (Romani 8 şi I Corinteni 2, 14). Însă Satana umblă neîncetat să strice acest hotar; să amestece pe cele sufleteşti cu cele lumeşti, pe cei buni cu cei răi, ştiind bine că din acest amestec iese seceriş bogat pentru împărăţia lui.
Aşa a stricat Satana şi lumea de azi. Creştinătatea de azi e un amestec de lumină cu întuneric… e un amestec în care cele lumeşti au biruit pe cele sufleteşti, „duhul lumii a biruit duhul Domnului“… neghina a copleşit grâul. Cei mai mulţi oameni îşi pierd sufletul tocmai pe urma acestui amestec. Fereşte-te şi păzeşte-te, dragă cititorule, de această apucătură a Satanei!
Şi ce ne mai spune Biblia despre oamenii din timpul lui Noe? Ne spune că erau „viteji“ mari, erau „oameni uriaşi“ cu „nume mare“: „Uriaşi erau pe pământ în zilele acelea, oameni viteji cu nume“ (Facere 6, 4).
Se vede din cuvintele acestea că oamenii de pe atunci erau în plin „progres“, cum s-ar zice azi. Ce folos însă de acest „progres“ şi de „vitejia“ lor, dacă viaţa lor cea sufletească era putredă şi îi aştepta pieirea?
Aşa sunt şi vremurile noastre. Răsună şi în zilele noastre „progresul“ şi „civilizaţia“ pe toate terenurile. „Viteji“ mari şi „vitejii“ vremurilor noastre: zboară cu trenuri accelerate şi automobile, lucrează cu maşini, zboară chiar şi prin văzduh. E plină lumea de „progres“. Însă, vai, acest „progres“ n-ajunge nimic. Viaţa cea sufletească a oamenilor este putredă… Lumea e plină de regres sufletesc… E plină de cumplitele stricăciuni sufleteşti după care vor veni osânda şi pieirea.
Un singur om credincios trăia pe timpul potopului. Acela era Noe. Cine era acest Noe? Un om „drept şi fără prihană“, ne spune Biblia (Facere 6, 9). N-avea alt „nume“ mare, decât atât. Poate că era un om bătrân, sărac şi fără „nume“. În ochii lumii, poate că n-avea nici o trecere, în schimb avea trecere în ochii Domnului: era alesul Domnului.
Despre Noe spune Biblia că „trăia în legătură cu Dumnezeu“, era alesul şi iubitul Domnului (Facere 6, 9). Ah, ce mult spun aceste cuvinte! Acesta este începutul mântuirii noastre sufleteşti: legătura cu Dumnezeu. Domnul n-avea cu cine vorbi pe vremea potopului. Cu ajutorul păcatului, diavolul stricase legătura dintre Dumnezeu şi oameni. Oamenii nu mai aveau urechi și ochi pentru cele sufleteşti (aşa e şi azi). Era plină lumea de surdo-muţi cu sufletul (ca şi azi). Singur Noe îşi păstrase legătura cu Dumnezeu, îşi păstrase credinţa. Credinţa este un telefon minunat, este un telefon ceresc prin care Domnul vorbeşte cu cei credincioşi şi le descoperă tainele mântuirii sufleteşti. Cine a pierdut credinţa a pierdut mântuirea.
Noe trăia în legătură cu Dumnezeu. Ah, ce înţeles adânc se afla în aceste cuvinte! E tot înțelesul mântuirii noastre sufleteşti. A trăi în legătură cu Dumnezeu nu înseamnă a te scăpa de „datoriile“ cele sufleteşti, spunând seara şi dimineaţa în grabă mare câte un „Tatăl nostru“ şi aruncând câteva cruci, ci înseamnă a trăi clipă de clipă o viaţă cu Domnul, o viaţă retrasă din „duhul lumii acesteia“ (Efeseni 2, 2). A spune că eşti un creştin, dar trăieşti în toate modele şi desfătările lumii este o minciună mare şi de suflet pierzătoare. Noe trăia în mijlocul unei lumi dospită de fărădelegi şi stricăciuni sufleteşti. El încă nu s-a lăsat dospit de această lume stricată. El şi familia lui trăiau o viaţă retrasă în Domnul, în rugăciune, în legătură cu Dumnezeu.
Aici se arată puterea credinţei. Iată opt oameni pe care nu i-au putut birui păcatele şi stricăciunile unei lumi întregi ce se cufunda în pieire. Iată opt oameni care se ţineau de Domnul într-o furtună de fărădelegi. Pe vremea lui Noe răsuna lumea ca şi azi de jocuri, ospeţe, chefuri şi desfătări. Însă Noe şi familia lui trăiau retraşi în Domnul, în rugăciune. „Vitejii“ petreceau, ei se rugau.
Aşa e şi azi. A trăi în legătură cu Dumnezeu înseamnă a trăi contra lumii, contra „duhului lumii acesteia“, înseamnă a suferi hule, batjocuri şi ocări. Biblia nu ne spune, dar Noe îşi va fi auzit şi batjocuri destule de la „vitejii“ cei cu „nume“. Va fi râs lumea de el… Va fi strigat după el: „Da’ ce-i, moşule? De ce nu mai ieşi din bârlog cu feciorii şi nurorile tale?“ Însă lui Noe nu-i păsa de batjocurile lor. El petrecea retras în Domnul, în rugăciune.
Într-un sat de lângă Sibiu, cunosc trei femei care citesc cu râvnă mare Psaltirea, alte cărţi religioase şi «Lumina Satelor». De când au intrat în Oastea Domnului s-au retras cu totul în rugăciune, într-o viaţă ferită de duhul şi modele acestei lumi. Se strâng toate la un loc, se roagă, citesc şi îşi petrec în cele duhovniceşti. Pe la jocuri şi petreceri nici cu jandarmii nu le-ai mai putea duce.
De la sine înţeles, lumea strigă după ele cu hule şi batjocuri. Strigă că s-au „pocăit“ şi stau oamenii să arunce cu pietre în casele lor. Însă lor nu le pasă de gura lumii. Mântuirea sufletului lor este mai scumpă decât toate batjocurile şi prigoanele. Iată, aceasta este viaţa cea retrasă din „duhul acestei lumi“.
Noe şi familia lui ne sunt o predică vie, sunt un strigăt, o strigare să nu ne dăm după „duhul lumii acesteia“… să trăim o viaţă retrasă în Domnul, în rugăciune, în cele sufleteşti. Cele opt suflete din chipul de mai jos parcă ne strigă: „Fiii Domnului! Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume, căci prietenia acestei lumi este vrăjmăşie cu Dumnezeu… Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu“ (Iacov 4, 4).
Şi încă ceva îmi vine în gând, privind familia lui Noe. Noe a trăit într-o casă cu trei feciori şi trei nurori şi toţi petreceau în cele sufleteşti. Mă gândesc la casele de azi unde sunt două-trei nurori. Ah, ce iaduri grozave sunt cele mai multe astfel de case! Viaţa celor din ele se trece în zavistii, în certuri şi împerecheri… în seceriş bogat pentru diavolul. De ce? Pentru că în aceste case s-au stins credința şi rugăciunea.
Dragă cititorule! Noe şi familia lui stau în faţa ta cu o întrebare: Ce fel de viaţă trăieşti tu? Trăieşti după „duhul care este acum în lume“ ori trăieşti o viaţă retrasă în Domnul, în rugăciune, în grijile mântuirii sufleteşti? Este casa ta o casă pe care o aşteaptă corabia mântuirii sau este o casă pe care o aşteaptă potopul? Fă-ţi singur socoteala!
Rugăciune
Preabunule Doamne şi Tată Ceresc! Simt că s-a amestecat şi în sufletul meu lumina cu întunericul, binele cu răul. Şi simt că întunericul m-a biruit, răul m-a copleşit
Ajută-mă, Doamne, ajută-mă cu darul şi harul Tău să pot scăpa din această stare nenorocită. Dintr-un om lumesc, ajută-mă să mă fac un om duhovnicesc, un om ce trăieşte în contră cu „duhul acestei lumi“.
Lumea de azi vuieşte ca un mare râu al fărădelegilor şi al stricăciunilor sufleteşti. Ajută-mă, Doamne, şi mă întăreşte să pot înota contra valurilor acestui râu!
Întăreşte-mă, Bunule Doamne, contra ispitelor ce îmi vin de la lume şi de la oamenii cei lumeşti. Întăreşte-mă contra prigoanelor ce se ridică împotriva mea, ca să pot trăi o viaţă cu Tine şi să pot dobândi fericirea cea veşnică!
Preot Iosif Trifa, Corabia lui Noe
