Meditații

Ochi fără vedere – Arhim. Iuliu Scriban

În lumea noastră de azi se petrec o mulțime de lucruri care ne arată limpede ce rea e viața omului fără călăuza credinței. Apar lucrări de seamă, care pot deschide ochii omului să vadă bine și sănătos și să nu se amăgească cu luciri înșelătoare. Totuși omul trece pe lângă acestea fără a le vedea și-și duce viața sa înainte, cum s-a îndulcit s-o ducă, cum crede el că e bine. Dacă îi vorbești tu de astfel de lucruri, nu te ascultă bucuros. Dacă vrei să-i dai ceva de folos să citească, nu se prinde. Parcă ar fi fermecat, ochii lui stau ațintiți aiurea și dorurile lui plutesc departe de ce-i spui tu.

Despre creșterea copiilor (VII)- Sf. Ioan Gura de Aur

Haide acum să intrăm înlăuntrul oraşului, să-i prescriem legi şi să facem ordine, o dată ce am rânduit bine porţile. Mai întâi să aflăm cu precizie unde sunt casele şi vistieriile locuitorilor oraşului, unde locuiesc atât cetăţenii serioşi, cat şi cei uşuratici.

Se spune că mânia, partea irascibilă a sufletului, îşi are locuinţa în piept, în inima din piept, pofta îşi are locuinţa în ficat, iar raţiunea, în creier. Fiecare dintre ele are virtuţi şi vicii. Virtuţile părţii irascibile ale sufletului sunt: răbdarea şi blândeţea, iar viciile sunt: arţagul şi încăpăţânarea. Virtutea poftei este castitatea, iar viciul: desfrânarea. Virtutea raţiunii este înţelepciunea, iar viciul: prostia. Să ne îngrijim deci ca în inima, în ficatul şi în creierul copilului să ia naştere numai virtuţile, iar virtuţile la rândul lor sa dea naştere unor cetăţeni virtuoşi, nu vicioşi. Într-adevăr, aceste puteri ale sufletului: partea irascibilă, pofta şi raţiunea sunt ca nişte mame care dau naştere gândurilor.

Sora noastră Fivi – Ioan Marini

Un cuvânt spune Domnul și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire. (Psalmul 68, 11)

Cine n-a auzit de ea? Cine n-o cunoaște? Ea face parte din marele număr al binecuvântatelor slujitoare ale Domnului Iisus și ale Bisericii Sale vii. A fost în timpul vieții ei de pe pământ diaconiță, adică slujitoare a Bisericii din Cencrea (Grecia). Binecuvântat să fie Domnul, Care a ridicat-o, în harul Său, împreună cu alți mulți, și pe Fivi, sora noastră a cărei amintire ne umple sufletele de bucurie și nădejde. Și ne bucurăm că, în harul Său, El a ridicat și în zilele noastre încă alte multe surori ca ea care îi slujesc Lui, cheltuindu-și viața și darurile primite în lucrarea dragostei Lui de pe pământ pentru răspândirea Evangheliei și ajutorarea celor ce sunt în nevoie.

Limanul credinței – Arhim. Iuliu Scriban

A merge în calea gusturilor noastre înseamnă a merge într-o cale potrivnică nouă. Deși ni se pare că aceea este calea noastră, fiindcă ne place, dovada se face îndată că este calea care nu se potrivește cu ființa noastră, fiindcă ne roade și ne doboară. Într-adevăr, care om ar putea spune că păcatul l-a dus la înălțare, la fericire? Totdeauna gustarea păcatului aduce o stare de dezgust. Trebuie să mai treacă apoi o vreme pentru ca omul din nou să poftească spre el. Păcatul nu este în firea noastră. Este boala care s-a furișat în trupul nostru și ne-a strâmbat șirul drept al faptelor noastre.

Despre creșterea copiilor (VI) – Sf. Ioan Gura de Aur

După ce copilul a crescut mai mare, spune-i și întâmplări care să-i sădească în suflet mai multă frică de Dumnezeu. Când mintea lui e încă fragedă nu-i pune lui astfel de poveri, ca să nu se sperie. Dar când este de cincisprezece ani, și chiar mai mult, să audă relatări despre gheenă. Dar mai bine când este de zece, opt ani și mai puțin chiar, să audă în toată amănunțimea istoria potopului, a Sodomei, istorisirile despre cele petrecute în Egipt, toate câte sunt pline cu pedepse trimise de Dumnezeu pentru oameni. Când crește mai mare, să audă istorisiri din Noul Testament, din timpul harului, istorisiri despre gheenă. Îngrădește-i auzul cu aceste relatări și cu altele nenumărate pe care le ai din propria ta experiență.

Iubiți-vă unii pe alții – Ioan Marini

Să vă iubiți! Așa le-a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi cu puțin timp înainte de pătimirea și moartea Sa pe cruce. Nici o altă poruncă nu le-a dat, decât aceasta singură: Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Nu le-a dat alte porunci, fiindcă toate poruncile și toată legea, fără iubire, nu înseamnă nimic. Dragostea însă, singură, le plinește pe toate. Dragostea este împlinirea legii (Romani 13, 8-10). Nici chiar credința, jertfele, milostenia și darurile nu trag în cumpăna veșniciei dacă nu sunt izvorâte din adevărata iubire.

Prin încercări – Ionatan Ille

Cercetând Sfintele Scripturi, constați că oamenii lui Dumnezeu, poporul Său, de-a lungul întregii istorii, au trecut mereu prin lupte, încercări sau necazuri. Aceasta a fost și va fi mereu calea credinței, calea spre biruință, spre Dumnezeu. Fiecare din noi suntem chemați și încurajați să pornim pe această cale pe care vom avea noi și noi experiențe cu Dumnezeul izbăvirilor, al îndurărilor și al mântuirii noastre.

Este adevărat că uneori provocările de pe acest drum al credinței au fost și vor fi teribile. O, Doamne, ce furtuni, ce cruci, ce chinuri, ce jertfe…! Da, uneori, inimaginabil de mari, de lungi și de grele.

Pilda sfintelor surori – Traian Dorz

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi. Pentru ca, privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior, să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Când vedem că aceste trepte dumnezeieşti unii le-au putut atinge, le credem şi noi cu putinţă de atins. Şi ne dăm silinţele să unim cu dorinţa noastră şi înfăptuirea.

Îngeri și oameni – diac. Costel Căuș

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Mulţumim Domnului şi pentru acest prilej de întâlnire frăţească. Pentru că noi ne adunăm mereu în Numele Lui şi principalul motiv pentru care ne adunăm, este mântuirea pe care Domnul a lucrat-o pentru fiecare dintre noi. Dar, la fel de adevărat este că aceste întâlniri ne sunt prilejuite de multe ori, de o fiinţă cerească, cum este astăzi sărbătoarea sfinţilor Arhangheli, ori de un sfânt al lui Dumnezeu pe care îl pomenim sau chiar de un frate sau o soră a noastră pe care îl însoţim în bucurie sau în necaz şi ne adunăm în Numele Domnului.

Tânărul în muncă – Traian Dorz

A munci cât poţi şi ce poţi, cât mai bine şi cât mai mult, aceasta nu este numai un câştig spre o tot mai bună stare şi nu este numai o mare datorie pe care o are fiecare om… dar este şi o mare binefacere şi un har de la Dumnezeu. Încă de la Începutul Creaţiei, când Tatăl Vieţii a făcut pe primii oameni, părinţii noştri, ai tuturora, Adam şi Eva, Dumnezeu i-a aşezat în grădina Edenului, poruncindu-le ca „s-o lucreze şi s-o păzească” (Facerea 2, 15). Munca a fost minunată, fericită şi binefăcătoare totdeauna.

Ce sfântă este bucuria de a vedea cum de pe urma mâinilor tale ies roadele binecuvântate care satură şi veselesc pe ai tăi şi pe alţii!

Top