Babilonul risipește, Golgota strânge – Pr. Iosif Trifa

Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a petrecut mai departe, după ce Noe a blestemat pe fiul său Ham. Un lucru însă e sigur. Cei trei fraţi n-au mai trăit laolaltă. Blestemul lui Noe făcuse în casa lor „slugă“ şi „stăpâni“. Ei s-au despărţit, s-au înmulţit, și din urmaşii lor au ieşit trei spiţe de oameni din care se trag toate neamurile pământului. „Din familiile fiilor lui Noe au ieşit neamurile care s-au răspândit peste tot pământul“ (Facere 9, 32).

Biblia nu ne spune mai amănunţit nici despre ce purtări au avut urmaşii fiilor lui Noe. Desigur, fiii lui Noe vor fi păstrat încă cu recunoştinţă amintirea despre potop şi despre corabia mântuirii. Vor fi spus şi nepoţilor lor despre cum i-a scăpat Dumnezeu din prăpădul potopului. Dar pe urmă, încetul cu încetul, amintirea despre urgia potopului şi despre darul lui Dumnezeu s-a stins. Aşa e omul. Îndată ce se depărtează de darul şi ajutorul lui Dumnezeu, uită binefacerea, uită pe Dumnezeu.

În timpul războiului, îmi scria un poporean că Dumnezeu l-a scăpat ca prin minune de lovitura unui glonţ de tun care i-a omorât pe toţi cei din jurul lui. El singur a scăpat, cu un deget rupt. „Câte zile îmi va mai da Dumnezeu – îmi scria omul – le voi petrece în rugăciune şi fapte bune“. Îndată după război l-am văzut izbind cu mâna cea rănită în masa unui birt şi suduind de cele sfinte, de te lua o groază.

Urmaşii lui Noe, încetul cu încetul, au pierdut amintirea potopului… Au pierdut aducerea-aminte şi recunoştinţa că ei sunt urmaşii celor pe care corabia mântuirii i-a scăpat din urgia potopului.

Mai târziu, Biblia ne spune că urmaşii fiilor lui Noe s-au întâlnit iarăşi. „Pornind spre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo“ (Facere 11, 2).

Dar, vai, ei nu s-au întâlnit în Domnul, ci în păcat. Şi au zis unii către alţii: „Veniţi să ne zidim nouă o cetate şi un turn al cărui vârf să ajungă până la cer şi să ne facem nouă nume mai înainte de a ne risipi pe faţa a tot pământul“ (Facere 11, 4).

Ah, ce mişel mare este diavolul! Turnul BabiIonului era rodul lucrării sale. Turnul Babilonului era rodul uitării de Dumnezeu şi ispita trufiei.

În grădina Edenului, şarpele diavol l-a ispitit pe Adam cu ispita trufiei de a se face „asemenea lui Dumnezeu“. Cu aceeaşi ispită lucra acum diavolul şi în câmpia Şinear.

Simţindu-se păcătos, Adam umbla să se ascundă de la faţa lui Dumnezeu, umbla să scape cu fuga şi ascunderea de pedeapsa lui Dumnezeu. Aşa fac acum şi urmaşii lui Noe. Simţindu-se păcătoşi şi aducându-şi încă aminte de urgia potopului, umblă să scape de o nouă pedeapsă, de un nou potop, clădindu-şi un turn uriaş. Era să fie şi acest turn un fel de „corabie“ de scăpare, numai că această corabie era făcută după planul diavolului. Corabia lui Noe era făcută după planul lui Dumnezeu, iar turnul Babilonului, după planul diavolului.

Ah, ce slab este omul în lucrul mântuirii sufleteşti! Iată-l, de la corabie a ajuns la Babilon. De la mântuire a ajuns la pierzare. Aşa păţesc şi azi toţi cei ce se lasă biruiţi de ispitele Satanei. Babilonul şi turnul Babilonului erau o lucrare a diavolului. Ca şi în grădina Edenului, diavolul stricase în câmpia din Şinear, pentru a doua oară, lucrul lui Dumnezeu. Stricase şi pe urmaşii lui Noe, al doilea Adam al omenirii. Domnul Dumnezeu a intervenit din nou. „Şi Domnul a zis: 《Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă. Veniţi să Ne pogorăm şi să amestecăm acolo limba lor ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora». Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo peste faţa a tot pământul“ (Facere 11, 6-9). Din această împrăştiere au luat naştere neamurile şi popoarele de azi.

În toate locurile din Sf. Scriptură, Babilonul este înfăţişat ca o biruinţă a diavolului. Turnul Babilonului din câmpia Şinear era o biruinţă a diavolului. Satana stricase din nou lucrarea lui Dumnezeu. După turnul Babilonului, în istoria omului şi a omenirii, a urmat din nou o noapte sufletească lungă și fioroasă.

La turnul Babilonului s-au amestecat nu numai limbile, ci s-a amestecat iarăşi lumina cu întunericul, binele cu răul. Întunericul a biruit din nou lumina. După turnul Babilonului, a urmat un nou potop sufletesc în care s-au înecat milioane şi milioane de suflete. Acest potop sufletesc, această urgie şi pedeapsă cerească, a ţinut până în zilele când Domnul Dumnezeu S-a îndurat din nou să mântuiască omenirea. Această stare a ţinut până ce S-a pogorât pe pământ Însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu; până ce S-a întrupat Însuşi Dumnezeu luând chip de om ca să scape definitiv pe om din puterea păcatului şi a pieirii sufleteşti.

Noi suntem urmaşii lui Sem, Ham şi lafet. Din seminţia lui Sem se trag semiţii: arabii, evreii etc. Din seminţia lui Ham se trag negrii, iar din Iafet am ieşit noi, toate popoarele indo-europene. Noi suntem urmaşii celor risipiţi la turnul Babilonului. Pedeapsa Babilonului i-a risipit pe protopărinţii noştri în cele patru părţi ale lumii.

Iisus Mântuitorul i-a strâns din nou pe cei risipiţi și pedepsiţi. Golgota este o „corabie“ nouă care strânge din nou pe cei risipiţi şi sufletele lor, scăpându-i din urgia morţii și pieirii sufleteşti. În Crucea Golgotei se întâlnesc şi trebuie să se întâlnească toate sufletele şi popoarele, precum Se ruga Iisus zicând că „toţi să fim una“ (Ioan cap. 14). Ceea ce a stricat Babilonul s-a refăcut în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt a făcut „una sufletul şi inima celor trei mii“ (Fapte cap. 2).

Golgota este corabia mântuirii noastre sufletești. Numai această corabie ne poate scăpa din potopul pieirii sufletești. “În nimeni altul nu este mântuire decât în Iisus Hristos; căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi, decât numele lui Iisus Hristos“ (Fapte 4, 12).

Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă sunt corabia mântuirii noastre sufleteşti. El este corabia ce ne scoate din lume şi „ne trece din moarte la viaţă“. „Voi din lume sunteţi, dar nu mai sunteţi în lume“ (Ioan 15, 19).

Golgota este corabia ce ne rupe legătura cu pământul, cu lumea. Tot cel ce intră în corabia aceasta, scapă de valurile şi ispitele lumii, scapă la limanul mântuirii.

Ah, ce lucru grozav se vede astăzi în lume! O câmpie a lui Şinear este şi lumea de azi. O câmpie plină cu fel de fel de turnuri ale trufiei omeneşti; cu fel de fel de iscodiri, lucrări măreţe, noutăţi grozave, oameni mai ocoşi ca oricând. Numai că, din toate acestea lipseşte Dumnezeu, lipseşte Evanghelia. Ele nu împreună pe oameni în Dumnezeu, ci îi dezbină. E plină lumea cu fel de fel de „turnuri“ care dezbină popoarele şi întunecă lumina Evangheliei.

Preabunule Doamne şi Tată Ceresc! Şi eu sunt acolo undeva pe câmpia Şinear. Am cărat şi eu cărămizi la turnul Babilonului, la lucrul diavolului. Prin viaţa mea cea păcătoasă, prin purtările mele cele ticăloase, am ajutat şi eu la lucrul şi biruinţa lui Satana în lume. Dar pe urmă, „turnul“ s-a năruit; văzut-am zădărnicia şi nebunia desfătărilor lumeşti şi a vieții mele celei păcătoase.

Iisuse, scumpul meu Mântuitor! Eu stau plângând în câmpia Şinearului meu. Păcatul m-a despărţit de Dumnezeu şi umblu acum rătăcitor prin lume, bătut şi suflat în toate părţile de vânturile ispitelor şi păcatelor. Scapă-mă, Iisuse bunule, din starea aceasta nenorocită! Mântuieşte-mă din pierzarea aceasta! Împacă-mă cu Tatăl ceresc prin Jertfa Ta cea scumpă! Primeşte-mă în corabia mântuirii ca să scap de viforul ispitelor şi de furtuna fărădelegilor! Duhule Sfinte, trezitorule al păcătoşilor! Trezeşte-mă, întăreşte-mă şi mă ajută ca să intru în „corabie“ şi să rămân în ea până la sfârşitul vieţii mele! Amin.

Preot Iosif Trifa, Corabia lui Noe