Chiar dacă nicăieri nu s-ar mai citi sau vesti Evanghelia, Cuvântul vorbit şi scris al lui Dumnezeu către oameni, – noi toţi ştim acest Cuvânt… Fiecăruia dintre noi El ne-a vorbit şi ne vorbeşte, dincolo de tot ce-i scris.
Dacă tu ai o inimă mai bună decât a mea, poţi fi fericit. Roagă-L pe Domnul să o facă să crească mereu în facerea binelui. Dar dacă ai una tot rea sau poate şi mai rea, atunci roagă-L neapărat şi mai cu grabă să ţi-o schimbe, – spre a nu te duce cu ea la pieirea veşnică.
Dumnezeu ne-a vorbit prin înaintaşii noştri, vestitorii Soliei Sale, care nu s-au ferit să ne facă cunoscut tot planul lui Dumnezeu, neascunzând nimic din ceea ce ne era de folos nouă spre mântuire (Fapte 20, 20-21). Şi acesta era un glas al lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu ne-a vorbit şi prin părinţii noştri, prin învăţăturile primite de la ei, prin tot ceea ce am auzit de la îndrumătorii noştri credincioşi – din copilărie până astăzi. Şi acesta era un fel în care ne vorbea Dumnezeu. Dumnezeu ne-a vorbit şi prin conştiinţa noastră, prin binele pe care ni l-a făcut, prin soarele Său şi ploaia Sa, prin timpurile roditoare sau cele ce ne-au zguduit. Toate acestea sunt glasul prin care ne vorbeşte Dumnezeu…
Cine dintre noi va putea spune vreodată şi se va putea dezvinovăţi în vreun fel în faţa Judecăţii Sale că nu L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i? Care ureche n-a auzit aceste glasuri ale Lui sau care ochi nu le-a văzut? Care inimă sau minte n-a fost cercetată de glasul lui Dumnezeu în vreunul din aceste feluri – sau în toate?
Nimeni dintre noi nu va mai avea nici o dezvinovăţire în privinţa asta, fiindcă tuturor şi fiecăruia dintre noi, Bunul Dumnezeu ne-a vorbit pe înţelesul nostru. Numai că unii am vrut să-L ascultăm, alţii n-am vrut. Şi uneori am vrut să împlinim şi Cuvântul Lui, alteori n-am vrut. Pentru asta vom răspunde toţi, cu siguranţă.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul rânduielii, al ordinii, disciplinei şi statorniciei. El a rânduit la Începutul Creaţiunii, în toate lucrurile văzute şi nevăzute, ordinea, ierarhia şi disciplina, în chip statornic şi etern. Iar noi, împreună cu toate creaturile şi Creaţiunile Sale, suntem obligaţi să le ascultăm fără cârtire.
Când Dumnezeu a despărţit lucrurile şi când a creat fiinţele, aşezându-le în ordine, fiecare după familia sa, El arăta fiecărei familii datoria sa şi scopul său. Şi stabilea legile ascultării, precum şi înştiinţarea pedepsei oricărei neascultări.
Dumnezeu a rânduit şi în Vechiul Aşezământ aceeaşi aşezare de legi şi între seminţiile care alcătuiau poporul Său Israel. El a poruncit ca fiecare seminţie să-şi aibă steagul ei, ierarhia şi disciplina ei. El a poruncit ca fiecare din fiii poporului Său să-şi aibă locul său statornic, şi îndrumătorii de care trebuia să asculte, şi steagul sub care trebuia să lupte până la moarte. Nimeni n-avea nici o dezvinovăţire dacă nu asculta – şi fiecare trebuia să suporte nemiloasa răsplată a neascultării sale. Dumnezeu este un Dumnezeu al rânduielii şi în Viitor, ca în Trecut.
Nici o abatere de la ordinea stabilită de Dumnezeu nu era permisă, ci era pedepsită cu moartea (Numeri 1, 51; 3, 10; 16, 40). Core, Datan şi Abiram vor fi veşnică pildă împotriva oricărei răzvrătiri (Numeri 16, 1; Romani 1, 18; Col 3, 6). Şi, cum Dumnezeu este Acelaşi ieri, azi şi în veci, toţi cei neascultători, dezordonaţi uneltitori din poporul Său de azi ar trebuie să se teamă şi mai mult.
Dumnezeu i-a aşezat – şi în rândurile credincioşilor Săi de astăzi – fiecăruia familia şi ceata lui (I Corinteni 15, 23; Efeseni 3, 15). Şi El Însuşi a poruncit fiecăruia să nu-şi părăsească fraţii (Evrei 10, 25). Să nu-şi calce legământul dintâi (I Timotei 5, 12). Să nu-şi părăsească învăţătura de la început (I Ioan 2, 24). Iar cine nu ascultă va avea a face cu răzbunarea mâniei Lui. Dumnezeu să-i binecuvânteze în veci pe toţi cei care au o inimă smerită, un cuget curat şi o umblare ascultătoare şi statornică acolo unde au fost aşezaţi de El. Amin.
