O, dacă ar vedea omul trăind ceea ce vede murind! Dacă ar căpăta înainte cunoaşterea pe care o capătă în urmă şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă, ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ! Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor! Ce binefaceri ar face omenirea şi ce rai ar fi întreg pământul!…
Şi tu, semenul meu, oricare ai fi, eşti bântuit de atâtea primejdii neprevăzute care nimicesc în fiecare clipă mii de semeni ai noştri ca pe nişte biete şi fragede flori trecătoare, atât de trecătoare şi de fragede, de câmp… Şi tu ai cea mai mare nevoie să vii acum la adăpostul lui Hristos.
Iată şi soarta ta: tremurând de orice adiere a vânturilor şi în primejdie la orice asprime sau arşiţă, poţi fi şi tu luat în orice clipă din lumea aceasta, oricine ai fi tu. Nu te încrede şi nu te îngâmfa în scurtele clipe ale cerului tău senin. Nu-ţi închipui, când în jurul tău e totul cântec şi veselie, că eşti veşnic aici şi în locul acesta, căci primăvara ta trece aşa de repede – şi tot aşa şi tinereţea ta. Caută-ţi din timp Sânul lui Hristos, de care să te alipeşti la noapte, la iarnă, la moarte…
Curând nu te va mai cunoaşte scaunul pe care stai şi nici locul pe care îl cuprinzi (Iov 7, 10), iar peste mormântul tău, în curând copiii se vor juca şi trecătorii vor privi nepăsători, fără să-ţi ştie poate nici numele, nici înfăţişarea… Iar tu, în Ţara Uitării Eterne, vei petrece numai cu faptele tale, singurele pe care le-ai putut duce din câmpul în care ai înflorit o clipă, doar o clipă între două Veşnicii. Numai o clipă. Nu uita asta!
În orice stare ai fi acum, în clipa asta a vieţii tale, fii înţelept. Dacă eşti încă numai mugur, numai copil, atunci învaţă de pe acum să-ţi trăieşti folositor viaţa, ca să aduni un rod bun. Nu-ţi închipui că ai timp fiindcă viaţa îţi este înainte – căci mâine nu-i al nimănui. Poate să nu fie nici al tău.
Dacă eşti în plinătatea puterii tale, adună-ţi tot ce ai bun în tine, spre o sănătoasă rodire îmbelşugată pentru Dumnezeu. Atunci vei putea aştepta în pace veştejirea vârstei tale, pentru că rodul tău, rotunjit şi pârguit, în urma unei sănătoase vieţuiri şi a unei înţelepte pregătiri, va fi vrednic de răsplată.
A încerca să dovedeşti ceea ce este mai limpede şi mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă. A încerca să dovedeşti că este soare pe cer sau apă pe mări, ar fi cea mai lipsită de înţelepciune şi de folos osteneală şi ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultătorii tăi. Asta ar putea-o face numai un orb – sau un nebun. Tot aşa mi se pare şi osteneala de a dovedi că nu este Dumnezeu. O, Strălucitul nostru Dumnezeu, ai milă de toţi aceştia, cei mai orbi şi mai nebuni ca toţi. Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
