Potopul a înecat o lume veche; a nimicit cu totul o lume veche. Pe urmele potopului a rămas lume nouă, o lume spălată şi curăţită de păcat. În această lume, Noe era acum un al doilea Adam al omenirii. Era un Adam căruia Dumnezeu i-a dat din nou în stăpânire pământul şi vieţuitoarele.
Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis, ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el»“ (Fac. 9, 1).
Această binecuvântare era o a doua facere a lumii, o a doua facere a omenirii.
Potopul s-a gătat cu o împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Totul era bine după această împăcare. Încăpeau şi aici cuvintele: „Şi a văzut Dumnezeu că toate erau foarte bune“ (Fac. 1, 31).
Dumnezeu Se împăcase cu omul. Urma să trăiască pe pământ o omenire împăcată cu Dumnezeu. Domnul Dumnezeu dăduse pentru a doua oară pământul şi vietăţile lui în stăpânirea omului. Urma să înceapă oamenii pe pământ o viaţă plină de dar şi de binecuvântare.
Dar Satana nu putea sta liniştit faţă de această înnoire a lumii şi a omului. Stricăciunea oamenilor din timpul lui Noe fusese opera lui Satana. EI strecurase în urmaşii lui Adam otrava neascultării şi a păcatului. Dumnezeu nimicise prin potop această otravă. Omul era iarăşi o făptură înnoită şi curăţită de otrava păcatului.
Satana umbla acum să strice iarăşi această lucrare a lui Dumnezeu. Umbla să otrăvească şi pe acest al doilea Adam al omenirii. Aceasta este însuşirea diavolului. El umblă să strice ceea ce lucrează Dumnezeu. Oriunde lucrează Dumnezeu, aleargă şi Satana, încercând să strice lucrul Domnului.
Odinioară în grădina Edenului, diavolul a stricat lucrul lui Dumnezeu, înşelând pe Adam şi Eva cu păcatul neascultării. El se apropie acum şi de Noe, acest al doilea Adam al omenirii. El se apropie şi aici, pe furiş, pe nevăzute.
E şiret mare diavolul. El dă atacul din ascuns. Se apropie de Noe cu ispită şi înşelăciune.
Odinioară, pe Adam şi Eva, diavolul i-a înşelat cu un măr frumos la vedere şi dulce la gustare. I-a înşelat cu ispita lăcomiei trupeşti.
Tot cu o astfel de ispită îl înşală şi pe Noe. „Şi a început a fi Noe lucrător de pământ şi a sădit vie. Şi a băut vin şi s-a îmbătat“ (Fac. 9, 26-21).
Frumos la vedere şi dulce la gustare i s-a părut lui Noe rodul viţei, dar, vai, pe urmă această lăcomie l-a ameţit, l-a îmbătat. Era ispita Satanei.
Toate popoarele Răsăritului au păstrat povestirea că diavolul l-a învăţat pe Noe să sădească vie. Cică via lui Noe nu se prindea. Atunci Satana s-a apucat şi a uns rădăcinile viei cu sânge de leu, de porc şi de maimuţă. Şi, de atunci, băutura şi beţia îl fac mai întâi pe om viteaz ca un leu, mai apoi porc ce se tăvăleşte în noroi, şi pe urmă o maimuţă de care râde toată lumea.
Diavolul s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Şi, vai, l-a biruit şi l-a smintit cu această ispită! „Şi s-a îmbătat Noe“… aceasta era o biruinţă a Satanei. Era o biruinţă tot aşa de mare ca aceea din grădina Edenului: „Şi a gustat Eva din măr“.Este ceva şi în această tradiţie.
Cu ispita beţiei, Satana a otrăvit pentru a doua oară pe om şi omenirea. Îndată ce s-a îmbătat Noe, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor. Satana îşi strecurase otrava în sufletul omului, şi acum această otravă îşi arăta roadele. Beţia lui Noe a fost un izvor de nesfârşite rele şi răutăţi, precum vom arăta mai târziu.
Acum vom spune numai atât că Satana a înşelat şi a stricat pe al doilea Adam al omenirii cu ajutorul alcoolului.
Ah, ce ispită grozavă sunt alcoolul şi beţia! Sunt cea mai puternică ispită şi armă a diavolului. „Mărul“ cu care odinioară diavolul i-a înşelat pe Adam şi Eva este şi azi paharul cu alcool.
Cu acest „măr“ îi înşală diavolul pe oameni şi îi atrage în pieire trupească şi sufletească. Diavolul a stricat omenirea cu ajutorul alcoolului. De-spre ce poate face diavolul cu ajutorul alcoolului, citiţi pe larg în cartea «Ce este Oastea Domnului?».
Şi mai este încă o adâncă învăţătură în beţia lui Noe. Diavolul caută totdeauna să ispitească pe aleşii Domnului. Cu oamenii cei păcătoşi, Satana nu-şi prea bate capul. Îi are în mâna lui. Diavolul îşi îndreaptă greul atacurilor şi ispitelor contra oamenilor celor credincioşi, contra celor mântuiţi, contra aleşilor lui Dumnezeu.
Undeva am citit o poveste interesantă. Odată, pe când umbla Dumnezeu cu Sf. Petru pe pământ, intrând ei într-un sat, iacă pe casa cea mai frumoasă, un drăculeţ şedea pe acoperişul ei şi dormea.
– Doamne, ce înseamnă asta? – întrebă Sf. Petru.
– Înseamnă, răspunse Dumnezeu, că oamenii din casa asta trăiesc în fărădelegi şi în nepăsare de cele sufleteşti. De aceea diavolul doarme liniştit. Nu se teme de primejdie; îi are în mâna lui.
Mai mergând ei, iată, în jurul unei căsuţe mici şi sărace, o sută de diavoli străjuiau şi se frământau.
– Ce înseamnă asta, Doamne? – întrebă Sf. Petru.
– În căsuţa asta, răspunse Dumnezeu, trăiesc doi soţi care au apucat pe calea mântuirii sufleteşti. Căsuţa lor este plină de rugăciune, de dragoste, de bună înţelegere şi de râvnă pentru cele sufleteşti. De aceea, diavolul îşi pune tot apăsul să strice mântuirea lor. Aici şi-a îngrămădit Scaraoschi greul atacului, pentru că aici se vede în primejdia de a pierde două suflete…
Atacurile cele mai înverşunate le dă Satana totdeauna contra aleşilor Domnului. Pe toţi aleşii Domnului, Satana i-a încercat cu grele ispite. Scripturile arată lămurit acest lucru.
Pe Adam, Satana l-a atacat cu ispita trufiei; pe Noe, cu beţia; pe Moise, cu mânia (când s-a mâniat şi a izbit tablele legii de o piatră); pe David, cu femeia lui Urie; pe Solomon, cu bogăţia şi cu femeile…
Satana l-a atacat cu ispita şi pe Domnul Iisus, în timpul când Se pogorâse pe pământ în chip de om. L-a ispitit cu „pâinile“, cu „trufia“, „cu mărirea lumii“, dar faţă de Iisus-Omul, Satana a rămas înfrânt. Domnul Iisus a biruit ispitele Satanei şi ne-a dat şi nouă putere să le biruim.
Aproape toţi aleşii Domnului, din Vechiul Testament, au avut clipe în care ispitele Satanei i-au înfrânt. I-au înfrânt pentru că nu venise încă în lume Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor şi Biruitor. Prin Jertfa Crucii, El ne dă nouă dar şi putere să biruim ispitele ispititorului. „Oricine este născut din Dumnezeu (născut din nou), biruie lumea; Domnul îl păzeşte, şi cel rău nu-l poate atinge“ (I Ioan 5, 18).
Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului şi toţi care căutaţi mântuirea cea sufletească! Băgaţi de seamă! Satana pe noi ne caută, pe noi ne atacă şi cu noi se ocupă. Din ce înaintăm în cele sufleteşti, Satana înteţeşte şi aspreşte atacul. Satana ţine în permanenţă consiliu de război contra noastră.
Noi să rămânem în Domnul şi să petrecem neîncetat cu El şi atunci toate opintirile iadului vor fi zadarnice. Să priveghem şi să ne rugăm neîncetat; atunci Satana va fugi de la noi ruşinat şi bătut.
Iisuse, bunule Doamne! Îţi mulţumesc din tot sufletul meu că m-ai ajutat să aflu taina mântuirii mele. Te rog însă ajută-mă şi mă întăreşte neîncetat să pot rămâne în starea aceasta până la sfârşitul vieţii mele!
Satana mă ispiteşte neîncetat să apuc iarăşi pe calea cea largă a pieirii. Fii cu mine, Doamne, şi mă întăreşte neîncetat ca „stăpânitorul lumii acesteia să nu afle nimic în mine“ (Ioan 14, 30), să nu afle nici o uşă deschisă; nici o poziţie neîntărită cu rugăciune şi priveghere, căci orice slăbire mă poate duce 1a pierzare. Fii cu mine, preabunule Doamne, rămâi cu mine şi priveghează împreună cu mine împotriva ispitelor ce vin asupra mea. Fii cu mine şi eu cu Tine până în clipa când voi pleca din această lume plină de ispite.
Preot Iosif Trifa, Corabia lui Noe