Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană la Sine chemătoare şi de dulce nădejde dătătoare că: precum Domnul în acea clipă spălatu-S-a de tot ce e pământesc şi omenesc şi îmbrăcatu-S-a în haina darului de sus, despre care a fost vestit prin cuvintele venind din cerul deschis:
Dacă este de cea mai mare însemnătate ca, duhovniceşte, noul născut să fie hrănit, curăţat şi încălzit, spre a creşte fericit şi sănătos, tot astfel este de o şi mai mare însemnătate ca fiinţa noastră cea duhovnicească să fie păzită de cele trei mari primejdii care îi pot aduce îmbolnăvirea şi moartea, anume: hrana otrăvitoare, deprinderile rele şi tovărăşiile stricate.
La cumpăna dintre ani, o minte înțeleaptă își ia un răgaz de reflecție. Privind înapoi peste anul care s-a scurs, face o analiză și trage concluzii pe care le pune apoi la baza programului pentru noul an. Trecerea este lucrul cel mai important de care ar trebui să ținem seama în analiza și planificarea vieții noastre, cei care avem ca scop mântuirea sufletului.
Un om din America s-a apucat şi şi-a scris într-o carte cu de-amănuntul toată viaţa sa şi păţaniile sale. Ascultaţi ce a scris într-o zi de Anul Nou: „Astăzi, în ziua de Anul Nou, după ce mi-am făcut socoata cu toate cheltuielile şi veniturile din anul trecut, m-am gândit că oare n-ar fi bine să-mi fac socoata şi cu cele sufleteşti?
Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a petrecut mai departe, după ce Noe a blestemat pe fiul său Ham. Un lucru însă e sigur. Cei trei fraţi n-au mai trăit laolaltă. Blestemul lui Noe făcuse în casa lor „slugă“ şi „stăpâni“. Ei s-au despărţit, s-au înmulţit, și din urmaşii lor au ieşit trei spiţe de oameni din care se trag toate neamurile pământului. „Din familiile fiilor lui Noe au ieşit neamurile care s-au răspândit peste tot pământul“ (Facere 9, 32).
Nicio sărbătoare din calendar nu-i cum e Crăciunul. A devenit, în timp, atât de bogată și de complexă încât oferă loc de implicare pentru preocupări diverse. De aceea, esenţa Crăciunului, care este Naşterea Domnului din Fecioară, se vede, parcă, tot mai puţin. Astfel că, de nu ar fi colindele cu Maica şi cu Pruncul, atunci cadourile şi Moşul, şi masa de Crăciun, şi celelalte multe ar denatura, aproape în întregime caracterul religios al sărbătorii.
Un fruntaş a întrebat pe Iisus: Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veșnică? (Din Evanghelia Duminicii a XXX-a după Rusalii)
Ai ocazia să auzi de la oameni întrebări referitoare la diverse probleme care-i frământă, dar este o raritate să auzi o astfel de întrebare: ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.
Potopul a înecat o lume veche; a nimicit cu totul o lume veche. Pe urmele potopului a rămas lume nouă, o lume spălată şi curăţită de păcat. În această lume, Noe era acum un al doilea Adam al omenirii. Era un Adam căruia Dumnezeu i-a dat din nou în stăpânire pământul şi vieţuitoarele.
Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis, ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el»“ (Fac. 9, 1).
În timpul când Noe ridica jertfă de mulţumită lui Dumnezeu, „a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul…». Şi a grăit Dumnezeu către Noe, zicând: «Iată, Eu fac un legământ cu voi şi seminţia voastră, că nu va mai veni potop de apă care să pustiască pământul. Curcubeul Meu îl pun în nori şi va fi semn de legătură între Mine şi pământ.