Nu o dată, învăţaţii care cercetează viaţa păsărilor şi-au pus întrebarea: de ce cântă păsările? Răspunsurile şi părerile au fost şi sunt diferite; la o regulă nu s-a putut ajunge. Singura părere în care s-au întâlnit cu toţii este că: păsările cântă fără să aibă lipsă de nimic; fără să ceară nimic prin cântările lor.
Noi ducem mai departe răspunsul învăţaţilor şi zicem: păsările cântă pentru slava lui Dumnezeu. Este în firea lor să-L laude neîncetat pe Dumnezeu prin cântările lor. Ce predică, ce lecţie usturătoare ne sunt, şi în privinţa aceasta, păsările cerului! Ele cântă fără să aibă lipsă de nimic. Ele cântă fără să ceară nimic. Ele cântă pentru slava lui Dumnezeu.
Dintre toate vietăţile pământului, parcă nici unele nu folosesc atât de mult cântecul de slavă lui Dumnezeu, ca păsările cerului. Oriunde sunt două-trei păsărele, ele înfiripează un ciripit de cântare… ele înalţă un cântec de slavă lui Dumnezeu.
Aşa ar trebui să facem şi noi. Un creştin adevărat ar trebui să petreacă neîncetat în cântări de slavă lui Dumnezeu. Oriunde ne-am întâlni două-trei suflete, ar trebui să înălţăm rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Dar noi am uitat tocmai lucrul acesta: am uitat rugăciunea şi cântarea de slavă lui Dumnezeu. Noi „cântăm“ numai când avem lipsă de ceva şi ne trebuie ceva. Rugăciunile noastre răsună, de regulă, numai pe timpul bolilor, încercărilor şi necazurilor (când ne merge bine, cântăm prin cele crâşme).
Într-o primăvară, am văzut în ţarina unui sat mulţime mare de popor, în frunte cu preoţii şi praporii. Tot poporul stătea în genunchi şi se ruga. Ce lucru frumos era acesta!… Numai că avea şi o mică umbră. Se făcea rugăciune pentru ploaie. Poporul ieşise la rugăciune, aşa-zicând, silit şi biciuit de urgia secetei.
Preot Iosif Trifa, Căutaţi la păsările cerului!
