Meditații

Psalmul 36, versetul 1

Orice păcat este grăitor şi strigător. Grăitor printre oameni şi strigător către cer. Vorbeşte şi împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor, căci orice păcat este o atingere şi o vătămare nu numai a voii lui Dumnezeu, ci şi a dreptului cuiva dintre cei apropiaţi, dintre semenii noştri.   O înjurătură nu este numai o murdărie aruncată spre Faţa lui Dumnezeu sau spre a fiinţelor şi lucrurilor Sfinţeniei Lui, ci este şi o insultă vătămătoare pentru o mamă, pentru un nume, pentru o ureche şi pentru o iubire sfântă — sau pentru mai multe.

Cuvântul lui Dumnezeu e ca și un ciocan. Trebuie să ştii însă cum să lucrezi cu acest ciocan. Să ştii unde și cum să dai cu el. Căci aşa e ciocanul. Cu o singură lovitură de ciocan, dată fără pricepere, poți strica lucruri de mare preț.

Ciocanul mai are şi alte însuşiri. De sub loviturile lui ies aurul, argintul, sarea, uneltele de fier şi oţelul. Dar ciocanul cuvântului biblic mai are şi alt înțeles. Această asemănare cu ciocanul ne aduce aminte că, de multe ori, bunul Dumnezeu ne loveşte cu încercări şi suferințe pentru binele nostru sufletesc.

Psalmul 35, versetul 20

Una din cele mai mari fărădelegi pe care un suflet de om, înşelat de diavolul, le poate săvârşi spre cea mai mare osândă a lui, este urzirea de înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi. Punerea la cale de curse şi de laţuri împotriva oamenilor nevinovaţi. Provocarea şi pârârea celor credincioşi. A oamenilor paşnici şi nepericuloşi pentru nici o stăpânire şi pentru nici un om. Încălcarea drepturilor acestora, asuprirea şi prigonirea lor, numai pentru motivul că ei Îl iubesc pe Dumnezeu şi caută să-L laude şi să-L slujească, este o nelegiuire vrednică de osânda veşnică.

Psalmul 35, versetul 11

Viaţa şi lucrarea, umblarea şi vorbirea fiecăruia din noi şi zilnic sunt mărturii pe care le depunem neîncetat pentru Hristos sau împotriva Lui. Pentru Adevăr sau împotriva Lui. Pentru cinste, pentru dreptate, pentru lumină, pentru iubire şi pentru bine sau sunt o mărturie contrară acestora.  

„Cuvântul Meu nu este el, oare,… ca ciocanul? – zice Domnul.” (Ieremia 23, 29)

Dumnezeu își aseamănă Cuvântul Său şi cu ciocanul. „Au nu sunt cuvintele Mele ca ciocanul ce sfărâmă stânca? zice Domnul“ (Ieremia 23, 29). E o asemănare cu multe înţelesuri. Să le cercetăm.

Psalmul 35, versetul 1

Când un copil stă cu tatăl său ori cu mama lui are mare grijă să se ţină cât mai aproape de ocrotitorul său. Mai ales când trece prin locuri primejdioase sau necunoscute. De câte ori simte sau vede o primejdie sau un vrăjmaş, cu grabă se ascunde cât mai aproape şi se alipeşte cât mai strâns de apărătorul său, de părintele şi izbăvitorul său. Din faţa fiecărui pericol fuge îndată şi se ascunde la adăpostul şi la apărarea părintelui său.  

„Cuvântul Tău este o făclie pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.“ (Psalm 118, 105)

O altă asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din Psalmul 118, 105. Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este cu adevărat candelă şi lumină pentru viața noastră. În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Este o lumină coborâtă din cer, care luminează calea şi călătoria vieții noastre. Milioane şi milioane de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mergând pe drumul arătat de această lumină.

Psalmul 34, versetul 19

Într-adevăr, de multe ori şi sub multe forme vine nenorocirea asupra omului credincios şi drept, asupra omului care se sileşte să umble numai în neprihănire şi în credincioşie faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni! De multe ori este nedreptăţit un astfel de om şi de multe ori trebuie să sufere înjosiri, prigoniri şi lovituri grele şi mari în viaţa lui, printre oameni. Şi de la ei.  

De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte că am slujit o dată într-o mică filie din judeţul Hunedoara. După slujbă, tot poporul mă aştepta în uşa bisericii. Şi, ca la comandă, deodată îi văzui pe toţi scoțând din buzunare câte o sticlă de rachiu de prune, pe care mi le întinseră spre „închinare“ şi gustare. Nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru. Pe urmă am aflat. Era vremea rachiului de prune şi datina era ca tot poporul să meargă la biserică având rachiul în buzunar, iar la ieşire, după slujbă, în uşa bisericii, preotul trebuia «să închine» şi să guste din toate sticlele.