Psalmul 14, versetul 5
Acum da, încă pot să râdă destul de mulţi şi să zică: Nu este Dumnezeu! Încurajaţi în această nesocotinţă de răbdarea cea mare a Lui, care îi lasă încă nepedepsiţi, ei pot să tăgăduiască încă Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu. Dar când Se va arăta Dumnezeu în toată măreţia Lui, în toată puterea şi slava Sa, — unde se vor mai ascunde ei şi ce munţi sau ce morminte îi vor mai putea acoperi de Faţa şi de Judecata Lui?
Dacă am cunoscut prea mulţi tineri din felul celor descrişi mai înainte, în lunga noastră viață am cunoscut totuşi şi altfel de tineri, cu altfel de viaţă, decât ceilalţi.
Am arătat minunata scăpare a lui Moise. Vom arăta acum şcoala pe care a făcut-o Domnul cu el. Pe toţi aleşii Săi, Domnul i-a trecut prin o şcoală sufletească. Printr-o astfel de şcoală a trecut şi Moise. Şcoala lui e împărţită în trei clase, fiecare având patruzeci de ani din viaţa lui.
Chiar dacă nicăieri nu s-ar mai citi sau vesti Evanghelia, Cuvântul vorbit şi scris al lui Dumnezeu către oameni, – noi toţi ştim acest Cuvânt… Fiecăruia dintre noi El ne-a vorbit şi ne vorbeşte, dincolo de tot ce-i scris.
Psalmul 14, versetul 1
Când adevărul este atât de limpede, încât chiar şi cei mai nevârstnici şi mai neînvăţaţi îl văd clar, numai nebunul poate fi acela care, împotriva celei mai luminoase realităţi, se ridică şi strigă: Nu-i adevărat, nu este! Numai nebunul zice că este ceea ce nu-i. Şi că nu-i ceea ce este. Numai nebunul zice despre bine că e rău. Şi despre rău că e bine. Numai nebunul zice batjocuri despre ceea ce nu cunoaşte (Iuda 10), adică despre tainele sfinte.
O, dacă ar vedea omul trăind ceea ce vede murind! Dacă ar căpăta înainte cunoaşterea pe care o capătă în urmă şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă, ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ! Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor! Ce binefaceri ar face omenirea şi ce rai ar fi întreg pământul!…
Când se înalţă binecuvântările de către noi spre Dumnezeu ca nişte aburi calzi de pâine, plini de mireasmă plăcută, El le va retrimite spre noi, dându-ni-le înapoi nespus mai multe, mai dulci şi mai îmbelşugate de cum le-am dat, prin tot ce va mai adăuga la ele nemărginita Lui iubire pentru noi.
Dorind să înfăţişăm celor ce vor citi aceste rânduri orice fel de stări care se pot ivi în viaţa cuiva, căutăm să ajutăm pe orice tânăr, din oricare stare dintre acestea ar fi, să se poată îndrepta spre mântuire şi lumină pe singura cale mântuitoare: învăţătura lui Hristos.
Minunat este nu numai sfârşitul tinerilor credincioşi care, umblând în curăţie şi ascultare, ajung la Domnul cu bucurie, ci minunată este orice zi din viaţa unui astfel de tânăr, care niciodată n-a ieşit din ascultarea cea dulce a Domnului şi a iubiţilor Lui.
Frământările scăpării israelitenilor din robie au fost lungi şi grele. Doreau cu foc libertatea, dar n-au putut face nimic până n-a venit o intervenţie de sus, de la Dumnezeu. N-au putut face nimic până n-a sosit Moise, alesul şi trimisul Domnului.