Biblia este plină de examene de credinţă, prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare credinţa robilor Săi. Printr-un un astfel de examen de credinţă a trecut şi dreptul Iov. Cine era Iov? Era, aşa cum spune cartea care-i poartă numele, un om „fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău”. Se lăudau şi îngerii din cer cu viaţa lui Iov.
Într-o zi, împreună cu „fiii lui Dumnezeu” s-a înfăţişat şi Satana în faţa lui Dumnezeu. „Domnul a zis către Satana: De unde vii? Şi Satana a răspuns: Din cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el. (Iată şi aici o dovadă că Satana cutreieră mereu pământul, căutând pe cine să înghită). Şi Domnul i-a zis: Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. Şi Satana a răspuns Domnului: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.
Domnul a zis Satanei: Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna” (Iov 1, 6-12).
Şi ca focul unui grozav bombardament au început să curgă nenorocirile asupra lui Iov… Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în chip năprasnic – repede şi pe neaşteptate. Nenorocirile se ţineau lanţ, una după alta. Iov a pierdut tot, dar n-a pierdut credinţa… Şi, aruncându-se la pământ, Iov „s-a închinat şi a zis: «Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie binecuvântat». În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22).
Iov a trecut cu bine peste acest examen greu. În curând însă avea să urmeze o încercare şi mai grea. O boală îngrozitoare îi cuprinse trupul întreg; o bubă rea, din talpa picioarelor şi până în creştetul capului, îl făcea să sufere dureri amare şi grele. I se topeau oasele şi carnea de dureri înfricoşate, dar Satana nu l-a putut despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui examen de credinţă striga Iov: „Chiar dacă nu voi mai avea carne pe mine, chiar dacă mi-ar lua viaţa, eu totuşi voi vedea pe Dumnezeu şi El îmi va fi binevoitor” (Iov 19, 26).
Iov, cu examenul lui, este pus în faţa noastră să ne cercetăm şi să grijim, căci şi noi, de multe ori, trebuie să trecem prin câte un examen de credinţă. Căci până când eşti sănătos şi toate îţi merg bine, nu e lucru mare să fii credincios.
Examenul credinţei începe în clipa când se face noapte în viaţa ta. Când vin încercările şi loviturile, Domnul îţi pune la încercare credinţa ta. Plângi şi te rogi – şi, drept răspuns, loviturile sporesc şi mai mult. Cerul parcă nu aude şi nu vede strigarea ta. Dar credinţa cea tare, în clipe ca acestea îşi arată puterea. Respinsă mereu, ea strigă mai tare pe Domnul. Alungată mereu, ea se aruncă mai cu putere la picioarele Domnului.
Credinţa cea tare strigă: Fă ce vrei cu mine, Doamne; bate-mă, omoară-mă… eu nu mă las de Tine! Aceasta e credinţa biruitoare, adevărata credinţă, care nu se lasă de Domnul orice i s-ar întâmpla.
Cel ce a trecut şi trece printr-un astfel de examen, acela e creştinul cel viu şi biruitor.
Preot Iosif Trifa, Examenul lui Iov
