Cel dintâi lucru ce l-a făcut Noe după ce a ieşit din corabie a fost să dea mulţumită lui Dumnezeu. „Şi a zidit Noe altar Domnului şi a luat din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate şi a adus ardere de tot pe altar. Şi a mirosit Domnului Dumnezeu miros cu bună mireasmă şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu dinadinsul spre cele rele, din tinereţile lui… În toate zilele pământului, semănătura şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi primăvara, ziua şi noaptea, nu vor înceta“ (Facere 8, 19-21 ).
Ce minunată şi ce caldă trebuie să fi fost rugăciunea lui Noe! Ea nu izvora atât din „datoria“ lui Noe de a mulţumi pentru scăpare, ci izvora mai ales din gândul cât de mari au fost bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de el.
Opt suflete mântuite stăteau în faţa lui Dumnezeu cu inima plină de bucuria mântuirii. Opt suflete mântuite stăteau în faţa lui Dumnezeu cu rugăciune de mulţumită pentru izbăvirea lor. Ei poate că se rugau astfel: „Slavă Ție, Dumnezeule, că ne-ai trecut prin valurile morţii şi ne-ai scos din moarte la viaţă! Ar trebui să zăcem şi noi alături de hoiturile ce au rămas după potop, dar noi suntem vii şi trăim prin darul Tău, prin dragostea Ta şi iertarea Ta. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Tu eşti viaţa noastră şi mântuirea noastră! Viaţa noastră e un dar al Tău… Viaţa noastră nu mai este a noastră, ci este a Ta şi o depunem la picioarele Tale. Fii Tu, Doamne, şi mai departe, Stăpânul şi Cârmuitorul vieţii noastre“…
Ce mult se aseamănă rugăciunea lui Noe cu rugăciunea lui Moise şi a israelitenilor când au trecut prin Marea Roşie, scăpând de Faraon! Ca şi Noe, Moise şi israelitenii trecuseră şi ei prin valurile apelor. Îi trecuse şi pe ei darul lui Dumnezeu.
Domnul îi trecuse şi pe ei „prin apă şi prin duh“. Când s-au văzut scăpaţi, au înălţat şi ei rugăciune de mulţumită lui Dumnezeu. „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preamărit… ajutor şi acoperire S-a făcut nouă spre mântuire“ (Ieşire 15).
Ce rugăciune vie şi caldă era şi aceasta! Biblia ne spune că, cu acest prilej, o femeie, Maria, sora lui Aaron, „a luat timpanul în mâna sa, şi au ieşit toate femeile după ea cu timpane şi cântece. Şi a început Maria, zicând: «Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preamărit»“ (Ieşire 15, 20-21).
Rugăciunea israelitenilor mântuiţi era un fel de beţie sufletească, era o beţie de bucuria mântuirii. Era un fel de beţie duhovnicească ce-i ridica cu tot sufletul şi cu toată inima lor spre Dumnezeu, spre Izbăvitorul lor, spre slava şi slăvirea Lui.
Aşa era și rugăciunea lui Noe. Rugăciunea celor opt suflete mântuite se ridica spre Dumnezeu, spre Izbăvitorul lor, ca un miros de bună mireasmă. De aceea zice Biblia că „A mirosit Domnul Dumnezeu miros plăcut de bună mireasmă“. Aceasta este rugăciunea cea adevărată de slavă şi de mulţumită lui Dumnezeu. Această rugăciune o aflăm şi în psalmii lui David. Aproape jumătate din psalmii lui David sunt psalmi de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu.
De ce acest lucru? Pentru că David – alături de Noe şi de Moise – a fost şi el un trecut prin „potop“ şi prin „Marea Roşie“. Şi el aflase pe Domnul şi toate „binefacerile Lui“. Şi el gustase din darul mântuirii. Şi pe el îl trecuse Domnul prin atâtea şi atâtea necazuri şi primejdii de moarte. De aceea lăuda pe Domnul și îndemna pe toată lumea „să laude minunile Lui“.
Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului, dragi copii ai lui Dumnezeu şi voi, toţi care aţi aflat pe Domnul şi trăiţi o viaţă cu El! Aşa trebuie să fie şi rugăciunea noastră de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Ea trebuie să ţâşnească din bucuria mântuirii noastre sufleteşti. Noi trebuie să petrecem o viaţă de rugăciune, o viaţă de slavă şi de mulţumită lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a făcut nouă. Noi trebuie să vedem neîncetat înapoia noastră potopul din care ne-a scăpat… Gomora din care ne-a scos… și „Marea Roşie“ prin care ne-a trecut darul și dragostea lui Dumnezeu. Noi trebuie să înălţăm neîncetat cântece şi rugăciuni de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Oriunde ne-am întâlni două sau trei suflete mântuite, să înălţăm cântare de mulţumită lui Dumnezeu şi să ne punem viaţa în slujba Lui.
Spuneţi tuturor să înalţe rugăciuni de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Dar spuneţi că numai aceia se pot ruga cu putere… numai aceia Îl pot slăvi pe Dumnezeu cu „miros plăcut“ care au gustat din darul mântuirii. Spuneţi tuturor că numai acei ce intră în „corabie“ învaţă a se ruga cu putere. Numai cei ce ies din „Sodoma şi Gomora“… şi numai cei ce scapă din „Marea Roşie“ cunosc puterea rugăciunii. Spuneţi tuturor că rugăciunea de mulţumită nu e aceea ce mulţumeşte pentru averi, bani, belşug, sănătate etc. De cele mai multe ori aceste bunătăţi trecătoare n-au nici o legătură cu lucrul mântuirii sufleteşti. Adevărata rugăciune de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu ţâşneşte din bucuria mântuirii sufleteşti, aşa cum gheizerele din America ţâşnesc apă fierbinte din adâncul pământului.
Rugăciunea izvorăşte de la sine când ai aflat taina mântuirii sufleteşti şi ai intrat în ea. Omul nu s-a putut mântui prin propriile sale puteri. Lui Noe i-a dat Dumnezeu o corabie… Lui Moise, un toiag de lemn… Lui Lot, doi îngeri. Ei nu puteau să se mântuiască prin propriile lor puteri.
Nouă ne-a dat Dumnezeu pe scumpul nostru Mântuitor… Ne-a dat Crucea şi Jertfa Lui cea sfântă. Slavă Ție, Dumnezeule, pentru acest dar mare şi sfânt! Slavă Ție, Mântuitorule, pentru scump Sângele Tău prin care ne-ai răscumpărat din blestemul morţii! Indiferent de necazurile şi izbeliştile vieţii, noi trebuie să ridicăm neîncetat rugăciune de mulţumită pentru acest dar mare şi sfânt.
Scripturile ne spun că îngerii din cer laudă veşnic pe Dumnezeu, cântând cântări de slavă şi mărire. Aşa trebuie să facă şi oamenii pe pământ. Când tu, cititorule, cazi în genunchi, cu rugăciune de laudă lui Dumnezeu, atunci glasul tău se împreună cu glasul îngerilor din cer şi, împreună cu ei, lauzi şi cânţi mărirea lui Dumnezeu. Jertfa şi rugăciunea lui Noe închipuie şi slava pe care sufletele sfinţilor şi ale credincioşilor o duc neîncetat în cer, lui Dumnezeu, Tatălui şi Mirelui. „Şi s-au aruncat la pământ înaintea Mielului şi cântau o cântare nouă şi ziceau: «Vrednic eşti Tu, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu Sângele Tău, pe toţi oamenii din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi din orice neam»” (Apocalipsa 5, 8-9).
Învredniceşte-ne şi pe noi, Doamne, să Te slăvim împreună cu cetele îngerilor şi sfinţilor din cer: Slavă Ție, Mântuitorule! Slavă Ție, scumpul nostru Mântuitor, căci ne-ai răscumpărat din blestemul Legii cu scump sângele Tău… A Tatălui, Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor, amin (Apocalipsa 5, 13).
Preot Iosif Trifa , Corabia lui Noe
