Tineri care au început bine și au sfârșit rău – Traian Dorz

Dorind să înfăţişăm celor ce vor citi aceste rânduri orice fel de stări care se pot ivi în viaţa cuiva, căutăm să ajutăm pe orice tânăr, din oricare stare dintre acestea ar fi, să se poată îndrepta spre mântuire şi lumină pe singura cale mântuitoare: învăţătura lui Hristos.

Prin singura putere: Harul lui Hristos. Şi prin singurul mijloc: Viaţa lui Hristos. Numai acestea sunt singurele mijloace salva­toare cu adevărat pentru orice tânăr şi pentru orice tineret.

Tot ce este bun vine direct sau indirect din aces­te izvoare. Tot ce nu vine din acestea, este rău şi duce la rău. De aceea am ales câte situaţii am putut vedea sau prevedea că s-ar putea ivi în viaţa unui tânăr, pentru ca din toate să-i îndreptăm privirea minţii şi nădejdea ini­mii spre Singurul Salvator din orice situaţie, spre Hristos. Pentru ca nici un suflet, din nici o stare, să nu dispere, ci să vadă că nu există prăbuşire din care Hristos să nu poată ridica pe cineva.

Numai dacă acela priveşte spre El, şi crede în El, şi strigă spre El şi doreşte din tot sufletul său să se ridice spre El.

Biblia, Cartea lui Dumnezeu, este Cartea Vieţii şi pentru că ea cuprinde exemple din toate situaţiile în care poate ajunge omul în viaţa sa. Dar şi îndrumările sigure prin care omul poate să iasă la mântuire din toate.

Iată, ceva mai înainte, am avut din Biblie exem­plul cutremurător al lui Cain, cel care a început rău şi a sfârşit rău. Şi din viaţa zilnică a altui tânăr.

Aceştia s-au pierdut pe veci, fiindcă nici în ultima clipă nu s-au îndreptat spre Dumnezeu. Căci dacă s-ar fi întors, chiar şi în această clipă, cu o pocăinţă adâncă pe cât de adâncă le-a fost căderea, Sângele lui Hristos ar fi putut încă să le şteargă orice păcat (I Ioan 1, 7). Fiindcă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Cel dintâi care a intrat după Hristos în rai a fost un tâlhar şi ucigaş care s-a întors la EI în ultima clipă. Dar s-a întors cu adevărat (Luca 23, 39-43).

Acum urmează un alt exemplu biblic: Absalom, fiul lui David, împăratul lui Israel şi psalmistul Domnului. Al omului după inima lui Dumnezeu. Ce iubitor şi credincios trebuie să fi crescut din copilăria sa Absalom, sub privirile pline de iubire şi sub îndrumările pline de înţelepciune ale tatălui său credincios. Fiind om al rugăciunii, David îşi va fi crescut pe fiul său într-un cald duh al rugăciunii, învăţându-l cum trebuie să se roage mereu.

Fiind om al bisericii, al Casei Domnului, David îl va fi dus de fiecare dată să se închine cu toată evla­via împreună cu el, din primii anişori ai vieţii copilului.

Fiind om al poeziei şi al cântării sfinte, David îşi va fi obişnuit copilul să-i placă şi să iubească aceste comori luminoase ale minţii şi inimii, fiindcă David iubea pe Ab­salom  foarte mult (II Regi 19, 1). Dar ce a făcut fiul ajuns mare? Nerecunoscător şi am­biţios, s-a ridicat împotriva tatălui său şi împo­triva omului lui Dumnezeu.

Nu s-a îngrozit de gândul satanic trezit de demonul mândriei în inima lui, ci s-a ridicat împo­tri­va făcătorului şi binefăcătorului său cu război ucigător. Fără ruşi­ne, fă­­ră frică, fără credinţă, fără minte a pornit să facă cel mai mare rău, tocmai celui care îi făcuse cel mai mare bine. A sfârşit aşa cum era de aşteptat să sfârşească un fiu blestemat.

Capul său cel nebun a rămas spânzurat de o creangă prin părul său cel lung, iar inima sa cea blestemată a fost străpunsă de trei săgeţi. Capul şi inima au păcătuit, capul şi inima trebuiau să şi ispăşească. Fiindcă Dumnezeu Cel Drept a rân­duit ca fiecare om să ispăşească prin ce păcă­tuieşte (II Regi l8, 9-14).

Nu demult, într-un orăşel apropiat s-a întâmplat un lucru care i-a umplut de groază pe toţi câţi l-au auzit. Doi părinţi credincioşi aveau un singur copil. Acest copil a crescut cam cum trebuie să fi crescut Absalom, fiul rugăciunii, fiul bisericii şi al adunării, fiul cântărilor frumoase, până la cincisprezece ani. Atunci tatăl său a murit, iar mama lui, în loc să caute şi mai mult pe Domnul, a început să rărească mersul ei la biserică şi la adunarea frăţească, apucând-o spre lume. Fiul şi-a urmat mama, ba încă a luat-o înaintea ei chiar, pe calea pierzării.

Iar mama, în loc să-l îndrume bine, cum mer­gea când trăia tatăl lui şi soţul ei credincios, se bucura acum că fiul ei intra în tovărăşia unor tineri din familiile mai de frun­te ale oraşului lor şi că avea astfel – zicea ea – un viitor mare.

Până la cincisprezece ani, copilul învăţase bine şi, urmând o şcoală de meserii, a câştigat curând o meserie bună: croitoria. Dar curând tovărăşia cea rea în care intrase copilul, l-a învăţat repede toate deprinderile rele. Întâi a început să fumeze, apoi să bea, apoi să joace cărţi.

S-a căsătorit cu o fată bună. Au avut un copil. Dar după doi ani de repetate beţii şi de viaţă destrăbălată şi-a alungat soţia cu copil cu tot, bătând-o şi chinuind-o. S-a căsătorit cu alta cu care a avut o fetiţă. Dar pră­buşindu-se tot mai mult în calea pierzării, cu­rând a în­ceput s-o bată şi s-o chinuiască şi pe aceas­ta. Şi până la urmă a alungat-o.

Din cauza băuturii, a fumatului şi a jocurilor de cărţi, devenise leneş, mincinos, înşelător şi hoţ. Nemaiţinându-se de muncă, a fost dat afară de la lucru. Pierzând locuinţa, s-a dus să stea în căsuţa mamei sale care avea acum 76 de ani. Şi să trăiască din pensioara ei, fără să mai muncească nimic. Dar ţinându-se mereu de felul blestemat de viaţă pe care şi-l luase, împreună cu cei de o seamă cu el, nemaiavând bani a început să fure din lucrurile mamei lui tot ce putea, şi vindea să facă bani. I-a vândut până şi cloşca cu puii…

După multe luni de zile şi după multe rugăminţi şi certuri, biata mamă s-a hotărât să nu-l mai ţină, dacă nu munceşte. Atunci fiara de om şi-a sugrumat mama. Apoi, înşelând pe un medic, a obţinut certificatul de înmormântare şi s-a grăbit ca în 24 de ore să o înmormânteze, spre a nu se mai afla nimic.

Dar Dumnezeu n-a lăsat mârşăvia ascunsă, ci l-a descoperit. După şase zile bătrâna a fost dezgropată şi s-a dovedit nelegiuirea, iar blestematul fiu ucigaş a recunoscut tot. A fost condamnat la douăzeci de ani închisoare pământească. Şi la o veşnică osândă în focul iadului.

Iată cum poate sfârşi rău un început atât de bun, dacă nici copilul, nici cel care-l avea în creştere n-a urmat cu credinţă până la capăt bunul drum pe care l-a început.

Să fie aceasta o cutremurătoare învăţătură şi pentru toţi copiii, dar şi pentru toţi părinţii, educatorii şi păstorii lor.

Atotputernic Dumnezeul nostru, Te rugăm izbăveşte din mâinile monstruoase ale diavolului pe toţi tinerii care au apucat prin deprinderile rele în aceste gheare ucigaşe. Şi deschide ochii tuturor, o, Doamne Iisuse, ai celor care trebuie să dea o îndrumare bună tine­rilor, pentru a nu-i îndrepta spre ceea ce îi duce la ruină şi la moarte. Ci spre Tine, Doamne Iisuse, Care îi iubeşti şi le poţi da ade­vărata fericire şi mântuire. Amin.

Traian Dorz, Cărarea tinereții curate